Sport

Semifinală romanească în Brazilia?

Ziarul de Vrancea
27 feb 2014 364 vizualizări
Alexandra Cadanţu, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu sunt calificate în sferturi la Florianapolis

Turneul de tenis WTA de la Florianopolis (Brazilia) a ajuns acum la faza sferturilor de finală, în care se găsesc trei jucătoare romane. Prima dintre ele, Alaxandra Cadanţu (favorită nr. 6) a ajuns încă de marţi, după de a trecut de germana Dina Pfizenheimer. Miercuri seară, s-au calificat în sferturi şi celelalte două jucătoare romane rămase pe tabloul. Alexandra Dulgheru (141 WTA) a reuşit să o învingă pe brazilianca Teliana Pereira (103) cu 7-5, 6-2 în 102 de minute, jucătoare care, în turneul precedent de la Rio, le-a învins pe Cadanţu şi Irina Begu. Alexandra Dulgheru (24 de ani) a venit din calificări şi pare a fi pe drumul cel bun în încercarea sa de a reveni în top 30, acolo unde se afla acum trei ani. Monica Niculescu (53 WTA), concentrată doar pe simplu întrucat partenera ei, Klara Zakopalova, a abandonat din probleme medicale proba de dublu, a avut o partidă mult mai uşoară în faţa muntenegrencei Danka Kovnic (159), pe care a învins-o cu 6-3, 6-1
Două dintre cele trei romance au jucat aseară, tărziu: Alexandra Cadanţu cu jucătoarea din Kazahstan, Iaroslava Şvedova (79 WTA), iar Alexandra Dulgheru  s-a confruntat cu jucătoarea cehă Klara Zakopalova (32 WTA), amintita parteneră a Monicăi. Zakopalova a trecut în optimi cu 6-3, 6-3 de jucătoarea franceză Alizé Lim. În fine, Monica va juca astăzi, ultimul meci întrucat adversara sa, Carla Suarez, şi-a disputat ieri partida din optimi cu Alizé Lim (Franţa), scor 6-3, 6-3. Spaniola Carla Suarez (15 WTA)  este favorita principală a turneului. În cazul în care Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu vor caştiga partidele din sferturi, se vor afla ca adversare în semifinale. Cel de-al patrulea sfert se dispută între spaniola Garbiñe Muguruza, favorita nr. 2 (36) şi belgiana Alison van Uytvanck (104), care a eliminat-o în calificări pe Irina Begu.
* Puternicul turneu ATP de aproape două milioane de dolari de la Dubai se află în faza sferturilor, dar deja se ştie primul semifinalist, fiindcă rusul Mihai Iujnîi (nr. 6), după ce l-a învins cu 6-1, 7-6 pe britanicul James Ward, nu s-a mai prezentat în partida cu marele favorit, sarbul Novak Djokovic. În optimi, Roger Federer (nr. 4) a cedat un set cehului Radek Stepanek, dar a caştigat cu 6-2, 6-7, 6-3. Alte rezultate din optimi: Lukas Rosol (Cehia) - Dmitri Tursunov (Rusia) 6-4, 7-6, Philipp Kohlschreiber (Germania) - Andreas Seppi (Italia) 6-3, 6-3; Tomas Berdych (Cehia) - Serghei Stahovski (Ucraina) 6-2, 6-1; Novak Djokovic (Serbia) - Roberto Bautista (Spania) 6-1, 6-3. Rusul Nikolai Davîdenko s-a retras din turneu, în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga. Al doilea semifinalist al turneului este germanul Philipp Kohschreiber, 6-2, 6-3 cu tunisianul Malek Jaziri.
* În turneul de 500 de puncte de la Acapulco, am fost reprezentaţi de Horia Tecău la dublu, în pereche cu olandezul Jen-Julien Rojer. Cotaţi ca favoriţi nr. 2, Tecău şi Rojer au fost eliminaţi (scor, 4-6, 6-4, 5-10) de către perechea Santiago Gonzalez / Scott Lipsky (Mexic / SUA). Rezultate din primul tur la simplu: David Ferrer (Spania) - Mihail Kukuşkin (Kazahstan) 6-2, 6-3; Ernests Gulbis (Letonia) - Lu Yen Hsun (Taiwan) 6-1, 6-1; Grigor Dimitrov (Bulgaria) - Marinko Matosevic (Australia) 7-5, 6-1; Andy Murray (Marea Britanie) - Pablo Andujar (Spania) 3-6, 6-1, 6-2; Gilles Simon (Franţa) - Donald Young (SUA) 6-4, 6-3. Turul II: David Ferrer - Feliciano Lopez (Spania) 7-6, 6-2; Dimitrov - Markos Baghdatis (Cipru) 6-1, 6-4; Murray - Joao Sousa (Brazilia) 6-3, 6-4.
* Rezultate interesante şi în turneul feminin de la Acapulco: Dominika Cibulkova (Slovacia) - Urszula Radwanska (Polonia) 6-3, 6-4; Sharon Fichman (Canada) - Yvonne Meusbürger (Austria) 6-1, 6-2; Eugénie Bouchard (Canada) - Shahar Pe'er (Israel) 6-0, 6-1; Christina McHale (SUA) - Kimiko Krumm (Japonia) 7-5, 6-1; Kaia Kanepi (Estonia) - Julia Goerges (Germania) 6-7, 6-4, 7-6.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.