Sport

Porcul de Ajunul alegerilor

Ziarul de Vrancea
25 feb 2014 598 vizualizări
Curtea de Apel a amanat pronunţarea deciziei în dosarul transferurilor ilegale, pentru 4 martie

Curtea de Apel Bucureşti a amanat, ieri, pentru 4 martie, pronunţarea deciziei finale în dosarul transferurilor de jucători, în care sunt acuzaţi Victor şi Ioan Becali, George Copos, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica şi Cristian Borcea.  Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au finalizat în 11 februarie dezbaterile în dosarul transferurilor de jucători şi au stabilit să dea decizia în 25 februarie.
În ultimul cuvant, cei opt inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia în faţa completului de doi judecători al Curţii de Apel Bucureşti, însă au precizat că ar fi de acord cu prestarea de muncă în folosul comunităţii ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea.Gheorghe Neţoiu a declarat presei, la finalul şedinţei de judecată, că ar prefera să lucreze în domeniul agriculturii dacă ar fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.
Procurorul de şedinţă a cerut, pe 10 februarie, pedepse cu executare pentru majoritatea inculpaţilor din dosarul transferurilor din fotbal pentru care faptele nu s-au prescris prin intrarea în vigoare a noului Cod penal.  Procurorul a susţinut că niciuna dintre faptele de care sunt acuzaţi Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali nu s-a prescris şi a cerut condamnarea acestora la pedepsele pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a stabilit iniţial, şi anume, şapte ani de închisoare cu executare pentru fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, opt ani pentru fostul impresar Ioan Becali şi şapte ani de închisoare pentru Victor Becali. Reprezentantul DNA a constatat că în cazul lui Mihai Stoica toate faptele s-au prescris iar în cazul lui George Copos s-au prescris două fapte de înşelăciune, în timp ce infracţiunea de evaziune fiscală nu s-a prescris.
De asemenea, procurorul de şedinţă a mai cerut condamnarea lui Gheorghe Popescu pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni ce nu s-au prescris, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere şi tot la o pedeapsă cu suspendare a fostului patron al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu. În cazul lui Gheorghe Neţoiu, procurorul DNA a spus că faptele nu sunt prescrise şi a cerut aplicarea dispoziţiilor legale, respectiv condamnarea acestuia pentru faptele de care este acuzat. Procurorul de şedinţă a mai cerut pedepse accesorii şi complementare pentru cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosar.
Ieri, instanţa a amanat pronunţarea verdictului pentru 4 martie, exact cu o zi înainte de alegerile pentru preşedinţia FRF, la care candidează şi unul dintre inculpaţi, Gheorghe Popescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.