FOTO | Proiectul umanitar „7 școli pentru 7 familii”, derulat în Vrancea, continuă. „Viata nu e numai lapte şi miere!”
A devenit deja tradiţie ca acele 7 şcoli implicate în proiect să pornească la drum cu maşina încărcată ochi, să ducă daruri copiilor acolo unde părinţii, oricât şi-ar dori şi se luptă, nu pot face faţă. Lipsurile de tot felul le marchează viaţa, iar copiii cresc şi se dezvoltă alături de aceşti părinţi trişti, care nu mai au puterea să facă mai mult, tristeţe care se citeşte mai târziu şi în ochii copiilor mai mărişori, ca şi cum ar spune, „Iată, viaţa nu e numai lapte şi miere...”
Povestea e tristă de cele mai multe ori, câteodată veselă..., pentru cât timp oare?
„Trăim contra cronometru, o viaţă agitată şi plină de stres care, în mod sigur, va dăuna pe termen lung. Este greu să te mai gândeşti să dai din ce ai, din ce în ce mai puţin, când trăim atât de greu uitând, pur si simplu, cum mai arată fericirea noastră, a altora. Uităm să mai facem gesturi simple care aduc un zâmbet pe chipul unui copil sau adult, nu mai avem timp să ne gândim că cineva are nevoie de un cuvânt de susţinere, spus din suflet, de un zâmbet care să încălzească sufletul într-un anume moment. Nu mai avem timp, sau uităm să ascultăm, să alinăm, să dăm un sfat, o mână de ajutor de care fiecare dintre noi avem nevoie într-un anume moment dificil... Noi o mai facem, probabil şi datorită faptului că lucrăm cu copii, interacţionăm cu părinţii, fiecare cu grijile şi viaţa lui. Ne-am obişnuit, a devenit a doua noastră natură, să fim fericite când dăruim. Se spune că atunci când dăruieşti, primeşti. E adevărat, primeşti un zâmbet cald, un cuvânt de mulţumire, o lacrimă de fericire în colţul ochilor, certitudinea că ceea ce ai dăruit este bine primit, că era nevoie de acel dar... Fotografiile surprinse de mine şi de echipa noastra minunată spun totul, nici nu mai este nevoie de cuvinte”, povesteşte doamna profesor Gabriela Melu-Butu.
În Săptămâna Luminată, doamnele profesor au fost în comuna Năneşti. Ca de obicei, maşina a fost plină de daruri, de la donatori ştiuţi, de la donatori care au dorit să rămână anonimi, dar toţi au făcut acest gest cu gândul ca de Sărbătorile Pascale, indiferent de starea materială, fiecare să aibă acel minim care să alunge teama că masa va fi goală, ca nu ai un dar cât de mic pentru copil, că-ţi lipseşte liniştea ție, părinte, că nu te poţi bucura de ceea ce bucură întreaga creştinătate ortodoxă, Învierea Domnului nostru Iisus Cristos.
„Întotdeauna am aşteptat cu emoţie momentul în care copiii deschid cadourile şi ceea ce urmează- explozia de bucurie. E ca un foc de artificii, dacă mă înţelegeţi, ceva unic care-ţi umple sufletul de fericire pentru un timp nelimitat. Vă spun, cu toată sinceritatea, asta simt şi este mulţumirea supremă pe care o primesc de fiecare dată, eu şi colegele mele de proiect, spune doamna profesor Rica Verdeţu, este acel ceva care nu poate fi evaluat material. Dar noi ducem îmbrăcăminte, alimente, jucării, detergent, dar şi acea părticică imaterială, care este din sufletul nostru”.
La acest drum li s-a alăturat o altă inimoasă profesoară, doamna Gina Manolache, de la Şcoala Gimnazială din Măicăneşti, care a venit cu povestea sa, mai bine zis a celor 4 familii cărora le-a trecut pragul la Năneşti, împreună cu colegele de proiect.
„La prima familie la care am ajuns erau 4 fete care s-au bucurat din tot sufletul de daruri. A doua familie, care ne-a invitat în curte, trăieşte într-un fost grajd pe care l-au amenajat singuri, să poată avea un acoperiş deasupra capului. A treia familie, cu trei fete se pregătea de Sfântul Paşti... Am lăsat acolo hăinuţe, alimente, dulciuri, jucării şi detergent”, mai spune doamna profesor Gabriela Melu Butu.
„Alături de oameni, pentru oameni, prin oameni”, aşa ar putea suna deviza acestor doamne, dacă le-ar fi trecut prin cap să se gândească la o deviză. Nici vorbă. Pentru ele important este să rezolve, să aducă un surâs pe buzele care se strâng de tristeţe. Am întrebat-o pe doamna profesor Rica Verdeţu ce anume a impresionat-o la Mirceşti, unde a ajuns cu daruri.
„La Mirceşti şi Balta-Raţei am ajuns la două familii... Prima cu 4 copii, 3 fete şi un băiat de 16 ani. Băiatul m-a impresionat în mod deosebit. A avut o viaţă grea şi nu ştiu cât şi mai ales cum va putea deveni mai bună: chinuit de colegii de la şcoală, care i-au turnat şi laxativ în Cola, ameninţat, bătut, şantajat, internat apoi în spital, ca unic supravieţuitor al unui accident de microbuz. Deşi grav rănit, Dumnezeu i-a mai dat o şansă. Rămâne de văzut cât de bună va fi şi cum se va folosi de ea. La cealaltă familie, la care am ajuns, am găsit doi micuţi, aş zice nou-născuţi, unde am lăsat foarte multe lucruri noi, cu eticheta pe ele. Ne-am bucurat, copiii sunt drăgălaşi, meritau un astfel de dar pentru care mulţumim din suflet donatorilor”, a spus doamna profesor Rica Verdeţu.
Este greu în ziua de azi, mai ales în unele zone din mediul rural, să ţii o casă cu copii mici care necesită foarte multă îngrijire, atenţie şi, evident, cheltuială. Şi mamele ar avea nevoie de un suport moral, pentru a trece mai uşor peste această perioadă destul de dificilă, dar care oferă şi foarte multe satisfacţii sufleteşti. Un copil este întotdeauna un dar binevenit, este miracolul „Nopţii de Înviere”, dorit şi mult-aşteptat. ( Janine VADISLAV )
