Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:Operaţiunea "suflarea în iaurt"

Ziarul de Vrancea
26 nov 2013 486 vizualizări
Clubul Petrolul şi-a luat măsuri de precauţie în ceea ce priveşte numărul fotbaliştilor romani trecuţi pe foaia de joc, astfel că oficialii ploieşteni au decis să includă în lotul de 18 un jucător accidentat, Dean Beţa, la meciul cu Viitorul, pentru a fi siguri că respectă regulamentul.

Apărătorul, aflat în recuperare după o operaţie la genunchi, a figurat pe foaia de joc, asigurand alături de Benga, Hoban, Bornescu şi Achim cvintetul jucătorilor autohtoni.  Contra a recunoscut la conferinţa de presă că Beţa a fost doar o improvizaţie. "Puteam să-l trecem pe foaie pe Marinescu, oricum era în aceeaşi situaţie cu Beţa, nu avea cum să joace", a spus antrenorul.  De remarcat că al şaptelea jucător roman din lotul Petrolului, Morar, este indisponibil şi el, aflandu-se în tratament de recuperare.Contra a preferat să sacrifice astfel un loc pe banca de rezerve, unde ar fi putut figura Mustivar sau Camara, ambii valizi. Petrolul este echipa cu cel mai mare număr de jucători străini din lot, 18.

Băcăuancele, învinse la Kazan

Campioana la volei feminin ştiinţa Bacău a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia rusă Dinamo Kazan, cu scorul de 0-3 (-16, -18, -16), în cea de-a treia partidă din grupa F a Ligii Campionilor. În primele două meciuri din grupa F, Ştiinţa Bacău a fost învinsă de de formaţia poloneză Tauron MKS Dabrowa Gornicza, cu scorul de 0-3 şi a obţinut victoria în faţa echipei elveţiene Volero Zurich, cu 3-2. În următorul meci, Ştiinţa Bacău va juca în 5 decembrie, acasă cu Dinamo Kazan. 

Mari vedete de la Parma, acuzate de fisc

Mai mulţi foşti jucători ai echipei AC Parma sunt acuzaţi de "bancrută frauduloasă involuntară" şi vor fi chemaţi în faţa instanţei după ce au primit bani în urma unor contracte false de publicitate pentru firma Parmalat, au anunţat surse judiciare, citate de Gazzetta dello Sport. Procurorul Paola Dal Monte i-a acuzat de "bancrută frauduloasă involuntară" pe foştii fotbalişti Juan Sebastian Veron, Faustino Asprilla, Tomas Brolin, Lorenzo Minotti, Hristo Stoicikov, Luigi Apolloni, Enrico Chiesa, Dino Baggio, Massimo Crippa, Hernan Crespo şi Lilian Thuram, alături de fostul proprietar al clubului Parma şi patronul grupului agro-alimentar Parmalat, Calisto Tanzi, şi a lui Domenico Barili, fostul directorul comercial al clubului italian. Jucătorilor le sunt imputate sumele de zece milioane de euro şi 11 milioane de dolari, pe care le-ar fi încasat în perioada 1992-2003 pe nişte contracte false de publicitate pentru firma Parmalat. În total sunt 26 de persoane acuzate în acest caz, foşti fotbalişti, foşti conducători, consilieri şi procuratori. Clubul AC Parma a intrat în faliment în 2003, iar patronul Calisto Tanzi a fost arestat. La 25 iunie 2004 a luat fiinţă societatea FC Parma, care a preluat toate datoriile vechii societăţi, dar şi palmaresul clubului.

