FOTO | Cum se descurcă persoanele vulnerabile din Podu Lacului - Poiana Cristei, în timpul pandemiei
De mai bine de 2 luni, bătrânii singuri pe lume, bolnavi, cu copii plecaţi departe de ţară, cărora n-a avut cine le aduce o pâine măcar, s-au descurcat cum au putut. A fost ca la război, au spus unii, cu un inamic cu atât mai periculos cu cât nu-l poţi vedea. Obişnuiţi cu greutăţile de tot felul, au pus cât le-a mai rămas din viaţă în mâinile Domnului, aşteptând să treacă şi nenorocirea asta. Unde-au fost doi, parcă şi timpul a trecut altfel, unde a rămas doar unul în casa pustie, orice semn venit din afară a fost balsam pentru suflet. Dacă persoanele în vârstă, bolnave, au trecut cu bine până acum, acest lucru de datorează şi asistentului comunitar care, împreună cu primarul, a ţinut tot timpul legătura cu ele.
Soţii Ardeleanu au copii, dar au fost ajutaţi şi de primărie, monitorizaţi de asistentul comunitar.
- V-a deschis cineva poarta în toată perioada aceasta?
„Cine să ne deschidă? Băieţii, copii...”
- V-a fost teamă?
„Ne-a fost, da n-am avut ce să facem”, spune doamna Ardeleanu.
Banii care le intră în casă sunt puţini, le-a fost jenă să spună câtă pensie au.
- Ce puteţi cumpăra din banii aceştia?
„Pâine, alimente, ulei, zahăr...”
- Şi vă ajung toată luna?
„Ajunge, n-ajunge, aia e! Facem şi noi economie, să ne-ajungă”.
Pentru cei doi soţi a fost mai greu ca niciodată, nu credeau să mai scape.
„Am simţit doamnă, am simţit”! Mi-a fost frică,” mai spune doamna Ardeleanu.
Le-a fost greu să stea numai în casă, dar au ţinut cont de recomandările autorităţilor.
„Ni s-a spus de spălat pe mâini..., m-am spălat de 20 de ori într-o zi...”, spune şi domnul Ardeleanu.
În timp ce vorbim soseşte echipa de la primărie care împarte produse de îngrijire personală trimise de UE si guvernul României: pastă de dinţi, şampoane, dezinfectant, săpun şi multe altele.
Dacă soţii Ardeleanu se au unul pe celălalt, bunica Georgeta este singură cuc.
- Cum vă descurcaţi? întreb.
„Fac şi eu cu ce am. Ne mai aduc băieţii, mai merg la magazin, cu hârtie (declaraţie), mai stăm şi pe loc”.
Bunica Georgeta spune că s-a cam speriat la început, mai ales că e singură în casă.
„Cum Doamne iartă-mă, să nu-ţi fie teamă..., că suntem bătrâne”.
- Aţi ieşit din curte? întreb.
La apă atât, la magazin din când în când...”
- Aţi ieşit protejată? Da, cu mască şi hârtie ( declaraţie)”.
Când n-a mai avut cui cere ajutor, s-a descurcat cum a putut.
„Am stat cu ce-aveam”.
- Aţi făcut economie...
Păi asta-i ştiută, trebuie să facem, că nu-i noutate”.
Bunica Georgeta trăieşte din ajutorul social, puţin peste 100 de lei/ lunar, iar dacă o doare ceva se tratează cu ceaiuri.
„Floare de gălbinele, cu coada şoricelului, cu floare de sunătoare...”, mai spune bunica Georgeta Moraru.
Singură este şi bunica Aniţa pe care nimic n-o sperie mai mult decât singurătatea.
- Nu v-a deschis nimeni poarta în toată perioada asta?
„Ei, cine s-o deschidă? Surorile le am betegi şi pe ele”.
- La ce v-aţi gândit când aţi auzit că nu aveţi voie să ieşiţi în sat?
„La moarte, că oi muri aicea singură şi nu mă găseşte nimerea”, spune bunica Aniţa Badiu.
Asistentul comunitar, o tânără foarte inimoasă, a ţinut în toată această perioadă legătura prin telefon cu persoanele vulnerabile, peste 100 la număr. Încă din prima zi a trecut pe la fiecare şi a lăsat numărul ei de telefon, s-o caute, la orice oră din zi şi din noapte.
- Cum ţineţi legătura? întreb.
„În prima fază telefonic şi, în măsura timpului disponibil trec pe la ei, din poartă în poartă, şi-i întreb de sănătate şi de ce mai au nevoie”, spune Adelina Mihai, asistent comunitar la Dispensarul din Poiana Cristei.
Grija pe care le-o poartă comunitatea, a fost o gură de oxigen pentru bătrânii cu probleme de sănătate, fără venituri, ori singuri pe lume. Până acum nici unul nu a avut nevoie de îngrijire medicală într-o unitate spitalicească.( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Social
