Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Un loc mai sus

Ziarul de Vrancea
13 mar 2014 530 vizualizări
Echipa naţională a Romaniei a urcat o poziţie şi se află pe locul 32, cu 740 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola dat publicităţii ieri, informează site-ul oficial al forului mondial.

Adversarele Romaniei în preliminariile Campionatului European din 2016 ocupă următoarele poziţii: Grecia - 13 (1.038 de puncte), Ungaria - 43 (652 de puncte), Finlanda - 58 (556 de puncte), Irlanda de Nord - 86 (388 de puncte) şi Insulele Feroe - 162 (87 de puncte). În această ierarhie continuă să conducă Spania, urmată de Germania şi Argentina.
Şumudică, în locul lui Chirilă, la Steaua
Tehnicianul Marius Şumudică, în varstă de 44 de ani, a fost numit, ieri, la conducerea tehnică a echipei Concordia Chiajna, informează site-ul oficial al grupării ilfovene. Fost antrenor, printre altele, la Rapid, FC Vaslui, Astra, FC Braşov şi Universitatea Cluj, Şumudică îl va înlocui pe Ionuţ Chirilă, care a fost demis miercuri. După primele două meciuri disputate în acest an de Concordia Chiajna şi pierdute în faţa formaţiei Steaua, primarul Mircea Minea l-a ameninţat în mai multe randuri pe Ionuţ Chirilă cu demiterea, deoarece ar fi cedat meciurile intenţionat în faţa echipei pregătite de prietenul său, Laurenţiu Reghecampf. Printre cele mai grave acuze aduse de Minea lui Chirilă a fost aceea potrivit căreia "şi-a dat pantalonii jos în faţa Stelei".

Höness, condamnat cu executare

Preşedintele clubului Bayern München, Uli Hoeness, a fost condamnat, joi, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru fraudă fiscală de peste 27 de milioane de euro. Parchetul din München ceruse o pedeapsă de cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare. Avocatul lui Hoeness a susţinut în pledoaria finală că acesta s-a autodenunţat şi ar trebui să nu primească o pedeapsă cu executare. Acest caz a apărut anul trecut, cand presa germană a scris că Hoeness a ascuns importante sume de bani în Elveţia. El s-a autodenunţat fiscului german, dar judecătorul are dubii cu privire la sinceritatea şi exhaustivitatea confesiunii sale. Uli Hoeness, în varstă de 61 de ani, a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală în data de 30 iulie 2013.

Chivu, la momentul de adio

Fundaşul Cristian Chivu a revenit la baza de pregătire a echipei Internazionale Milano, la aproape o lună după ce a fost operat la Miami, şi este gata să îşi rezilieze contractul cu gruparea milaneză şi să se retragă din fotbal, informează fantagazzetta.com."De la începutul sezonului nu numai că nu a jucat, dar nici nu a petrecut prea mult timp alături de colegii săi: Cristian Chivu este acum gata să spună adio nu doar clubului Inter, ci şi unei lumi, cea a fotbalului, care de-a lungul carierei nu l-a menajat în ceea ce priveşte accidentările", notează sursa citată. Fantagazzetta.com menţionează că romanul a revenit zilele acestea la baza de pregătire a echipei Inter, Pinetina, probabil pentru a discuta viitorul său contractual, iar "avand în vedere imposibilitatea de a reveni pe teren, şi după operaţia făcută la Miami, Chivu este gata să îşi rezilieze contractul, care expiră în luna iunie". "Adio Inter-ului, adio fotbalului", conchide site-ul italian.

A comis-o iar Tamaş?

Clubul Doncaster Rovers a anunţat că a lansat o investigaţie internă privind implicarea fundaşului roman Gabriel Tamaş într-o altercaţie într-un club în cursul nopţii de sambătă spre duminică. Jucătorul de 30 de ani a evoluat în toate cele 90 de minute ale partidei cu Huddesfield, scor 2-0, disputată în cursul zilei de sambătă, însă a ratat deplasarea de marţi de la Watford, din cauza unei fracturi la pomete. "Vorbim cu Gabi ca să aflăm ce s-a întamplat. Pană cand nu vom afla, nu avem ce să comentăm. E dezamăgitor, pentru că a jucat bine la noi. Pană nu vom afla toate faptele, vom păstra tăcerea", a declarat managerul Paul Dickov. Gabriel Tamaş va fi supus unei intervenţii chirurgicale în cursul săptămanii viitoare, care îl va ţine departe de teren pentru cel puţin o lună. Totuşi, clubul speră ca internaţionalul roman să revină mai repede cu o mască de protecţie.

