Hagi e supărat pe toată lumea
Gheorghe Hagi susţine că noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, trebuie să ducă echipa naţională a Romaniei pe locul trei în clasamentul FIFA, pentru că el împreună cu ceilalţi componenţi ai "generaţiei de aur" şi cu fostul preşedinte Mircea Sandu au dus reprezentativa pe poziţia a patra în lume. "Este nevoie de un proiect naţional pe zece ani foarte puternic la nivel de copii şi juniori. Este o muncă a dracului de grea timp de zece ani. Noul preşedinte al federaţiei are un target foarte important, acela de a duce echipa naţională pe locul trei în lume. Noi am dus Romania pe locul patru, acum noua echipă de la FRF)să o ducă pe trei. Sper să ducă echipa naţională pe locul trei în zece ani, în şase, în patru ani. E un «challenge» important pe care şi l-au luat, sperăm să îl realizeze", a spus, joi, Hagi, într-o conferinţă de presă. Totodată, Hagi s-a arătat deranjat de o afirmaţie a lui Burleanu, care a spus că în fotbalul romanesc a venit revoluţia după 24 de ani. "Păi în ăia 24 de ani suntem şi noi, «generaţia de aur». Eu mă includ în perioada în care fotbalul romanesc a făcut cele mai mari performanţe din istorie. Ce înseamnă această revoluţie? În aceşti 24 de ani, Romania a avut trei mondiale şi două europene, sau trei europene şi două mondiale unde s-a făcut performanţă. 24 de ani. Probabil preşedintele vechi, sau Naşu' cum îi zice lui Mircea Sandu, trebuia să îi dea un răspuns. Pentru că sunt 24 de ani în care Mircea Sandu şi noi am reprezentat Romania aşa cum trebuie în lume", a menţionat Hagi. Întrebat dacă echipa naţională nu ar fi putut obţine performanţele din anii '90 şi fără Mircea Sandu , Hagi a răspuns: "Nu contează, el a fost. El a pus la dispoziţie, el a realizat. Mircea Sandu a fost preşedintele FRF şi ca orice om a făcut lucruri bune şi mai puţin bune. Nu omiteţi, nu scoateţi numai lucrurile negative. Trebuie scoase şi lucrurile pozitive. Şi nu mă acuzaţi pe mine că am fost pro Mircea Sandu. Pentru că eu întotdeauna cand a fost de criticat, am criticat. Numai că el a dus echipa acolo, el era în conducere", a mai declarat Hagi, care chiar l-a "criticat" pe Mircea Sandu, că a făcut pe şoferul lui Burleanu la Mogoşoaia.
De asemenea, Hagi şi-a vărsat amărăciunea după evenimentul din 4 martie, pe tatăl actualului preşedinte al FRF, fostul fotbalist Gheorghe Burleanu. În opinia lui Hagi, Burleanu senior este "un om rău" deoarece doreşte ca Gheorghe Popescu, condamnat în Dosarul transferurilor, să rămană în închisoare. Ba mai mult, a lăsat să se înţeleagă că şi fiul este la fel, fiindcă "aşchia nu sare departe de trunchi". "Numai un om rău poate să dorească răul unui om aflat într-o situaţie dificilă, care a muncit pentru Romania. Iar pentru mine aşchia nu sare departe. Cand se întamplă asta să îmi daţi voie să spun că în Romania este răutate multă. Iar cu asta nu facem nimic", a spus Hagi.
Legendarul fotbalist a mai declarat că nu va acorda niciun sprijin în activitatea lui Burleanu la FRF şi că nu va activa în fostbalul romanesc, cat timp Gheorghe Popescu se mai află în închisoare.













