Conceptul de “spectru” în TSA este utilizat pentru a sublinia diversitatea experiențelor și provocărilor pe care le întâmpină copiii cu autism. Unii copii pot avea dificultăți minore în interacțiunile sociale și în înțelegerea limbajului nonverbal, dar sunt capabili să comunice verbal și să participe la activități cotidiene. La polul opus, alți copii pot fi nonverbali, prezenta comportamente auto-stimulatoare (e.g., legănat, fluturat din mâini) și pot necesita suport semnificativ în activitățile de zi cu zi.

Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale), TSA este evaluat pe baza a două dimensiuni principale:

1. Deficite persistente în comunicarea socială și interacțiune socială
2. Comportamente repetitive și interese restrânse

Severitatea este clasificată pe trei niveluri:

• Nivelul 1 – Necesită suport: Copilul are dificultăți sociale și comportamentale care necesită intervenții minime.
• Nivelul 2 – Necesită suport substanțial: Deficitele sunt mai pronunțate, iar sprijinul devine esențial pentru funcționarea cotidiană.
• Nivelul 3 – Necesită suport foarte substanțial: Deficitele sunt severe și afectează profund viața copilului și a familiei.

Factori genetici și de mediu

Diferențele în severitatea autismului pot fi explicate printr-o combinație de factori genetici și de mediu. Studiile genetice indică faptul că „există sute de gene asociate cu riscul de a dezvolta TSA” (Sandin et al., 2017). De asemenea, mutațiile de novo – modificări genetice care apar spontan în timpul dezvoltării embrionare – pot influența manifestările autismului (Yuen et al., 2017).

Pe lângă predispozițiile genetice, factorii de mediu pot juca un rol semnificativ. De exemplu, „expunerea la anumite substanțe toxice în timpul sarcinii, infecțiile prenatale și complicațiile la naștere au fost corelate cu un risc crescut de TSA” (Lyall et al., 2014). Totuși, acești factori nu determină direct severitatea, ci pot influența modul în care autismul se manifestă.

Importanța diagnosticării timpurii

Diagnosticarea timpurie joacă un rol esențial în dezvoltarea copilului cu autism. Studiile arată că „intervenția înainte de vârsta de 3 ani poate avea un impact semnificativ asupra abilităților de comunicare și sociale” (Zwaigenbaum et al., 2015). Intervențiile timpurii, cum ar fi terapia ABA (Analiză Comportamentală Aplicată), pot reduce comportamentele repetitive și pot îmbunătăți interacțiunea socială și dezvoltarea limbajului.

Potrivit cercetărilor, „copiii care încep terapia devreme prezintă îmbunătățiri considerabile în achizițiile cognitive și sociale, comparativ cu cei care primesc suport la o vârstă mai târzie” (Dawson et al., 2012). Mai mult decât atât, părinții devin mai pregătiți să înțeleagă și să gestioneze comportamentele copilului, creând un mediu familial mai armonios.

Cum ajută terapia?

Intervențiile terapeutice, adaptate nivelului de severitate al autismului, pot transforma semnificativ parcursul dezvoltării copilului:

• Terapia ABA (Applied Behavior Analysis): Este una dintre cele mai eficiente metode pentru dezvoltarea abilităților sociale și cognitive. ABA se concentrează pe „recompensarea comportamentelor pozitive și corectarea celor problematice, ajutând copilul să învețe și să aplice abilități noi în viața de zi cu zi” (Rogers & Dawson, 2010).
• Terapia ocupațională: Ajută copiii să dobândească abilități de autoîngrijire, coordonare și independență în activitățile zilnice.
• Terapia logopedică: Este esențială pentru dezvoltarea limbajului și îmbunătățirea abilităților de comunicare.
• Intervențiile de socializare: Grupurile de socializare și activitățile ghidate contribuie la dezvoltarea abilităților de interacțiune și la reducerea anxietății sociale.

Un studiu amplu realizat de Rogers și Dawson (2010) a demonstrat că „intervenția timpurie și constantă poate îmbunătăți funcționarea cognitivă și comportamentală cu până la 30% în primii ani de terapie.

Concluzie: