Social

„Și ei au dreptul să se bucure” | Acțiune umanitară în sprijinul familiilor defavorizate din comuna Tătăranu

Ziarul de Vrancea
25 apr 2022 1461 vizualizări

„Și ei au dreptul să se bucure”, a fost deviza cu care membrii membrii Asociației „Fiii comunei Obilești” au căutat ca acum, în întâmpinarea marii sărbători creștine a Învierii Domnului, să fie alături de familiile defavorizate din comuna Tătăranu, județul Vrancea.

Astfel, împreună cu cadre didactice din unitățile școlare din Focșani, Mărtinești și Tecuci (Galați) implicate în proiectul SNAC, „E mai ușor împreună”, au vizitat cu drag 12 familii din satele Bordeasca Veche, Tătăranu și Mărtinești, dăruindu-le pachete cu alimente de bază, îmbrăcăminte, dulciuri și jucării. Clipa în care cineva zâmbește sincer, oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viață în adevăratul sens al cuvântului. Împreună putem face să conteze, fiecare gest, fie cât de mic, poate avea un efect uriaș în sufletul celui care așteaptă să fie văzut, auzit, ascultat și tratat cu umanitate. Fiecare copil merită să spere la un trai mai bun, la o copilărie frumoasă în sânul propriei familii. Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat cu donații, mulțumim celor care prin gestul lor au reușit să aducă un zâmbet pe fața oamenilor mai puțin norocoși! Sărbători fericite tuturor!

Text informații + foto:Col.(r) Radu Voicu președintele Asociației „Fiii comunei Obilești”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.