Social

FOTO | Elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic„Eremia Grigorescu” din Mărășești, în vizită la familii nevoiașe

Ziarul de Vrancea
22 dec 2019 2908 vizualizări

Dar din dar se face RAI! Zeci de elevi de la Liceul Tehnologic„Eremia Grigorescu” din Mărășești, împreună cu 16 cadre didactice s-au mobilizat și au organizat joi o acțiune pentru a sprijini familii defavorizate și vârstnici din localitățile Haret și Mărășești.

Acțiunea a vizat 5 familii, cu care s-a colaborat și anterior și cărora li s-au oferit alimente de strictă necesitate, dar și dulciuri, fructe, rechizite, haine și jucării pentru cei mici. Iar cei 28 de beneficiari ai Căminului pentru persoane vârstnice „O nouă șansă”, au fost colindați de elevii Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești și de elevii Școlii Ivăncești, de la care au primit și felicitări, fructe și produse de igienă personală.

Activitatea face parte din proiectul socio-educațional filantropic „Dar din dar se face RAI”, în care sunt implicați următorii parteneri:  Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești (prof. Iacob Daniela, Andrei Ionela, Mazilu Lorena,  Anghel Lavinia, Zota Maria Magdalena, Murariu Gabriela, Zaharia Anamaria,  Bordeiu Rodica,  Iankovszky Cristina , Costache Emilia, Burlacu Sanda, Zlota Serafim șiBroina Anca), Parohia Haret (reprezentată de preot paroh Anghel Sorin), Căminul pentru persoane vârstnice „O nouă șansă” Mărășești și Școală Gimnazială Găgești, structura Ivăncești (prof. înv. primar și preșcolar Marinescu Valentina, Tumurică Doru și Pană Marian).

Activitățile nu se limitează doar la perioada sărbătorilor, clasele de elevii implicate asumându-și continuarea acestora și colaborarea cu familiile și vârstnicii și în lunile care vor urma.

Informații și fotografii transmise de către  prof. Alina Dragomir

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.