Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: A plecat şi Boudjemaa de la Petrolul

Ziarul de Vrancea
4 feb 2014 506 vizualizări
Mijlocaşul francez al echipei Petrolul Ploieşti, Damien Boudjemaa, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu formaţia Slavia Praga, a anunţat, ieri, pe Twitter, clubul ceh.

Boudjemaa, în varstă de 28 de ani, a fost achiziţionat de Petrolul Ploieşti în 2012. Slavia Praga ocupă locul 11 în clasamentul campionatului ceh, cu 16 puncte. Petrolul Ploieşti i-a cedat în această iarnă pe Ferebory Doré, Younes Hamza şi Alexandru Benga la Botev Plovdiv şi i-a adus în schimb pe Adrian Mutu şi Ianis Zicu, precum şi pe fundaşul brazilian Gerson.

City a pierdut pe teren propriu


Formaţia Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon rezervă, a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 0-1, de echipa Chelsea, în derbiul etapei a XXIV-a a campionatului Angliei. Unicul gol al meciului a fost marcat de fundaşul stang Branislav Ivanovic, în minutul 32.  În clasament conduce Arsenal, cu 55 de puncte, urmată de Manchester City şi Chelsea, ambele cu 53 de puncte.

Mititelu, judecat pentru evaziune fiscală

Finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală, pentru neplata unor datorii către bugetul de stat, în sumă totală de aproximativ trei milioane de lei, omul de afaceri afirmand că speră să primească doar o sancţiune administrativă. Potrivit purtătorului de cuvant al Parchetului de pe langă Judecătoria Craiova, Mititelu nu a plătit anumite contribuţii datorate statului. Contactat de MEDIAFAX, Mititelu a declarat că nu a plătit aceşti bani din cauza dezafilierii clubului Universitatea Craiova, decisă de FRF. El a precizat că vrea să achite datoriile pană se va da o sentinţă în acest proces. El speră la o sancţiune administrativă, deoarece noul Cod Penal îi este favorabil din acest punct de vedere.Prima înfăţisare în acest proces va avea loc în data de 14 martie, la Judecătoria Craiova. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea între un an şi trei ani sau amendă.

Săpunaru continuă cu Elche

Directorul sportiv al clubului Elche, Jesus de Huerta, a declarat, ieri, că înţelegerea cu fundaşul Cristian Săpunaru nu a fost reziliată, iar jucătorul roman nu a fost pe lista de transferuri, informează site-ul laverdad.es. "Contractul lui Săpunaru nu a fost reziliat, el nu a fost pe lista de transferuri. Ne bazăm pe serviciile lui", a spus Jesus de Huerta. Sursa citată notează că deşi are unul dintre cele mai mari salarii de la Elche, Cristian Săpunaru a jucat foarte puţin în acest sezon. Săpunaru a jucat doar cinci meciuri în Primera Division de la sosirea sa la Elche în vară şi a reuşit să înscrie un gol.
Federer joacă şi cu Kazahstan
Roger Federer va evolua cu Elveţia în sferturile de finală ale Cupei Davis contra Kazahstanului, în 4-6 aprilie, a confirmat, ieri, jucătorul pe contul său de Twitter. "Mă alături prietenilor meci Seve şi Stan la meciul cu Kazahstan", a scris jucătorul de 32 de ani, referindu-se la căpitanul de echipă Severin Luthi şi la partenerul său de Cupa Davis, Stanislas Wawrinka. Numărul 8 mondial a participat la turul precedent cu Serbia, după ce nu mai jucase de la barajul cu Olanda, din septembrie 2012.

Turneu puternic în SUA

Echipa naţională a Spaniei va participa la un turneu amical în Statele Unite ale Americii, organizat în perioada 27 mai - 10 iunie de liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), înaintea turneului final al Cupei Mondiale din Brazilia. Turneul, denumit "Drumul spre Brazilia", va aduna la start opt selecţionate, din care şase calificate pentru Cupa Mondială. La turneul nord-american vor mai participa Nigeria, Coasta de Fildeş, Grecia, Bosnia-Herţegovina, Honduras, El Salvador şi Bolivia, ultimele două necalificate la competiţia din Brazilia. Calendarul exact al meciurilor şi oraşele care vor găzdui întalnirile urmează să fie stabilite.

Întăriri de la Cluj

Clubul CFR Cluj a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, împrumutul pană la finalul sezonului al jucătorilor Laszlo Sepsi, Ioan Hora şi Claudiu Voiculeţ la divizionara secundă ASA Targu Mureş. Cei trei jucători nu au intrat în vederile antrenorului Vasile Miriuţă pentru returul acestui campionat. Laszlo Sepsi evoluează la CFR Cluj din vara anului 2012, el mai jucand pentru FCM Targu Mureş în sezonul 2011-2012. Claudiu Voiculeţ a fost transferat la începutul sezonului de la Pandurii Targu Jiu, în timp ce Ioan Hora a venit la CFR Cluj de la Gloria Bistriţa în 2010. ASA Targu Mureş ocupă, după disputarea a 16 etape, locul cinci în seria a II-a a diviziei secunde, la şase puncte de liderul CS Universitatea Craiova.

Recurs respins la TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul Federaţiei de Fotbal din Insulele Capului Verde la decizia FIFA de a elimina naţionala din arhipelag de la barajul de calificare la Cupa Mondială, În septembrie 2013, Comisia de Disciplină a FIFA a decis ca meciul dintre Tunisia şi Insulele Capului Verde, caştigat de oaspeţi cu 2-0, să fie omologat cu 3-0 pentru gazde, deoarece echipa insulară l-a folosit pe jucătorul echipei Steaua, Fernando Varela, aflat în stare de suspendare. Această hotărare, confirmată la apel, i-a permis Tunisiei să termine pe locul I în Grupa B a fazei a doua a preliminariilor africane şi să se califice la barajul pentru Cupa Mondială, în care a fost eliminată de naţionala Camerunului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.