Deces misterios al unei campioane

Campioana mondială la schi nautic Sarah Teelow a decedat, luni, după ce a fost rănită într-o cursă de mare viteză desfăşurată în apropiere de Sydney, a anunţat federaţia australiană. Tanăra de 21 de ani a căzut, duminică, la puţin timp după startul cursei Bridge to Bridge de pe raul Hawkesbury, competiţie în care sportivii sunt traşi pe o distanţă de 112 kilometri şi pot atinge viteze de 130 de kilometri pe oră. Grav rănită la coloana vertebrală şi la cap, Sarah Teelow a fost transportată la spital, unde a decedat în cursul zilei de luni. Cauzele accidentului nu erau cunoscute încă ieri. Condiţiile atmosferice au fost bune, iar apele calme în timpul cursei. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Gerets a făcut hemoragie cerebrală

Tehnicianul belgian Eric Gerets, în prezent la formaţia qatariotă Lekhwiya, a declarat, într-o emisiune televizată, că a suferit o mică hemoragie cerebrală, fără a preciza cand s-a întamplat acest lucru, informează La Dernière Heure. "M-am trezit într-o dimineaţă şi m-am întrebat ce se întamplă cu piciorul meu drept. Eram la hotel cu Lekhwiya. Medicul echipei a chemat imediat salvarea şi am fost dus la spital. Acolo mi s-a spus că am fost victima unei uşoare hemoragii cerebrale", a declarat Gerets, în varstă de 59 de ani, în emisiunea "Karakters", de la o televiziune flamandă. În ciuda sfaturilor medicilor, Gerets a decis să revină în Belgia în eventualitatea unei operaţii: "Voiam să revin în Belgia, dar nu era posibil. Trebuia să aştept cel puţin trei săptămani înainte de a putea lua avionul. Am riscat şi m-am întors după o săptămană deoarece, dacă trebuia să mă operez, voiam ca acest lucru să se întample doar în Belgia".

Algeria a scăpat la Mondiale

Algeria nu a încălcat nicio regulă în privinţa jucătorului Madjid Bougherra la barajul de calificare pentru Cupa Mondială, astfel că plangerea depusă de Burkina Faso după meciul cu algerienii a fost respinsă, a anunţat, ieri, FIFA. Federaţia de Fotbal din Burkina Faso a depus un memoriu la FIFA, după barajul pentru Cupa Mondială pierdut în faţa Algeriei, acuzand atat faptul că algerienii au folosit un jucător suspendat cat şi arbitrajul senegalezului Badara Diatta. Oficialii din Burkina Faso au afirmat că autorul golului Algeriei în manşa secundă a barajului, Madjid Bougherra, nu ar fi trebuit să joace, din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Preşedintele federaţiei, Sita Sangare, a precizat că Bougherra a primit un cartonaş galben în meciul cu Mali, din grupele preliminare, şi încă unul în prima manşă cu Burkina Faso. FIFA a precizat mai întai că nu au fost respectate condiţiile oficiale pentru reclamaţia depusă de Burkina Faso şi mai apoi că Algeria nu a comis nicio infracţiune, astfel că algerienii nu vor fi sancţionaţi.
 
Stadionul olimpic îşi reduce amploarea

Autorităţile japoneze au anunţat, ieri, că vor diminua avengura principalului stadion ce va fi construit pentru Jocurile Olimpice de vară din anul 2020, după ce proiectul iniţial a fost considerat drept unul faraonic. Capacitatea şi înălţimea arenei nu vor fi afectate, dar dimensiunile lojelor VIP vor fi reduse, la fel amploarea unui muzeu şi numărul locurilor de parcare, a anunţat Consiliul Sportului din Japonia (JSC). Stadionul de 80.000 de locuri va fi construit în estul capitalei, în locul arenei folosite la Jocurile Olimpice din 1964. În zona respectivă se află numeroase parcuri şi sanctuare şintoiste. Asociaţii ale cetăţenilor din Tokyo au criticat amploarea proiectului, subliniind că stadionul de 70 de metri înălţime va afecta celelalte clădiri din cartierul în care limita este de 15 metri înălţime. JSC a precizat că suprafaţa destinată viitoarei construcţii a fost redusă cu un sfert, la 220.000 de metri pătraţi. Organziaţia nu a precizat ce economie va aduce noul proiect, însă presa niponă a estimat că stadionul va costa 1,3 milioane de euro, în loc de 2,2 miliarde cum se calculase iniţial.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.