Sport

Monica a scos nemţoaica din pepeni

Ziarul de Vrancea
15 ian 2014 515 vizualizări
Niculescu s-a calificat în turul III la Australian Open, după ce a învins-o pe finalista de la Wimbledon, Sabine Lisicki * ea şi-a enervat adversara cu jocul său de aşteptare, determinand-o să greşească

Prima jucătoare romană calificată în turul III la turneul de tenis "Australian Open" este Monica Niculescu (60 WTA), care a reuşit o neaşteptată victorie în faţa germanei Sabine Lisicki, cap de serie nr. 15. Chiar dacă Monica are un palmares pozitiv asupra Sabinei (2-1 în partide disputate cu mai mulţi ani în urmă), rezultatul continuă o surpriză şi infirmă, într-un anumit punct, traseul obişnuit al jucătoarelor noastre la acest turneu. Într-adevăr, dacă Sorana Carstea şi Irina Begu au pierdut partide pe care le-au avut în mană, Monica a reuşit o neaşteptată răsturnare de situaţie, după un meci de două ore, încheiat cu victoria romancei, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-2. Jucătoare dotată cu inteligenţă tactică şi cu predilecţie pentru dublu, Monica a avut un prim set catastrofal în faţa Sabinei, care a servit impecabil la început şi a atacat permanent la fileu. Însă profilul partidei s-a schimbat: Monica, o jucătoare ofensivă, a început să-şi hărţuiască adversara prin toate cotloanele terenului, cu mingi simple, dar variat plasate, ceea ce a enervat-o pe finalista de la Wimbledon 2013. Pe parcursul întalnirii, germana a comis 56 de greşeli neforţate, faţă de numai 18 ale romancei. Se pare că Lisicki a dovedit că este o jucătoare mai sensibilă la căldura ucigătoare de la Antipozi, fapt menţionat chiar de ea pe contul propriu de twitter ("Astăzi, m-a învins căldura"). Declaraţia a fost preluată pe site-ul oficial al AO, cu un comentariu maliţios: "Probabil ea a uitat că Niculescu a lovit toate mingile acelea caştigătoare, nu soarele ", se arată în analiza zilei a treia a competiţiei de la Antipozi. În turul III, Monica Niculescu va avea o adversară la fel de puternică, rusoaica Ekaterina Makarova (nr. 22), în faţa căreia are palmares negativ (1-2), singura victorie romanească înregistrandu-se în 2008, în calificări la Roma. În turul II al competiţiei de simplu feminin se mai află şi Simona Halep, care a jucat în cursul nopţii cu americanca Varvara Lepcenko.

Stăm bine şi la dublu

Satisfacţii pentru Romania au apărut şi de la dublu: Horia Tecău, a obţinut prima sa victorie cu olandezul Jean-Julien Rojer ca partener, dispunand cu 6-2, 7-5 de cuplul Teimuraz Gabaşvili / Mihail Kukuşkin (Rusia / Kazahstan), perechea romano-olandeză urmand a întalni în turul secund cuplul Yuki Bhambri / Michael Venus (India / Noua Zeelandă). Mai valoroasă este calificarea perechii Florin Mergea / Olivier Marach (Romania / Austria) în faţa unui cuplu foarte bine cotat, Santiago Gonzalez / Scott Lipsky (Columbia / SUA, nr. 15), scor 6-3, 7-6. În turul secund Florin şi Oliver se vor întalni cu Dustin Brown / Gaël Monfils (Germania / Franţa) sau Pablo Carrera / Guillermo Garcia (Spania). Ca un fapt cu totul inedit, în întrecerea de dublu a revenit în circuitul internaţional, după 12 ani de absenţă fostul lider mondial din 1999 (dublu caştigător la US Open), australianul Patrick Rafter (41 de ani), alături de o altă legendă vie a tenisului de la Antipozi, Lleyton Hewitt. Pedigree-ul celor doi n-a fost suficient, Pat şi Leyton fiind învinşi în primul tur cu 5-7, 4-6 de perechea Eric Butorac / Raven Klaasen (SUA / Africa de Sud).
La dublu feminin, perechea romano-americană Raluca Olaru / Varvara Lepchenko a trecut primul hop, dispunand cu 6-2, 6-4 de japonezele Shuko Amoyama / Misaki Doi, în turul doi urmand a juca împotriva perechii nr. 13, Chan Hao Ching / Liezel Huber (Taiwan / SUA). În mod normal, Simona Halep şi Alexandra Cadanţu n-aveau prea mari şase în faţa cuplului Kveta Peschke / Katarina Srebotnik (Cehia / Slovenia), însă s-au luptat admirabil pană la pierderea meciului cu 6-2, 3-6, 2-6. În fine, Romania va avea reprezentant şi la dublu mixt. În parteneriat cu indianca Sania Mirza, Horia Tecău se va afla, în turul I faţă în faţă  cu fostul său partener, suedezul Robert Lindstedt, care joacă împreună cu taiwaneza Chang Hao Ching.

