Sport

Focşăneanul Răzvan Burleanu, noul preşedinte al FRF

Ziarul de Vrancea
5 mar 2014 2494 vizualizări
Vrancenii Răzvan Burleanu şi Vasile Avram s-au luptat pentru funcţia supremă în fotbal.După primul tur Burleanu avea 72 de voturi, iar Avram 59.Chivorchian a obţinut 29 de voturi, iar 13 au fost anulate.In turul doi, primul a fost Burleanu cu 113, în timp ce Avram a obţinut doar 58

Lumea fotbalului romanesc a trecut peste cutremurul din ziua precedentă, astfel încat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Romane de Fotbal au avut loc. După ce cu o zi înainte, principalul candidat la această funcţie, Gheorghe Popescu, a fost condamnat la trei ani şi o lună închisoare pentru implicarea în Dosarul Transferurilor, ieri, alegerile pentru funcţia de preşedinte s-au desfăşurat deşi au existat unele încercări de a le amana. Focşăneanul Răzvan Burleanu a fost ales noul preşedinte al Federaţiei Romane de Fotbal. Vrancenii Vasile Avram şi Răzvan Burleanu i-au avut contracandidaţi pe Gheorghe Chivorchian, Sorin Rădcuan şi Marcel Puşcaş.  Ultimul a decis să se retragă şi l-a susţinut pe Răzvan Burleanu, cerandu-le celor care ar fi dorit să-l voteze să-i acorde încredere focşăneanului. Din Vrancea au votat preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru şi Mihăiţă Alexandru, preşedintele echipei de futsal Progresul Focşani. Sorin Răducan nu a obţinut niciun vot, în timp ce Gheorghe Chivorchian a luat 29 de voturi în primul tur. Răzvan Burleanu, cu 72 de voturi a caştigat primul tur, urmat de Vasile Avram cu 59 de voturi. Cei doi vranceni s-au luptat pentru şefia Federaţiei Romane de Fotbal în turul doi. Burleanu a primit sprijinul lui Chivorchian şi a adunat 113 voturi, în timp ce Avram a pierdut un vot, adunand doar 58.


Burleanu: Am încheiat o perioadă gri, ca era ceauşistă!


După aflarea rezultatului, Răzvan Burleanu nu s-a ferit să-i atace pe foştii conducători ai fotbalului romanesc, cerandu-i în primul rand demisia de onoare secretarului general Aldalbert Kassai. “Sper să găsesc demisia dumneavoastră pe birou, maine dimineaţă, pentru a nu fi nevoit să fiţi primul om din federaţie pe care-l dau afară”, i-a transmis tranşant Burleanu secretarului general al FRF. Burleanu a dorit să le mulţumească celor care i-au acordat votul, dar a lansat şi un atac dur la adresa fostei conduceri, pe care a asemănat-o cu dictatura comunistă. “Vă mulţumesc pentru încrederea acordată. Este o mare obligaţie de care vă promit că o să mă achit. Am promis echidistanţă şi am adus langă mine oameni care nu fac  parte din grupuri de interese. În zilele următoare vom prelua administrarea federaţiei şi vom trece la redactarea planului de obiective. Nu putem conduce federaţia fără să ne consultăm, doar aşa putem lua cele mai bune decizii. Mulţumesc echipei de campanie şi spun că această victorie i se datorează. Revoluţia de care d-l Sandu se temea s-a produs, după 24 de ani de închidere, exact cat domnia lui Ceauşescu! A fost o perioadă la fel de gri ca pentru Romania dinainte de 89. FRF trebuie să o ia de la zero. Să ne regrupăm. Nu vor fi permise derapaje instituţionale. Cred că FRF se îndreaptă spre occident”, a spus Răzvan Burleanu. Acesta va conduce azi prima şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Romane de Fotbal şi îşi va desemna noua echipă managerială.


Cum au decurs alegerile?


La început, preşedintele clubului Progresul Bucureşti a cerut amanarea alegerilor, dar fără a avea un motiv întemeiat. Adunarea Generală a Federaţiei Romane de Fotbal a avut loc ieri dimineaţă, cu începere de la orele 10.00 la Casa Fotbalului. Cu această ocazie, Mircea Sandu a fost numit preşedinte de onoare a FRF, ca respect pentru cei 24 de ani în care a condus forul fotbalistic. Apoi, au existat alte probleme la începutul alegerilor. Astfel, chiar dacă adunarea generală a FRF a avut loc, după ce s-a întrunit cvorumul necesar, fiind prezenţi 171 de electori, alegerile au fost la un pas de a fi anulate, după ce preşedintele Mircea Sandu a cerut din nou numărarea celor prezenţi în sală. Surpriză, numărul acestora s-a modificat, dar în cele din urmă, numărul electorilor a crescut la 173! În aceste condiţii, alegerile pentru funcţia de preşedinte au avut loc. Dacă acestea ar fi fost amanate, partea care l-ar fi susţinut pe Gheorghe Popescu în tentativa de a deveni preşedintele FRF ar fi adoptat o nouă strategie. Aceea ca alegerile să fie amanate pentru o dată ulterioară, condiţii în care şi alţi candidaţi să-şi depună candidatura. Anghel Iordănescu era privit de mulţi ca posibilul candidat care să-i ia locul lui Popescu.  Cum cvorumul a fost întrunit, cei cinci candidaţi la funcţia de preşedinte şi-au prezentat ultimul cuvant, un fel de rezumat al campaniei electorale.


Cine este Răzvan Burleanu?


Răzvan Burleanu s-a născut în 1984 în Focşani, unde a copilărit în zona Sălii Polivalente. Este fiul fostului jucător de la Unirea Focşani şi Vrancart Adjud, Gică Burleanu. A copilărit şi a făcut primele clase în Focşani, pană cand tatăl său s-a mutat la Bacău, acolo unde a evoluat în prima ligă de fotbal la SC Bacău. Răzvan Burleanu a jucat la juniorii Bacăului, apoi la 19 ani a îmbrăţişat cariera de arbitru de fotbal. Odată cu începerea studiilor, Răzvan Burleanu a renunţat la arbitraj, dar a început un alt proiect ambiţios. A reuşit să ajungă preşedintele Federaţiei Romane de Minifotbal, dar şi vicepreşedintele Federaţiei Europene la acest sport, care a prins tot mai mult în ţara noastră. A condus echipa naţională de minifotbal la caştigarea titlului european de patru ori consecutiv, ultima dată, în 2013, în Grecia. Chiar dacă la început a fost luat la “mişto” de mulţi dintre contracandidaţi, fiind numit “minicandidatul”, Răzvan Burleanu a reuşit o campanie electorală aproape perfectă, determinadu-i pe mulţi dintre electori să-i acorde votul la alegerile de ieri. “Minicandidatul” a arătat că în democraţie orice este posibil! (Dan CHIRIAC)

 

 

 

 

Citiţi şi:PREZENTARE Cine este Razvan Burleanu, noul presedinte al FRF: A fost angajat in cadrul Parlamentului Romaniei si Administratiei Prezidentiale;

Revoluţia lui Răzvan Burleanu » Planul complet de reconstrucţie al noului preşedinte al FRF!;

Anunţ bombă al noului şef FRF: "Reghe selecţioner!" » Antrenorul Stelei l-a făcut zob pe Piţi şi îi răspunde lui Burleanu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.