Radwanska a fost mai bună
Prezenţa jucătoarei romane Simona Halep la turneul de categorie Premier Mandatory "BNP Paribas Open" de la Indian Wells, s-a încheiat în semifinale, la cea de-a şase partidă a sa cu jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska (numărul 3 mondial). Simona nu a reuşit să egaleze scorul întalnirilor directe cu poloneza, scorul final fiind 6-3, 6-4 pentru "Aga" după 85 de minute de joc. Această înfrangere nu afectează în niciun fel situaţia Simonei în clasamentul WTA, ea urmănd să ocupe, de astăzi, locul V, cea mai bună clasare a unei romance din toate timpurile. Simona Halep nu a jucat rău în semifinala de la Indian Wells, dar a întalnit o adversară mult mai bine pregătită decat în semifinala de la Doha. Agnieszka a început cu servicii năpraznice, a condus cu 4-0, iar Simona şi-a revenit prea tarziu pentru a mai salva primul set. Cea mai bună perioadă a Simonei a fost la începutul setului II, cand a condus cu 3-1, dar după cateva mingi nereuşite, romanca şi-a pierdut calmul, ceea ce a fost în avantajul polonezei. Simona a mai salvat două mingi de meci la 3-5, dar Radwanska, mai calmă şi mai hotărată, a încheiat meciul în favoarea sa. "Agnieszka a jucat cu adevărat foarte bine şi a meritat să caştige astăzi. Cred că am început meciul puţin cam moale, nu am fost pregătită de joc. Adversarei mele i-au reuşit toate mingile, iar eu a trebuit să alerg foarte mult. însă Agnieszka este o mare jucătoare şi e întotdeauna foarte greu să joci împotriva ei", a spus Simona Halep la final. Deşi nu a reuşit să ajungă în finală, cea mai bună jucătoare romană a momentului s-a declarat mulţumită de maniera în care a evoluat la actuala ediţie de la Indian Wells. "Acest turneu a fost foarte, foarte bun pentru mine. Am jucat cu adevărat bine în meciurile de aici şi sunt fericită că am ajuns în semifinale.Voi fi numărul 5 în lume şi este extraordinar pentru mine. Nu sunt tristă pentru că am pierdut aici, se mai întamplă. Acesta este tenisul. Trebuie să înţeleg că nu pot caştiga toate meciurile", a conchis jucătoarea romană.
În cealaltă semifinală s-a înregistrat o surpriză imensă, veterana italiancă Flavia Pennetta (32 de ani), învingand-o cu 7-6, 6-3 pe prima favorită, Li Na, locul II în topul mondial. Jucătoarea italiană (21 WTA), are nouă titluri în palmares, însă nu mai reuşise o calificare într-o finală WTA din 2012. Pennetta a eliminat-o pe Simona Halep la US Open 2013 şi de atunci aşteaptă o revanşă. N-a fost însă să fie.
În semifinalele turneului de 1000 de puncte de la Indian Wells, s-a ajuns la o finală de mare atracţie: Djokovic - Federer. Al doilea jucător al lumii, Novak Djokovic, a dispus nu fără emoţii de americanul John Isner (13) cu 7-6, 6-7, 6-1, iar elveţianul (care n-a pierdut niciun set în acest turneu) l-a zdrobit cu 6-3, 6-1 pe ucraineanul Oleksandr Dolgopolov (31). Acest meci, a fost a noua finală de turneu între "Nole" şi "Fedex", scorul întalnirilor fiind 4-4. Ultimul meci a revenit lui Federer, în semifinala de la Dubai.













