Sport

Azi se joacă finalele la Cupa Vrancei şi Fair-Play

Dan Chiriac
28 feb 2014 560 vizualizări
Meciurile încep la orele 14.30, la Sala Polivalentă

Azi sunt programate finalele celor două competiţii de sală organizate în această iarnă. Astfel, cu începere de la orele 14.30, se vor disputa finalele la Cupa Fair-Play şi Cupa Vrancei. Cupa Fair-Play la minifotbal va deschide programul de la Sala Polivalentă. Poliţia va juca cu Amicii Grande Pizza, de la orele 14.30, pentru locurile 3 şi 4. Cele două echipe rau privite de mulţi ca favoritele turneului, dar au ajuns să evolueze doar în finala mică. De la orele 17.00 se va desfăşura finala mare ce va opune GS Mobile şi Soveja. Echipa manageriată de George Ciobanu nu-l va putea folosi în acest joc pe căpitanul de echipă, Doru Huzuneanu, accidentat la un tendon. Soveja va încerca să-şi păstreze titlul obţinut anul trecut. Cele două formaţii s-au întalnit şi în grupe, unde scorul a fost egal, 1-1. Interesant este că GS Mobile ar fi fost eliminată dacă Soveja pierdea partida cu Pinola, din ultima etapă a grupelor. Numai că Soveja s-a impus cu 4-2, iar GS Mobile a ajuns în sferturi. Telefoniştii au produs apoi două mari surprize şi au eliminat Hunters şi Poliţia, primele două clasate în grupa B. Soveja a ajuns în ultimul act după ce a trecut în semifinale cu 3-2, după prelungiri, de Amicii, formaţie care caştigase toate partidele pană la acest joc. Serea – 2 şi Lucian Zamfir au adus Victoria Sovejei. Dacă vor fi prelungiri în finală se vor juca doar două reprize de cinci minute. Dacă egalitatea va persista se vor executa cate trei lovituri de departajare de fiecare echipă, după cum au anunţat organizatorii. Festivitatea de premiere va avea loc la orele 18.10. Cupa Fair-Play este destinată jucătorilor de peste 35 de ani. Sponsorii turneului sunt Tomrad şi Pensiunea Leonardo.

Voinţa Deep Serv şi Tomrad joacă finala

Cupa Vrancei la minifotbal va programa sambătă după-amiază finalele întrecerii. De la orele 15.45 are loc finala mică între Sanorom Boloteşti şi Monte Carlo. În finala mică, în caz de egalitate după 60 de minute se vor executa direct cate trei lovituri de departajare de fiecare echipă. Finala mare are loc de la orele 18.10 între învingătoarele din cele două semifinale, Voinţa Deep Serv şi Tomrad. Sunt cele două echipe care au caştigat grupele preliminare ale turneului. Cele două formaţii s-au calificat în ultimul act avand un parcurs aproape perfect. Echipa manageriată de Marian Spanu a caştigat toate jocurile disputate, iar în semifinale a trecut cu 8-1 de Monte Carlo. Tomrad a făcut un singur pas greşit în tot turneul, terminand la egalitate, în grupe, scor 1-1, cu Monte Carlo. În semifinale, echipa manageriată de Toma Inacu a trecut după prelungiri, scor 1-0, de Sanorom Boloteşti. Unicul gol al meciului a fost reuşit în prelungiri de Stanciu, din lovitură de pedeapsă. În caz de egalitate, în finala mare se vor juca şi două reprize a cate cinci minute. Dacă egalitatea va persista se vor executa cate trei lovituri de departajare. Cupa Vrancei este organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea şi Direcţia pentru Tineret şi Sport Vrancea. Sponsorii turneului sunt Grande Pizza, Seritex şi Arena. În jurul orelor 19.30 va avea loc şi festivitatea de premiere a echipelor învingătoare. Premiile vor consta în mingi, echipament sportive, trofee, cupe şi medalii. (Dan CHIRIAC)

Programul meciurilor:
Sambătă:
Orele 14.30: Finala mică Cupa Fair-Play: Poliţia-Amicii Grande Pizza
Orele 15.45: Finala mică Cupa Vrancei: Sanorom – Monte Carlo
Orele 17.00: Finala mare: Cupa Fair-Play: Soveja – GS Mobile
Orele 18.15: Finala mare Cupa Vrancei: Tomrad – Voinţa Deep Serv


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.