Social

VIDEO | Familiile cu minimum trei copii ar putea plăti prețuri mai mici la energie

Ziarul de Vrancea
29 sep 2022 1003 vizualizări

Familiile cu trei copii, dar și lăcașurile de cult și transportul în comun vor beneficia de plafonarea prețului la energie. Sunt câteva dintre numeroasele amendamente la Ordonanța 119 votate azi în plenul Senatului. Dezbaterile i-au lăsat nemulțumiți pe parlamentarii Opoziției, dar și pe unii operatori economici. Aeroporturile și restaurantele nu sunt incluse printre beneficiarii plafonărilor, iar furnizorii de electricitate critică ordonanța.

Cea mai importantă modificare votată de senatori se referă la familiile care au cel puțin trei copii. Acestea ar urma să plătească prețul cel mai mic pentru energia electrică, plafonat la 68 de bani pe kilowatt oră, pentru tot consumul. La fel și persoanele care depind de dispozitive medicale electrice pe care le folosesc la domiciliu. Un alt amendament permite furnizorului să facă o medie între consumul de anul trecut și consumul recent, astfel încât cine a depășit 300 de kilowatti oră în 2021, dar a decis să facă economie, acum să poată beneficia de plafonul de 80 de bani.

LORANT ANTAL, președintele Comisiei pentru Energie, Senat: Modificarea se referă odată la acea variantă că, dacă nu te încadrezi cu plafonul pe 2021, atunci o să ai varianta să mergi anul acesta să te încadrezi pe acest plafon de 255 kwh, deci practic nu am exclus marea majoritate a consumatorilor, ci am luat în considerare obiceiul de consum.

Senatorii au votat și pentru a crește numărul celor care beneficiază de plafonul de 1 leu pe kilowatt oră, pentru 85% din consum.

DANIEL ZAMFIR, președinte Comisia Economică, Senat: Aceste amendamente pe care noi le-am susținut și anume subvenționarea prețului la energie pentru lăcașurile de cult, pentru producătorii de medicamente și, nu în ultimul rând, am introdus și serviciile publice, pentru că aveam situații în care transportul în comun, trebuie să intre în acest mecanism de plafonare.

SORIN BUMB, senator PNL: Principala modificare e că 70% din producție se va face prin contracte cu atribuire directă între producători și furnizori, ceea ce sper să ducă la o scădere a prețului.

Parlamentarii din opoziție nu agreează însă noua formă a ordonanței.

CRISTIAN BORDEI, senator USR: Această ordonanță nu este decât încă una din șirul de bâlbâieli cu care actuala coaliție de guvernare a tratat criza prețurilor din energie. Statul este cel mai mare băiat deștept din energie.

Și reprezentanții furnizorilor de energie electrică sunt nemulțumiți.

DANIELA DARABAN, director executive ACUE: (Ați avut câteva remarci la amendamentul cu familiile cu trei copii?) Sunt foarte multe amendamente care implică accesul furnizorilor la aceste date, dar furnizorii nu au aceste date. Nu este nicio soluție în actualul act normativ pentru recuperarea decontărilor care în continuare înregistrează întârzieri de cinci luni.

După aprobarea în plenul Senatului, ordonanța de urgență privind plafonarea va merge la Camera Deputaților, for decizional.

Text informații + VIDEO: stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.