Social

Spitalul Județean este obligat să aibă soluții de rezervă pentru tomograf

Dana Lepădatu
23 mai 2018 3426 vizualizări

Spitalul Județean a încheiat un contract în valoare de 325.000 de lei plus TVA pentru servicii de imagistică medicală de înaltă performanță RMN și tomograf.Reprezentanții spitalului spun că sunt nevoiți să apeleze la astfel de soluții pentru a asigura urgența în spital 24 din 24.În prezent, în spital lucrează doar 3 medici specialiști, care nu pot asigura toate liniile de gardă pentru CT.Spitalul caută în continuare medici pentru compartimentul de imagistică, dar și pentru alte specializări

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani este obligat să aibă soluții de rezervă privind serviciile de imagistică din spital, pe care să le poată utiliza atunci când nu reușește să asigure toate liniile de gardă pentru CT. Precizarea vine din partea managerului Constantin Mândrilă, în contextul în care, în presa locală, au apărut informații potrivit cărora spitalul județean a încheiat un nou contract pentru servicii de imagistică medicală de înaltă performanță – RMN și tomograf – în valoare de aproape 325.000 de lei plus TVA. “Avem obligația să avem un back-up, o rezervă a spitalului cu privire la imagistică, pe care să o utilizăm atunci când nu reușim să asigurăm din spital toate liniile de gardă pentru o lună de zile. De când am dat drumul la tomograful spitalului, funcționăm în trei medici, care nu pot asigura toate liniile de gardă”, a spus Constantin Mândrilă. Acesta a precizat că mai bine din două treimi din analizele tomograf de anul trecut au fost făcute de tomograful spitalului. În 2017, pe CT-ul spitalului au fost făcute 3355 de investigații, iar de la începutul anului și până în luna aprilie s-au făcut nu mai puțin de 1583 de investigații pe CT-ul spitalului. Managerul a declarat că, în spital, se fac în medie 18-20 de investigații CT zilnic, astfel că este nevoie și de soluții alternative pentru a asigura urgența 24 de ore din 24. Acesta a ținut să menționeze că prețurile pentru CT practicate de firma contractantă sunt cele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Nu dorim să avem contracte cu alte firme, dar suntem nevoiți”, spun reprezentanții spitalului

Deoarece spitalul este în deficit de personal și are doar un aparat CT care nu poate funcționa non-stop, este nevoit să caute soluții alternative pentru a asigura urgența. „Suntem obligați să asigurăm asistență medicală 24 din 24. Avem un singur aparat care nu poate funcționa non-stop și trei oameni care lucrează pe acest aparat. Dumneavoastră sau altcineva din familia dumneavoastră nu ați vrea să ajungeți la Spitalul Județean și să nu funcționeze aparatul. Nici noi nu ne dorim să avem contracte cu alte firme, dar atât timp cât nu avem două aparate și 7-8 medici care să lucreze pe acestea, nimic nu ne va garanta că într-o noapte cineva nu va ajunge la spital și va găsi aparatul nefuncțional. Trebuie să ne asigurăm că dumneavoatră nu veți păți asta. Și ne asigurăm căutând medici, scoțând posturi la concurs, aducând aparatură, făcând contracte de colaborare cu medici pentru interpretare la distanță, și contracte de back-up cu alte firme pentru asigurarea asistența în situații deosebite, în care fie aparatul nu merge, fie medicii noștri nu pot face fizic investigațiile. Probabil și la anul care vine va trebui să explicăm din nou de ce avem contracte cu alte firme”, a spus Valentin Ochean, director medical al Spitalului Județean.

Cererea pentru CT este în continuă creștere în spital

Având în vedere faptul că examinarea computer tomografică rămâne baza în  diagnosticarea a foarte multe patologii, cererea pentru tomograf a crescut mult în ultimii ani. „Adresabilitatea pentru CT este în continuă creștere, dată de complexitatea patologiei ce se adresează spitalului nostru, iar numărul medicilor este limitat, astfel încât suntem nevoiți uneori să apelăm la ajutoare. Poate din exterior pare simplu, dar o examinare de cap presupune 24 de imagini, iar un abdomen peste 500 de imagini. Este un volum foarte mare de muncă. Poate la un moment dat pacientul poate fi scanat, dar este imposibil să primească în timp real și rezultatul”, a declarat Dr. Cristina Filip, medic primar  Compartimentul Computer tomograf. Aceasta a spus că patologia de urgență are întotdeuna prioritate, fapt pentru care pacienții programați pentru investigații pot fi puși uneori în situația de a aștepta mai mult. Paradoxul face ca în anii 90 în spital să lucreze 7 medici radiologi care făceam numai radiologie standard, iar astăzi, în condițiile în care imagistica s-a diversificat, în spitalul județean sunt numai trei medici.

Medicii specialiști așteptați la Județean cu cuvorul roșu întins

Spitalul județean are în acest moment un deficit de 60 de medici, pe diverse compartimente, iar specialiștii nu se înghesuie să vină la Focșani. „Am scos la concurs posturi de câte ori a fost posibil. Avem un deficit de circa 60 de medici în spital. Toți cei care au fost rezidenți pe post și și-au dat specialitatea nu s-au prezentat ulterior la post. Sperăm să se întoarcă cei care au plecat, să revină acasă. Noi, ca spital, avem tot ce ne trebuie, avem și dotare și o modernizare care ne permite să desfășurăm activitatea la standarde normale”, a spus Constantin Mândrilă. Solicitările pentru scoaterea la concurs a noi posturi pentru medici specialiști au fost deja trimise către minister, astfel că, în curând sunt așteptați să se înscrie la concurs medici nu numai pe imagistică, dar și pe ATI, OG, Interne, etc. Spitalul este dispus să încheie cu medicii inclusiv contracte de colaborare și spune că medicii sunt așteptați la Spitalul Județean cu covorul roșu întins.

Mamografii performante la Spitalul Județean

Femeile din tot județul sunt așteptate la spital, unde funcționează de anul trecut un mamograf ultraperformant. „Avem unul dintre cele mai performante mamografe și un medic care a venit la noi special pentru mamografie. Se pot face mamografii în spital, în ambulatoriu, sau la cerere, contracost”, a precizat Constantin Mândrilă, care a făcut pe această cale un apel către toate femeile care au nevoie de mamografii să se adreseze spitalului. De asemenea, din vara acestui an, posibil din luna august, la spitalul județean va fi pus în funcțiune RMN-ul.  (Dana LEPĂDATU)

Citiți și:Mândrilă nu renunță la contractele private: Afacerea "Tomograful" merge mai departe


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.