Social

Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă șomeri

Ziarul de Vrancea
25 mar 2019 466 vizualizări

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii

Comunicat de presă

În acest sens, persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Subvențiile se acordă la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile mai sus menționate.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Totodată, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior. Pentru astfel de programe persoanele juridice pot primi, la cerere, subvenții de 2.250 lei/lună/stagiar pe o perioadă de şase luni.

Facilitățile financiare destinate stimulării încadrării în muncă sunt susținute și prin proiectele implementate de ANOFM și cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

     ANOFM - Compartiment  Comunicare AJOFM


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.