Social

Veste bună pentru români! Ministerul Sănătăţii va demara cinci programe naţionale de screening cu bani europeni

Dana Lepădatu
13 oct 2017 1416 vizualizări

In Vrancea, în urma acestui program de screening, mai puţin de 10% din femeile care ar fi putut să beneficieze de analize gratuite au ales să se adreseze medicului de familie

România va beneficia, în urma accesării fondurilor nerambursabile, de peste 191 milioane de euro pentru implementarea de programe de depistare precoce (screening) a cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B,C şi D, precum şi pentru screening prenatal, precum şi pentru formarea  personalului medical din domeniile prioritare de sănătate, potrivit Ministerului Sănătăţii (MS).

Programele performante de screening salvează vieţi. Este mult mai uşor şi din punct de vedere medical, dar şi economic, să previi decât să tratezi boala în stadii avansate. Creşterea capacităţii de screening pentru depistarea bolilor cu impact asupra sănătăţii publice reprezintă unul dintre obiectivele importante ale Programului de Guvernare. Fondurile accesate le vom utiliza pentru organizarea şi implementarea programelor de screening, dar şi pentru formarea personalului medical şi achiziţia de echipamente, astfel încât să nu existe sincope în derulare, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog. 

Ministerul Sănătății a mai derulat, la nivel national programul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, restul reprezintă programe care vor fi implementate în premieră. În Vrancea, în urma acestui program de screening, mai puţin de 10% din femeile care ar fi putut să beneficieze de analize gratuite au ales să se adreseze medicului de familie. Printre motivele cel mai adesea invocate de posibilele beneficiare s-au numărat lipsa informaţiei, neîncrederea în rezultatele acestui test, dar5 şi considerente de ordin religios. 

Se investeşte în pregătirea specialiştilor

În primă fază, peste 64,7 milioane de euro din cele 191 milioane de euro vor fi utilizate pentru pregătirea a peste 14.000 de specialiști (ex. medici, medici radiologi, senologi, anatomopatologi, epidemiologi, tehnicieni de radiologie și anatomie patologică, fizicieni, manageri de date, asistenți medicali, asistenți medicali comunitari, psihologi implicaţi în furnizarea serviciilor de sprijin/ suport,  biologi, tehnicieni de laborator, registratori medicali, mediatori sanitari, alt personal medical etc.) în domeniile programelor prioritare de sănătate. Programele vor putea include schimburi de experiență în alte State Membre. În acest sens, au fost aprobate 34 de proiecte în urma cărora cadrele medicale vor fi pregătite în managementul bolilor infecţioase transmisibile prioritare (tuberculoza; hepatite virale cronice B şi C), în managementul pre şi post natal al afecţiunilor cu impact asupra mortalităţii infantile, îngrijirea continuă a nou nascutului şi a sugarului cu risc crescut de imbolnavire si deces, prevenţia nasterii premature şi îngrijirea nou nascutului prematur. Alte domenii de formare mai vizează managementul bolilor cardiovasculare, al afecțiunilor oncologice (cancer col, cancer mamar), diabet zaharat, al bolilor endocrine/disfuncții tiroidiene, sănătate mintală şi boli rare (inclusiv genetică medicală). Numărul proiectelor aprobate ar putea creşte după finalizarea de către MDRAPFE – AM POCU a procesului de contestaţii.

15 milioane de euro pentru tuberculoză

 

Peste 15 milioane de euro vor fi utilizate în domeniul tuberculozei, pentru ”Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”.Programul va avea o durată de cinci ani şi se estimează că vor beneficia circa 70.000 persoane. Se doreşte ca 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puţin dezvoltate ale României, iar 10% din Regiunea Bucureşti Ilfov. Toți pacienții tratați vor fi reevaluați periodic. De asemenea, tot în cadrul proiectului, va fi elaborată metodologia de screening a populației pentru depistarea tuberculozei. Mai mult, datele obținute vor fi analizate, după care vor fi elaborate rapoarte, studii, informări în vederea realizării politicilor publice în domeniul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020.

