Sport

Victorie grea pentru echipa de volei

Dan Chiriac
19 ian 2014 462 vizualizări
CSM Piteşti - CSM 2007 Focşani 2-3, după ce gazdele au condus cu 2-0 la seturi

Voleibalistele focşănene au început foarte greu returul de campionat. În deplasarea de la Piteşti, unde au întâlnit penultima clasată, deşi porneau favorite, au fost conduse cu 2-0 la seturi, după o evoluţie foarte slabă. Cu posibilitatea unei înfrângeri descalificante în faţă, începând cu setul al treilea au schimbat complet partitura şi calitatea jocului, au recuperat diferenţa de seturi şi s-au impus în setul scurt, al cincilea, câştigând şi partida care, la un moment dat, părea compromisă. Urmează, sâmbăta viitoare, în Sala Polivalentă, întâlnirea cu ACS CS ştiinţa Miroslava Iaşi, în care adversarul va fi de un cu totul alt calibru! Până atunci, poate, defecţiunile din jocul de la Piteşti vor fi corectate şi că fetele Focşaniului nu vor mai avea perioadele de deconcentrare care le-au făcut viaţă grea în meciul de astăzi. Formaţia CSM Focşani 2007 în partida de la Piteşti a fost următoarea: Mihaela Taşkiran, Zlatina Shtarbanova, Rositsa Kirilova, Alexandra Blaga, Elena Mogozsan, Ana Maria Cimpoeşu, Romina Coman, Alexandra Bîrgăoanu, Ana Boantă, Mihaela Cîrlan. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.