Social

VIDEO | Dar din Dar se face Rai! Cum a fost ajutat să-și împlinească visul Ionuţ, singurul copil din satul Hotaru, care merge pe jos 14 km până la școală

Janine VADISLAV
8 ian 2023 12462 vizualizări

Satul Hotaru din comuna Andreiașu de Jos, localitate aproape părăsită de cei care au trăit în ea. Cu câteva căsuţe răzlețe, mai mult în ruină, are o aură, un aer limpede filtrat acum de crengile nemişcate ale copacilor, încurcat între firele uscate de iarbă, de-o parte şi de alta a drumeagului de lut, aşa cum erau toate la început de lume... Mă gândesc că doar aici putea veni pe lume un copil al cărui tăcere spune mai mult decât toate cuvintele. Visător, iscodind în zare, acest copil, care merge duminica la biserică, s-a simţit inspirat de solemnitatea lăcaşului de cult, de cântecele preotului, dar mai mult de sfinţii care, aplecaţi de jur împrejur din cadrele lor de zid, povestesc tot timpul. Numai că nu toată lumea poate auzi credinţa unui copil de 13 ani care îşi caută un drum în viaţă. Nu pune întrebări, aşteaptă să i se vorbească. Până atunci însă Ionuţ, aşa îl cheamă, desenează şi colorează tot timpul, parcă doar asta ar fi făcut de când s-a ivit în lume. Nu a primit nici un fel de instruire în domeniu, nu are de la cine, dar se străduieşte să descopere urmând îndemnul inimii.

Viaţa în Munţii Vrancei nu-i uşoară, iar copiii se învaţă de mici cu greutăţi de tot felul. De mai bine de 10 ani, din cauza numărului din ce in ce mai mic de copii, o parte din şcoli au fost închise, clasele V-VIII funcţionând într-o singură clădire, la intrarea în comună. În fiecare dimineaţă, şcolarii pornesc peste deal, prin pădure, din trei direcţii diferite, pentru a ajunge la locul stabilit, de unde sunt preluaţi de microbuzul şcolii. Numai că, până la microbuz, copiii merg pe jos kilometri buni, fie iarnă, fie vară, fie ploaie, sau ninsoare. Dorinţa de a învăţa carte, de a ajunge ceva în viaţă îi mobilizează şi pe copii şi pe părinţi.  Aşa l-am cunoscut pe Ionuţ Relu Cristea, elev la şcoala Gimnazială din Andreiaşu de Jos, singurul copil în cătunul Hotaru. 

La casa familiei Lungu, când abia se lumină de ziuă, becul este aprins şi vălătuci de fum ies pe hoarnă.  

„Este ceasul 7:29 min,” spune Ionuţ, care-şi pregăteşte ghiozdanul pentru şcoală.

- La cât trebuie să fii la oră? întreb

„La 8 jumate...”, spune Ionuţ.

-  Cum e să mergi pe jos atâţia km? 

Nu ştiu, Dumnezeu ştie.”

Aici ziua începe cu noaptea-n cap şi se termină când se-ntunecă afară. Ionuţ are 13 ani şi nu se teme să plece de acasă, să meargă - singur, singurel, pe margine de pădure, până la locul de întâlnire cu microbuzul şcolii. Dacă acasă nu are prieteni, în schimb, are o mare pasiune, desenează ore întregi.

M-am inspirat de la biserică. Ce văd de câte ori mă duc la biserică”. 

- Aici, ce e? întreb

Un înger păzitor care păzeşte Floarea Maicii Domnului. Visul meu este să fiu pictor,” spune Ionuţ.

Părinţilor, oameni simpli, nu le vine să creadă, dar sunt gata să-l susţină, chiar dacă financiar le-ar fi foarte greu.

- Aţi avut vreun pictor în familie? 

„Nu”, spune mama lui Ionuţ. 

- O să aveţi acum? întreb

Cred, probabil... dacă lui îi place?

Câteva luni mai târziu, înainte de Crăciun

Un tânăr cu suflet mare, care a aflat de povestea lui Ionuţ, i-a trecut pragul casei înainte de Crăciun. „Moşul cel Bun” i-a adus o casetă - trusă doldora de creioane colorate, toată gama de acuarele şi pensule. Surpriza a fost atât de mare că familia a rămas fără cuvinte.

Este un început de drum pentru el. Am fost impresionat, un băiat de 12-13 ani care merge la şcoală - 7 km la dus, 7 km la întors - promite... şi dacă exersează şi găseşte un profesor bun, poate să-şi vadă visul - acela de a deveni pictor - împlinit. Moşul a venit acum la el cu un set de acuarele, un set pentru un mic pictor”, spune Laurenţiu Danţiş, de loc din Vrâncioaia, dar care de ceva vreme trăieşte în Marea Britanie.

