Social

Tinerii beneficiari ai Centrului de Asistență și Sprijin Focșani, din cadrul DGASPC Vrancea, în excursie, la Romexpo București

Ziarul de Vrancea
3 iun 2019 4448 vizualizări

Tinerii beneficiari ai Centrului de Asistență și Sprijin Focșani, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, au participat, pentru cel de-al cincilea an consecutiv, la cea de-a șaptea ediție „East European Comic Con”, eveniment desfășurat la Romexpo București.

Excursia se încadrează în activitățile dedicate zilei de 9 mai – Ziua Europei, din cadrul proiectului „Suntem cetățeni europeni” și a fost organizată de către DGASPC Vrancea, cu sprijinul organizatorilor East European Comic Con București 2019.

East European Comic Con este locul în care se întâlnesc în fiecare an pasionații de jocuri pe calculator și seriale de succes.

Astfel, la Romexpo, aceștia au avut ocazia de a se așeza pe tronul de fier și de admira actorii din Game of Thrones, The Hobbit, Spartacus sau The Vampire Diaries, printre aceștia îndrăgiții Adam Brown, Nicholas Brendon, Vladimir Furdik, Manu Bennett, Carice van Houten, Paul Welsey.

   Zona dedicată gaming-ului a fost, pentru aceștia, cea mai mare atracție, oferindu-le-se aici posibilitatea de a testa, atât jocuri noi, cât și echipamente de ultimă generație.

Zona de târg, în care diferiți expozanți din țară și din străinătate au venit cu numeroase produse, de la haine la benzi desenate, a reprezentat un alt punct de interes, oferindu-le participanților posibilitatea achiziționării unui suvenir care să le amintească momentele frumoase petrecute aici.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.