Sport

In memoriam Sergiu Popa

Ziarul de Vrancea
6 iun 2007 1032 vizualizări
Fostele eleve, printre care si jurnalista Laura Mironica, de la Diplomatic TV, aduc un omagiu regretatului antrenor Sergiu Popa

Sint persoane pe care le ai alaturi o viata intreaga si de la care nu inveti nimic, care nu inseamna nimic, poate pentru ca nici nu stiu cum sa lase ceva in urma ... Poate ca trebuie sa te nasti cu "talentul" de a marca vietile oamenilor pentru totdeauna. Nu realizezi ca ai avut o asemenea persoana in preajma ta, decit peste ani, atunci cind devii la rindul tau adult, cu simt de raspundere, cu sfaturi de dat altora, in situatii cel putin similare"¦ Avem obiceiul sa pastram in amintirile noastre o categorie aparte de oameni, pe care ni i-am dori sa-i stim in viata, chiar daca nu mai avem posibilitatea sa-i mai vedem. Vestea disparitiei lor te-ntoarce in timp si, dintr-odata, ceea ce s-a intimplat poate cu douazeci de ani in urma ai senzata ca a fost abia ieri.


Asa ca accepti invitatia la memorialul unui fost antrenor organizat intr-o sala a carei existenta i se datoreaza si i se va datora mult timp de-acum inainte. La fel si rezultatele pe plan national si international a trei generatii de gimnaste, pregatite impreuna cu sotia sa.


Cine a fost Sergiu Popa?


Omul pe care l-ai fi recunoscut intr-o mare de oameni, omul pe care il simteai ca "e cu ochii pe tine" in orice sala de concurs din orice oras, in orice clipa, dar mai ales inainte de evolutia pe un aparat. O privire si stiai exact ce ai de facut si, mai ales, ce nu. O singura privire si iti luai toata increderea de care aveai nevoie sa reusesti acolo unde ai ratat luni de antrenament. O privire si iti aminteai de cel mai important sfat dintre toate, repetat insistent: "Dintii! Sa-ti vad dintii! Zimbeste!" Si nu doar in timpul executiei la sol. Chiar si pe o birna, pe care daca o "suparai" te "trintea de nu te vezi !" De ce sa zimbesti? Nu trebuia sa arati ca-ti vine sa urli de durerea de la genunchi, glezna sau cot, nu trebuia sa citeasca vreo arbitra crisparea de pe chipul tau, nu trebuia sa te vada vreo rivala ca nu ti-a iesit un element sau ca ea a luat cu o zecime mai mult decit a meritat... Comentariile, regretele, ratarile si lacrimile erau pentru atunci cind te intorceai in camera de hotel, la vestiar, acasa. Si poate nici atunci, pentru ca nu vroiai sa dai satisfactia esecului, nici macar propriilor colege. Poate parea o banalitate, dar viata iti demonstreaza ca atunci cind cazi si esti la pamint, accidentat sau nu, tot ce ai de facut este sa zimbesti si sa te ridici fara sa arati ce e in sufletul tau. Si asta am invatat-o cind inca eram copii.


A fost omul care te pacalea ca ai in farfurie "piftele americane" cind de fapt mincai creier pane"¦ iar asta inainte de \'89. O bucatica de prajitura/tort/inghetata data pe furis in holul unui hotel cu conditia "sa nu stie Tatiana" (adica, sotia!) te facea sa devii complice la orice ti-ar mai fi propus vreodata. Totusi, nu te scapa de citeva ture de alergari la doua noaptea in plina iarna, cind te-a rugat sa nu deschizi pachetele cu dulciuri decit acasa, a doua zi cu familia, iar tu te-ai hazardat sa le maninci imediat. Te lua prin surprindere cind scotea bani din propriul buzunar ca sa te mai balacesti o data pe toboganul din Mamaia. Te imortaliza in fotografii in cantonamente, fotografii care acum constituie o adevarata comoara pentru anii copilariei. A fost omul care te-a invitat la aniversarile fiicei sale, care, ca si noi celelalte, i se adresa la antrenamente cu "domnule profesor". Poate si pentru ca, pina intr-un punct, antrenorii deveneau "tati si mami" pentru douazeci de fetite. Iar la nevoie, suplineau si invatatorii la temele de vacanta, ca nu cumva sa dea vina cineva pe "tumbele pe saltele" pentru notele mici din carnetul de note.


Era si omul care iti lua durerea cu mina, pur si simplu. O singura apasare si senzatiile de disconfort din stomac dispareau in cinci minute. Desigur, aveau sa treaca ani de zile pina sa descoperi ca nu era magie curata, ci doar ca omul stia ce metoda "sanatoasa" sa foloseasca. Parintele intelegator se transforma insa in sala de antrenament in antrenorul dur, neinchipuit de dur uneori, de parca te-ndemna sa abandonezi benevol sportul de performanta. Si poate te batea gindul pina a doua zi de dimineata, cind o luai de la capat.


Sergiu Popa si-a depasit atributiile de antrenor, voit sau nu. Nu o sa stim niciodata. Fiecare zi devenea o dovada in plus ca esti capabila sa te autodepasesti printr-o simpla incercare. Era in stare sa-ti repete la nesfirsit ca e la fel de important sa te speli pe dinti seara, inainte de culcare, dar si sa stii sa folosesti furculita si cutitul intr-un restaurant fara "cel mai mic zgomot". Un om cu metode neobisnuite de verificare, cind te lasa sa-ti faci antrenamentul si el pleca. Inutil sa va mai spun ca dupa ce erai prins trisind o data, a doua oara nu mai indrazneai ! învatai ce inseamna responsabilitatea doar prin simpla inminare a cheii unei camere de hotel, cind te avertiza "sa ai grija de colegele tale in urmatoarele doua saptamini!". Instantaneu, te simteai "om mare", cu cea mai grea misiune din lume, care devenea oricum floare la ureche pe linga faptul ca nu vroiai sa-l dezamagesti.


A fost un om pe care nu l-ai regasit in altii, oricit ai cautat. Din postura de sportiv, odata ce ai avut un asemenea om ca antrenor, e destul de greu sa te readaptezi altor metode, oricit de similare ar parea. Altcineva la capatul pirtiei de la sol, de la sarituri, un altul acolo unde tu stii ca era Sergiu Popa nu acceptai prea usor. Aveai un moment de ezitare, apoi doua, apoi zece si intr-un final refuzai sa mai executi elementul, fara ca cel dinaintea ta sa sie ca nu ai nimic personal cu el"¦ ci doar ca nu mai simti pornirea, entuziasmul, increderea, bucuria, dorinta, pasiunea"¦


Sergiu Popa a fost si este mai mult decit un nume in gimnastica romaneasca. Si poate ca nici nu ar trebui sa vorbim despre el la timpul trecut. Gimnastele, acum antrenoare la rindul lor, au privilegiul de a duce mai departe ceea ce au invatat atunci cind nici nu isi imaginau cit de valoroasa va fi mostenirea. Toate la un loc avem privilegiul de a fi cunoscut un om unic in felul sau. Iar generatiile care continua sa reprezinte Clubul Sportiv de Gimnastica Focsani sa nu uite sa zimbeasca!


Laura Mironica


în numele celor trei generatii de gimnaste antrenate de Tatiana si Sergiu Popa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.