Sport

Şahiştii s-au întrecut la Cupa de iarnă

Dan Chiriac
18 feb 2014 268 vizualizări
Primii clasaţi au primit cupe, medalii şi diplome din partea DST Vrancea şi a clubului Rotary Varana, cel care a sponsorizat cu mobilier secţia de şah de la CSM 2007 Focşani

Sala Polivalentă din Focşani a găzduit, duminică, 16 februarie, competiţia de şah rapid „Cupa de iarnă“, prima din acest an competiţional. S-a jucat în sistem elveţian, şapte runde, timp de joc 25 minute/jucător/partidă. Organizatorii competiţiei au fost Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea, Asociaţia Judeţeană de Şah Vrancea, Clubul Sportiv Municipal Focşani 2007, Şcoala gimnazială „Nicolae Iorga“ Focşani şi Şcoala gimnazială „Alexandru Vlahuţă“ Focşani. Structura competiţiei a fost următoarea: Turneul A, rezervat celor mai buni seniori şi juniori ai judeţului, Turneul B, rezervat juniorilor şi copiilor de nivel mediu, şi Turneul C, rezervat juniorilor şi copiilor începători, iniţiaţi sau în curs de iniţiere. La Turneul A, pe primele trei locuri la băieţi s-au clasat Grigore Mălureanu, Cosmin Vasiliu şi Emilian-Paul Ioniţă iar cele mai bune trei fete au fost Elena-Adelaida Toma, Alexandra-Ioana Banciu şi Bianca-Gabriela Banciu. La Turneul B, primii trei băieţi au fost: Aurelian-Gabriel Cristea, Dragoş-Cosmin Ion şi Mihnea-Iustin Baciu, iar la fete cele mai bune au fost Carmen-Nicola Ioniţă şi Alexandra Ioniţă. La Turneul C cei mai buni trei băieţi au fost Alexandru Isofache, Andrei Cucoaneş şi George-Călin Ioniţă iar cele mai bune trei fete au fost Denisa-Maria Coveltir, Elena Jinga şi Daria-Andreea Constantin. Şahiştilor clasaţi pe locuri fruntaşe li s-au oferit şase cupe (o cupă la locul 1 băieţi şi o cupă la locul 1 fete pentru fiecare dintre cele trei), 12 medalii (câte o medalie la locurile 2 şi 3 băieţi şi o medalie la locurile 2 şi 3 fete pentru fiecare dintre cele trei turnee) precum şi diplome pentru toţi participanţii.

Premiere cu participarea clubului Rotary Varana

În cele trei turnee s-au mai remarcat: Andreea-Simona Toma, Ana-Maria Banciu, Vlad-Daniel Ivan, Ştefan Măimăscu, Alexandru-Mihai Dorobăţ, Andrei-Răzvan Vasilache, Daniel Toader, Cosmin Ţîrdea, Ştefan Dănilă, Claudiu-Ioan Pruteanu, Vlad-Georgian Vizitiu. Remarci deosebite au antrenorii pentru Alexandra-Ioana Banciu, clasată a cincea în clasamentul general al Turneului A, Carmen-Nicola Ioniţă şi Mihnea-Iustin Baciu, clasaţi pe poziţia a treia şi, respectiv, a patra în clasamentul general al Turneului B, George-Călin Ioniţă şi Vlad-Georgian Vizitiu, clasaţi pe locul al treilea şi respectiv al şaselea în clasamentul general al Turneului C. Toţi cinci au punctaje mai bune decât alţi şahişti mai experimentaţi. S-a remarcat la masa de joc şi Elena Jinga, mezina competiţiei, care la o vârstă fragedă se ridică la un nivel peste vârsta ei, după cum spun cei de la club. “Cu ocazia festivităţii de premiere, şahiştii au fost premiaţi de Daniel Gongu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea, cel care dovedeşte disponibilitate la nevoile şahiştilor şi receptivitate la eforturile deosebite care se fac în şah. De asemena am avut onoarea să-l avem printre noi pe Dorinel Modreanu, preşedintele Clubului Rotay VARANA Focşani, selectul club care a sprijinit dotarea secţiei de şah cu mobilier, echipamente şi materiale dintre care se remarcă un videoproiector modern şi foarte util”, spune Anton Soare, secretarul general al Asociaţiei Judeţene de Şah Vrancea. Organizarea, buna desfăşurare a concursului, arbitrajul şi baza materială au fost asigurate de Aurelian Grigore (director de turneu), Mihai Strîmbu (arbitru şef pentru toate turneele şi arbitru la Turneul B), profesorul Sandu Gurguiatu (arbitru la Turneul A), Anton Soare (arbitru la Turneul C) şi, nu în ultimul rând, Paul-Emilian Ioniţă (patronul firmei PolGroup SRL Focşani care a asigurat personalizarea cupelor şi medaliilor). (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.