Cad capii pe capete

În afara Sabinei Lisicki, au mai picat încă cinci capi de serie în turul II, patru la masculin şi unul la feminin. Unul dintre ei, croatul Ivan Dodig (nr. 32) a fost o nouă victimă a căldurii în faţa bosniacului Damir Dzumhur, deşi era în avantaj: 6-4, 6-4, 3-6, 1-4.
Turul II masculin: Florian Mayer (Germania) - Mihail Iujnîi (Rusia, nr. 23) 6-4, 3-6, 6-3, 3-6, 6-3; Sam Querrey (SUA) - Ernest Gulbis (Letonia, nr. 23) 6-2, 6-3, 6-4; Denis Istomin (Uzbekistan) - Dmitri Tursunov (Rusia, nr. 30) 7-6, 4-6, 6-1, 6-4; Novak Djokovic (Serbia, nr. 2) - Leonardo Mayer (Argentina) 6-0, 6-4, 6-4; David Ferrer (Spania, nr. 3) - Adrian Mannarino (Franţa) 7-6, 5-7, 6-0, 7-3; Jerzy Janowicz (Polonia, nr. 30) - Pablo Andujar (Spania) 4-6, 7-6, 7-6, 6-3; Richard Gasquet (Franţa, nr. 9) - Nikolai Davîdenko (Rusia) 7-6, 6-4, 6-4; Fabio Fognini (Italia) - Jarrko Niemien (Finlanda) 7-5, 6-4, 3-6, 6-2; Stanislas Wawrinka (Elveţia) - Alejandro Falla (Columbia) 6-3, 6-3, 6-7, 6-4;
Turul II, feminin:  Casey Dellacqua (Australia) - Kirsten Flipkens (Belgia, nr. 18) 6-3, 6-0; Serena Williams (SUA, nr. 1) - Vesna Dolonc (Serbia) 6-1, 6-2; Daniela Hantuchova (Slovacia) 6-3, 3-6, 12-10;  Li Na (China, nr. 4) - Belinda Bencic (Elveţia) 6-0, 7-6; Samantha Stosur (Australia, nr. 17) - Ţvetana Pironkova (Bulgaria) 6-2, 6-0; Zheng Jie (China) - Madison Keys (SUA) 7-6, 1-6, 7-5; Eugénie Bouchard (Franţa, nr. 30) - Virginie Razzano (Franţa) 6-2, 7-6; Alison Riske (SUA) - Yanina Wickmayer (Belgia) 6-1, 6-1; Flavia Pennetta (Italia) - Monica Puig (Porto Rico) 6-3, 6-4; Mona Barthel (Germania) - Luksika Khumkum (Thailanda) 4-6, 6-3, 6-4; Ana Ivanovic (Serbia) - Annika Beck (Germania) 6-1, 6-2.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.