Societăţile ştiinţifice, rostul şi starea acestora
Adevărata emancipare a românilor a început odată cu apariţia primelor organizări şi ,,academii” – şcoli, în sensul vechi al cuvântului. Acestea au apărut la noi încă din sec. XVII-XVIII – Bucureşti (1689); Iaşi (1707).
După Pacea de la Adrianopole (1829) când apar şi primele gazete în Principatele Române: Curierul Românesc (1829-1859), Bucureşti şi Albina românească (1829-1835; 1837-1850), Iaşi, când se elaborează Regulamentele Organice (constituţiile Munteniei şi Moldovei), Principatele Române scapă de sub izolarea şi apăsătoarea suveranitate a Porţii Otomane. Noul statut: liberalizarea comerţului, legăturile cu statele din vestul Europei, cu puterile garante, a permis intrarea ţărilor române în zona de influenţă a vestului european, în special a iluminismului prin Şcoala Ardeleană, a culturii şi ştiinţei franceze şi germane.
Emanciparea culturală şi ştiinţifică a intelectualilor români a parcurs un drum ascendent
În anul 1863 a apărut la Iaşi, Societatea ,,Junimea” formată din tinerii Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti (24-31 de ani), veniţi de la studii din străinătate, tineri care au renunţat la statutul de capitală administrativă în favoarea Unirii, dar au avut ambiţia să facă din Iaşi capitala culturală a tânărului stat – România. Privită retrospectiv, Junimea a fost, cel puţin până în anul 1921, port-drapelul emancipării culturale, ştiinţifice şi politice a României.
După momentul Junimea, efortul privind emanciparea culturală şi ştiinţifică a intelectualilor români a parcurs un drum ascendent. În România, tradiţia ,,academiilor” care au devenit, în timp, universităţi, se coagulează în special după Unirea din 1859. Astfel, în anul 1866 au fost adunate sub aceeaşi cupolă toate societăţile literare din cele trei provincii istorice şi a luat fiinţă Societatea Literară Română, devenită în 1867, Societatea Academică Română, iar din 1879 Academia Română. Înfiinţată după modelul francez (literatură, istorie, ştiinţă), Academia Română a devenit societatea ,,nemuritorilor”, membrii ei fiind aleşi pe viaţă.
După acest moment de vârf, diferitele domenii culturale, ştiinţifice, artistice, de creaţie au continuat să coaguleze în jurul lor resurse umane de înaltă calitate profesională şi morală, apărând şi la noi aşa numitele domenii ştiinţifice care devin pepiniera din care Academia Română îşi recrutează nemuritorii: Societatea Română de Geografie (1875); Societatea Română de Ştiinţe Medicale (1877), devenită Academia de Ştiinţe Medicale (1935); Staţiunea Centrală Agronomică (1886), Institutul de Cercetări Veterinare ,,Pasteur” (1895), devenite Academia de Agricultură din România (1941), apoi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (1969); Societatea de Ştiinţe Matematice din România (1910), precedată de Societatea Amicii Ştiinţei Matematice (1894), Gazeta Matematică; Societatea de Ştiinţe Istorice, Filologice şi Folclor (1949); Societatea de Ştiinţe Istorice din România (1949) etc. Iată un efort extraordinar şi continuu pentru cucerirea unor noi culmi ale culturii şi ştiinţei naţionale şi universale.
Societăţile ştiinţifice sunt ,,baza fundamentului de jos” a oricărei culturi
Am făcut această sintetică incursiune în istoria societăţilor ştiinţifice pentru că ele sunt ,,baza fundamentului de jos” a oricărei culturi, baza de selecţie a ,,personalităţilor reprezentative ale unei naţiuni” (S.M.), stimulat de participarea la ultimele 4 ,,congrese” – Conferinţe Naţionale Anuale ale Societăţii de Geografie din România: 2017 - durata 4 zile, 149 de participanţi, 94 de comunicări în plen şi pe cele 12 secţiuni, auspicii înalte: Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României; Academia Română – Institutul de Geografie, Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea din Bucureşti; facultăţile de geografie de la universităţile din Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Craiova, Timişoara, 1 aplicaţie geografică de 2 zile în Bulgaria pe traseul: Bucureşti, Giurgiu, Ruse, Târnovo, Nova Zagora, Burgas, Nessebar, Varna, Cap Kaliakra, Dobrich, Silistra, Călăraşi, Bucureşti, însoţiţi de Dimitar Zhelev, membru al Societăţii Bulgare de Geografie.
Filiala Societăţii de Geografie din Judeţul Vrancea, abia reînfiinţată a participat cu trei comunicări ştiinţifice: prof. dr. Alexandra Tătaru – Colecţia Muzeală ,,Simion Mehedinţi” din satul natal al savantului; prof. dr. Nicolae Damian – Industria berii în România; prof. dr. Răzvan Săcrieru şi prof. Dănuţ Săcrieru – Bazinele noroioase de la Andreiaşu de Jos – Subcarpaţii Vrancei. Aspecte geomorfologice şi tectonice.
Pe lângă aceste constatări de mare satisfacţie culturală, ştiinţifică şi patriotică, nu putem să nu observăm cu îngrijorare chiar, că societăţile ştiinţifice, dar mai ales filialele judeţene ale acestora au lăsat garda mult prea jos: revistele departamentale au dispărut aproape în totalitate, de asemenea, au dispărut volumele tematice care se adresau elevilor, dar în special profesorilor.
Didactica actuală afirmă că activitatea dascălilor ar trebui să se desfăşoare în trei direcţii principale: profesională, implicare socială şi cercetare. Dacă Ministerul Educaţiei Naţionale ar fi atent la aceste premise, ar trebui să revigoreze societăţile ştiinţifice şi mai ales filialele acestora, prin organizarea unor sesiuni ştiinţifice, lansarea unor concursuri şi titluri. În felul acesta s-ar realiza o legătură autentică între şcoli şi mediul academic. Trebuie gândit un sistem concurenţial şi între dascăli, pentru că olimpiadele şi concursurile şcolare creează inegalităţi în ceea ce priveşte evoluţia profesională şi ştiinţifică a dascălilor. În felul acesta gradaţiile de merit ar mai elimina o parte din subiectivismul care bântuie cancelariile şi sunt izvor de gâlceavă între dascăli, ducând formalismul la cote inimaginabile. (Costică NEAGU)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Social
Apel la ajutor umanitar urgent pentru Andrei, un băiețel de 6 ani din județul Vrancea care suferă de o afecțiune gravă
De același autor
