Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: "Stejarii" la Cupa Mondială

Ziarul de Vrancea
23 feb 2014 425 vizualizări
Echipa naţională de rugby a Romaniei va participa pentru a opta oară consecutiv la Cupa Mondială de Rugby ce va fi găzduită în 2015 de Anglia, după ce a învins, sambătă, pe teren propriu, reprezentativa Spaniei, cu scorul de 32-6 (13-3).

 Punctele Romaniei au fost reuşite de Vlaicu - două lovituri de pedeapsă şi trei transformări, Ionuţ Dumitru - două eseuri şi Valentin Calafeteanu - un eseu. Echipa Romaniei a beneficiat şi de un eseu de penaltitate. Pentur Spania a punctat Malie Charlie - două lovituri de pedeapsă.  Romania se află în prezent pe primul loc, cu 33 de puncte acumulate în opt meciuri, urmată de Georgia (28 de puncte, 7 jocuri) şi de Rusia (18 puncte, 7 jocuri).  În funcţie de rezultatele din ultimele două partide cu Belgia, pe teren propriu la 8 martie, şi Georgia, în deplasare la 15 martie, Romania va afla în ce grupă va evolua.

Remiză cu "Vulpile"

Campioana Romaniei la handbal masculin, HCM Constanţa, a remizat, ieri, pe teren propriu, cu formaţia germană Fuchse Berlin, scor 31-31(16-16), în cea de-a treia partidă din grupa D a Cupei EHF. În clasament, HCM ocupă locul doi, cu patru puncte, primul loc revenind formaţiei germane, cu 5 puncte. Următorul meci al HCM va avea loc pe 16 martie, în deplasare, tot cu formaţia germană.  Primele două clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în sferturile de finală, care programează meciuri eliminatorii, în dublă manşă, în 19-20, respectiv 26-27 aprilie. Caştigătoarele din faza sferturilor de finală se vor califica la Turneul Final Four, programat în 17-18 mai.

Juratoni şi Nistor au semnat contracte de profesionişti

Pugiliştii Bogdan Juratoni (75 de kilograme) şi Mihai Nistor (A91 de kilograme) au semnat, în această săptămană, contracte de boxeri profesionişti cu Federaţia Internaţională de Box, AIBA, ei avand posibilitatea să participe şi la amatori în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016.  "Ambii pugilişti vor evolua din acest an în cadrul programului APB - (AIBA PRO BOXING) şi vor avea cele mai mari şanse să se califice la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Cei doi pugilişti romani evoluau din acest sezon şi pentru varianta semiprofesionistă a AIBA, WSB, fiind legitimaţi la echipa italiană Dolce&Gabbana Italia Thunder", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. La Jocurile Olimpice de la Rio se califică pugilişti din APB, WSB şi AOB (AIBA Olimpic Boxing), însă locurile pentru AOB sunt mult mai puţine decat în trecut după ce forul mondial a repartizat un număr de locuri pentru APB si WSB.

Barcelona s-a împiedicat de basci

Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, sambătă, în deplasare, cu scorul de 1-3, de echipa Real Sociedad, într-un meci din etapa a XXV-a a campionatului Spaniei. După ce Barcelona a deschis scorul pentru...  gazde, prin Song, a egalat prin Messi. În repriza a doua, Griezmann ('54) şi Zuturuza ('59) au adus victoria fotbaliştilor basci. Învingătoare cu 3-0 pe "Santiago Bernabeu" în meciul cu Elche prin golurile marcate de Ikarramendi ('34), Bale ('72) şi Isco ('81), Real Madrid a trecut pe primul loc în La Liga, cu 63 de puncte, trei mai multe decat Barcelona.

Goluri romaneşti în Balcani

Fotbalistul formaţiei Gençlerbirligi, Bogdan Stancu, a înscris ambele goluri ale echipei sale în meciul terminat la egalitate, ieri, pe teren propriu, scor 2-2, cu Torku Konyaspor, în etapa a XXII-a a campionatului Turciei. Stancu, integralist la gazde, a înscris în minutele 46 şi 67 (penalty). Formaţia din Konya a condus de două ori, dar Stancu a egalat de fiecare dată. Un alt gol romanesc a fost realizat de Cosmin Moţi, de la Ludogoreţ Razgrad. Echipa lui Moţi a terminat la egalitate, în deplasare, 2-2 cu Botev Plovdiv. Moţi  a marcat în minutul 23. Celălalt gol al oaspeţilor a fost înscris de Misidjan '63. Pentru Botev Plovdiv a marcat fostul component al echipei Petrolul Ploieşti. Hamza Younes, în minutele 14 şi 52.

Digi Oradea pierde în serie

Campioana Romaniei la polo, CSM Digi Oradea, a fost învinsă, sambătă, în deplasare, de formaţia turcă Galatasaray Istanbul, cu scorul de 9-11 (3-3, 1-4, 3-3, 2-1), în cea de-a şasea partidă din grupa B a Ligii Campionilor. După şase etape derulate, CSM Digi Oradea rămane pe locul 6, ultimul, cu un punct.  Următoarea partidă a orădenilor se va disputa, pe 15 martie, pe teren propriu, cu Partizan Belgrad.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.