Bani de la UEFA pentru cluburi

UEFA va distribui asociaţiilor naţionale şi ligilor profesioniste 80,7 milioane de euro pentru dezvoltarea fotbalului juvenil, Romaniei revenindu-i suma de 980.725 de euro, care va fi împărţită cluburilor din Liga I, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.  Steaua, ca participantă directă în grupele Ligii Campionilor în sezonul 2012-2013, este singura grupare din Liga I care nu va primi o cotă parte din această sumă, clubului din Bulevardul Ghencea fiindu-i atribuită o sumă direct de la UEFA. Astfel, fiecare dintre celelalte 17 cluburi din Liga I va primi suma de 57.670 de euro. Comitetul de Urgenţă al LPF a aprobat constituirea unei comisii formată din Ionuţ Calancia, director economic la LPF, şi Constantin Statescu, de la departamentul juridic, care urmează să verifice dacă banii primiţi sunt folosiţi de cluburi exclusiv pentru activitatea destinată copiilor şi juniorilor.

Fenninger a caştigat Cupa Mondială

Sportiva austriacă Anna Fenninger a caştigat Cupa Mondială de schi alpin, după ce a încheiat, joi, pe locul doi proba Super G de la Lenzerheide, antepenultima a sezonului. Fenninger a fost devansată, joi, de schioarea elveţiană Lara Gut.Cu două etape înainte de finalul sezonului, Anna Fenninger conduce în clasamentul general al Cupei Mondiale cu 1271 de puncte, fiind urmată de germana Maria Höfl-Riesch - 1180 şi de Lara Gut (1056). "Este incredibil", a spus Fenninger, care a mai caştigat în acest sezon titlul olimpic la Super G şi argintul la slalom uriaş, la Soci. "Consider că titlul olimpic a fost foarte important pentru moral. Nu am mai simţit presiune, pentru mine nu mai conta ce urmează, oricum sezonul era perfect, cu acea medalie de aur", a adăugat ea.

Manifestaţii anti-Cupa Mondială

Aproximativ 150 de persoane au manifestat paşnic, miercuri, la Rio de Janeiro, împotriva organizării Cupei Mondiale de către Brazilia, dar şi împotriva foştilor fotbalişti Pelé şi Ronaldo.  "Nu va fi nicio Cupă! Nu are nicio importanţă dacă Brazilia va fi campioană!", se putea citi pe pancartele manifestanţilor, unii dintre ei mascaţi. La fel ca la manifestaţiile din iunie 2013, protestatarii au criticat sumele colosale cheltuite pentru pregătirea turneului final, dar şi brutalitatea poliţiei. "Pelé, duşmanul secolului", scria pe o pancartă a unui manifestant. "Pelé şi Ronaldo au fost mari jucători, au adus multă bucurie, dar ei nu sunt conştienţi de ce se întamplă în ţară. Este trist. Se gandesc numai la bani", a declarat Carolina, o protestatară în varstă de 23 de ani. Pelé, campion mondial în 1958, 1962 şi 1970, este ambasadorul Cupei Mondiale, în timp ce Ronaldo, campion mondial în 1994 şi 2002, este membru în Comitetul de Organizare al competiţiei. O manifestaţie similară a fost convocată pentru joi, la Sao Paulo.
6

A murit portarul centenar

Fostul portar Rene Llense, cel mai varstnic internaţional francez în viaţă, a decedat, miercuri, la varsta de 100 de ani, informează site-ul oficial al UEFA."Rene Llense, simbolul unei dintre cele mai frumoase epoci ale fotbalului francez, ar fi urmat să împlinească 101 ani la 14 iulie. în această zi tristă, tot fotbalul francez este alături de familie şi prieteni", a declarat Noel Le Graët, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal. Llesne a jucat de 11 ori în naţionala Franţei şi a participat la turneele finale ale Cupei Mondiale din 1934 şi 1938. Fostul portar a debutat la echipa FC Sète, alături de care a caştigat campionatul şi Cupa Franţei în 1934. în 1938 s-a transferat la formaţia AS Saint-Etienne, unde şi-a încheiat şi cariera din cauza războiului.

Suporteri arestraţi în metrou

Zece suporteri, dintre care opt germani, au fost arestaţi, ieri, după o bataie la metroul din Paris, înaintea meciului dintre echipele PSG şi Bayer Leverkusen, din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, a anunţat poliţia franceză. "Bătaia dintre suporteri a avut loc pe peronul staţiei de la Odeon. Un dispozitiv important de poliţişti a fost deplasat în cartierele apropiate", a declarat o sursă din cadrul poliţiei din Paris. La meciul tur, disputat la 18 februarie, aproximativ 170 de suporteri ai echipei Paris Saint-Germain au fost întorşi în Franţa de la graniţa germano-belgiană. Decizia a fost luată după ce în cele trei autocare ale fanilor francezi au fost găsite obiecte pirotehnice, căşti de protecţie şi diferite obiecte contondente. Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a caştigat ambele manşe ale întalnirii cu Bayer Leverkusen (4-0 în tur şi 2-1 în retur).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.