- Credeţi în talentul lui? întreb

Da! Orice muncă va primi cândva şi o răsplată, după părerea mea. Secretul succesului, pe lângă talent e şi multă muncă, perseverenţă, iar Ionuţ exersează zilnic”, mai spune Laurenţiu, Moşul cel Bun şi Darnic care a fost impresionat de copilul pentru care lumea se reduce, deocamdată, la satul lui năruit, şi la drumul până la şcoală.

Emoţionat, tatăl priveşte în jur oprind o lacrimă între gene.

- E mai fericit Ionuţ astăzi? întreb

Sigur! A venit Moş Crăciun!” 

- Îl susţineţi? 

Cum să nu..., da' mai mult cu sufletul, posibilităţile sunt mici, mici...

- De la cine credeţi că a moştenit talentul?

Nu ştiu, poate din capul lui, nu ştiu...”, mai spune tatăl băiatului.

Părinţilor, luaţi prin surprindere, nu le vine să creadă că băiatul lor fragil, cu privirea timidă, care abia scoate câte un cuvânt, dar răspunde respectuos la toate întrebările, e altfel decât restul familiei. Izolat în lumea lui, dar nu absent din lumea reală, desenează şi colorează în vreme ce gândurile îl poartă departe. 

Ce doreşte? Cu siguranţă, să devină pictor. În cine îşi pune speranţa? În bunul Dumnezeu cu care se întâlneşte duminica la biserică. Aceasta este lumea lui din care pleacă la şcoală, poarta care se închide pe urma lui, părinţii şi El. Acesta este prezentul. Ce-i rezervă viitorul rămâne de văzut şi doar de el depinde şi de norocul înscris în stele.

Dar chiar dacă drumul spre şcoală este anevoios şi lung, iar iarna e abia la început, Ionuţ  şi-a păstrat bucuria de a visa şi dorinţa de a lupta pentru împlinirea viselor sale. ( Janine VADISLAV )

Reamintim că prin proiectul lor umanitar „Dar din dar se face rai”, frații gemeni Danțiș din comuna Vrâncioaia și prietenii lor au fost anul acesta Moş Crăciun pentru 8 familii din județul nostru.

Doi fraţi gemeni, Laurenţiu şi Dănuţ  Danţiş, de loc din comuna Vrâncioaia, au demarat în urmă cu 4 ani un proiect umanitar, numit sugestiv, „Dar din dar se face rai”.

Li s-a alăturat familia, sunt şase fraţi la părinţii care au făcut aproape imposibilul ca toţi să studieze, să ajungă ceva în viaţa pentru că, nu-i aşa, ăsta este rostul părinţilor, să-i crească, să-i protejeze, să le deschidă calea de urmat în viaţă, pentru ca ei, copiii, să fie de ajutor familiei pe care o întemeiază, comunităţii din care fac parte.

Au plecat departe de casă, să-şi facă un rost, dar şi-au păstrat sufletul frumos, cu grijă pentru cei care, mai puţin dăruiţi de soartă, au lipsuri mari. Totul a început acum 4 ani când au decis ca din binele lor să ofere şi altora de sărbători. Li s-au alăturat prietenii, dar şi persoane străine, care a fost impresionate de acest gest. Anul acesta, fraţii Danţiş însoţiţi de 3 prieteni au fost, în Ajun de Crăciun, Moşul darnic şi bun care a intrat in casele a 8 familii, 5 cu copii mulţi şi bani puţini şi 3 familii de bătrâni.

De Sărbătoarea Crăciunului, Dar din Dar se face Rai...

Vizionați în VIDEO de mai jos între minutele 25:38-27:56 ale înregistrării emisiunii de știri Focus 18 din 2 Ianuarie 2023 fragmentul referitor la Ionuţ, băiatul de 13 ani din satul Hotaru, comuna Andreiașu de Jos, care parcurge 14 km pe jos până la școală

Citiți și:FOTO & VIDEO | Ionuţ, băiatul din satul Hotaru, comuna Andreiașu de Jos, care parcurge 14 km pe jos pentru a merge la școală;

Foto | Frații gemeni Danţiş din Vrâncioaia au venit și-n 2022 din Anglia în județul natal să ajute de sărbători familii nevoiașe;

Foto | Frații vrânceni Danțiș vin pentru al treilea an consecutiv din Anglia în județul natal să ajute de sărbători familii nevoiașe;

FOTO | Povestea gemenilor vrânceni stabiliți în Anglia care au venit acasă de sărbători să-l ajute pe Moș Crăciun;

VIDEO | Frații gemeni vrânceni Danțiș au venit și anul aceasta din Anglia, de sărbători, să-l ajute pe Moș Crăciun


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.