47 de milioane de euro pentru programe de oncologie

 

Pentru programul național de depistare a cancerului de col vor fi alocaţe 47 de milioane de euro. Datele obținute în urma screeningului vor utilizate pentru realizarea de rapoarte și studii care vor fundamenta viitoarele politici de sănătate din domeniu. Noutatea programului de screening constă în introducerea testării HPV în regim pilot pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 30 şi 64 ani. Prima regiune care va asigura implementarea testării HPV este Nord Vest, având în vedere experiență anterioară în derularea de programe similare de testare. În cadrul programului, peste 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24 – 64 ani urmează a beneficia de servicii de depistare precoce (HPV şi Babeş Papanicolau), precum şi de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament și reevaluarea periodică (follow-up) a pacientelor tratate pentru leziuni depistate, consiliere psihologică, etc. Vor fi finanţate și achiziţii de echipamente, precum şi servicii de sprijin pentru femeile din grupuri vulnerabile (ex. costuri de transport etc.).

21 milioane de euro pentru depistarea cancerului de sân

Circa 21 de miliane de euro urmează a fi folosite în programul naţional de depistare precoce a cancerului la sân. Programul vizează derularea unor programe de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân. Peste 30.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 ani care au domiciul într-una din regiunile de dezvoltare prinse în programul naţional vor beneficia, gratuit, de servicii de screening prin testare mamografică cu dublă citire și arbitraj, evaluări ecografice a leziunilor mamare incipiente depistate (mamografii declarate pozitive direct sau după arbitraj), biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte cu trimitere la tratament a pacientelor confirmate cu diagnostice de leziuni mamare incipiente. Tot în cadrul proiectului vor fi finanţate acţiuni de achiziţie echipamente (ex. aparatură de laborator necesară derulării acțiunilor de screening/ aparatură de evaluare a leziunilor incipiente mamare: mamografe, ecografe, puncție/ biopsie asistată, aparatură specifică confirmare leziuni laborator anatomie-patologică, suport informatic de telemedicină pentru dublă citire cu arbitraj, suport informatic pentru bazele de date, unități mobile, sistem informatic de stocare a imaginii etc.), dar și acțiuni de sprijinire a femeilor, în special a celor diagnosticate în programul de screening pentru cancerul de sân, în vederea determinării eficacității măsurilor întreprinse și ajustării acestora (ex. peer-to-peer suport, consiliere psihologică și alte servicii adaptate și necesare etc.). În urma analizării datelor obținute vor fi elaborate rapoarte, studii, informări cu privire la rezultatele acestuia în baza cărora se vor face viitoarele politici publice în domeniu.

25 de milioane de euro pentru prevenţia hepatitei

Suma de 25 milioane de euro va fi alocată pentru derularea programelor de depistare (screening), stadializare și acces la tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C.

Se va asigura finanţarea pentru testarea în vederea depistării cazurilor de infecţie HVC şi HVB prin teste rapide (Ac anti VHC, Ag HBs, Ac anti HBs), investigaţiile, tratamentul şi follow-up-ul pentru pacienţii depistaţi cu infecţii cronice cu virusuri hepatitice B/D și C. Tratamentul pentru pacienţii depistaţi cu infecţii cronice cu virusuri hepatitice B/D și C va fi asigurat exclusiv pentru persoanele neasigurate. În prezent sunt lansate apelurile pentru etapa 1 a derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin şi a celui mamar, precum pentru programele regionale de îngrijire a gravidei şi copilului. Etapa II va fi implementată după finalizarea negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene a opțiunilor simplificate privind costurile.

În cursul lunii octombrie 2017 se va lansa şi apelul pentru programele de depistare (screening), stadializare şi acces la tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatitice B/D şi C. Până la sfârşitul anului 2017 Ministerul Sănătăţii intenţionează finalizarea de noi apeluri în domeniul derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului colorectal şi pentru programul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular are ca scop reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin boli cardiovasculare. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.