MOZAIC STIRI SPORTIVE: Maxim şi-a scos parleala
Maxim, care a jucat pană în minutul 73, a înscris în minutul 30 şi a dat pasa decisivă la reuşita lui Harnik, din minutul 35. Pentru echipa oaspete au marcat Hochscheidt ('24) şi Bicakcici ('82).
Rotariu s-a răzgandit
Mijlocaşul dinamovist Dorin Rotariu, care în urmă cu două zile a decis să semneze cu agentul de fotbalişti Anamaria Prodan, soţia antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a renunţat la această colaborare. Ieri a avut loc o şedinţă la care au participat Rotariu şi tatăl său alături de acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, şi preşedintele clubului, Constantin Anghelache, întrunire în urma căreia s-a luat decizia ca fotbalistul să renunţe la contract. "A fost o decizie pripită cand am semnat. Eu sunt 100% dinamovist şi nu vreau să fiu asociat cu Steaua", a declarat Rotariu pentru ProSport. Dorin Rotariu mai avea doi ani de contract cu firma fraţilor Becali. Jucătorul va reveni sub contract cu această firmă.
Luchin înscrie în Bulgaria
Fundaşul Srdjan Luchin a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Botev Plovdiv, a caştigat-o, sambătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-1), în faţa formaţiei Lokomotiv Sofia, în etapa a XXVI-a campionatului bulgar. Luchin, care a jucat tot meciul a înscris ultimul gol al întalnirii, în minutul 90^1. Tot la Botev Plovdiv, mijlocaşul Alexandru Curtean a evoluat pană în minutul 76, în timp ce fundaşul Alexandru Benga a fost rezervă.În urma acestei victorii, Botev Plovdiv a urcat pe locul patru în clasament, cu 46 de puncte.
Arestat înainte de meciul pentru centură
Pugilistul mexican Carlos Molina a fost arestat de poliţia americană şi n-a putut să-şi apere, sambătă, la Las Vegas, titlul IBF la categoria semimijlocie. Molina, în varstă de 30 de ani, a fost arestat pentru o infracţiune comisă în statul Wisconsin în 2007. Carlos Molina, campion IBF la categoria semimijlocie din septembrie 2013, ar fi trebuit să-şi apere pentru prima oară titlul în faţa americanului Jermall Charlo. Pugilistul mexican a fost plasat în detenţie imediat după sosirea în Las Vegas.
Fair-play la maximum
Mijlocaşul echipei Werder Bremen, Aaron Hunt, a dat dovadă de fair-play în partida caştigată, sambătă, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei FC Nurnberg, cand i-a atras atenţia arbitrului că nu a fost faultat, deşi acesta dictase penalty. Hunt a căzut în careu în minutul 75, la scorul de 2-0, arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă, dar jucătorul lui Werder Bremen s-a ridicat şi i-a spus că nu a fost faultat. El a fost felicitat de argentinianul Javier Pinola (FC Nürnberg), acesta strangandu-i mana. "Felicitări lui Aaron Hunt pentru gestul său", a declarat la finalul întalnirii Robin Dutt, antrenorul formaţiei din Bremen. În prima repriză a meciului, internaţionalul japonez al echipei FC Nürnberg, Hiroshi Kiyotake, i-a atras atenţia arbitrului că a acordat eronat o lovitură de la colţ pentru formaţia sa.
S-au dopat biatlonistele
Analiza eşantionului B în cazul biatlonistelor ruse Irina Starih şi Ekaterina Iurieva a confirmat faptul că sportivele s-au dopat, a anunţat, sambătă, Federaţia Internaţională de Biatlon (IBU). Starih şi Iurieva au fost testate în data de 23 decembrie, în Slovenia. Analiza eşantionului A a arătat că sportivele au folosit EPO. Irina Starih a fost suspendată provizoriu şi s-a retras din lotul Rusiei care a participat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Iurieva a mai fost suspendată anterior doi ani pentru dopaj şi la 27 februarie şi-a anunţat retragerea.Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a anunţat că va face apel în cazul Starih, considerand că există îndoieli în privinţa obiectivităţii evaluării eşantioanelor sportivei
Arestări la derbiul bulgar
Două persoane, dintre care un poliţist, au fost rănite, iar 46 de suporteri au fost arestaţi la derbiul Bulgariei dintre echipele Levski şi ŢSKA Sofia, a anunţat, sambătă, ministrul de Interne. Majoritatea fanilor au fost arestaţi pentru că au vandalizat un vehicul şi l-au rănit pe şofer, iar alţii pentru că transportau obiecte interzise şi nu aveau acte de identitate. Un poliţist a fost rănit uşor de un scaun aruncat de suporterii formaţiei ţSKA Sofia în timpul meciului pe care echipa lor l-a caştigat cu scorul de 1-0. Arbitrul întalnirii a acordat şase cartonaşe roşii. ŢSKA Sofia ocupă locul trei în campionatul Bulgariei, în timp ce Levski Sofia se află pe poziţia a şasea.













