Social

Foto | Crucea Roșie Vrancea reamintește că Maratonul Umanitar pentru Ucraina continuă!

Ziarul de Vrancea
16 mar 2022 1565 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă Filiala de Cruce Roşie Vrancea reamintește că Maratonul Umanitar pentru Ucraina continuă!

Umanitatea este acea valoare care unește și ne face mai puternici! Sub îndemnul „Umanitatea nu are graniţe”, Filiala de Cruce Roşie Vrancea desfăşoară, prin voluntarii săi, mai multe activităţi pe plan local, în mai multe direcţii, toate în sprijinul refugiaţilor/evacuaţilor din Ucraina.

Războiul, de-a lungul istoriei, ne-a învăţat cum se pot muta chiar şi munţii din loc prin compasiune şi drag de aproape. Nu ştim să oprim un război şi nici nu stă în puterea noastră, dar ştim cum să îl alungăm din inimile celor care se ascund şi fug de bombardamente, de mitraliere, si o de ura nejustificată.

24 februarie, vecinii ucraineni se trezeau în urlet de sirene, în cel mai fericit caz, în timp ce mulți dintre aceaştia s-au trezit direct în vuiet de explozii şi cu vieţile în primejdie de moarte.

De atunci si până astazi, peste două milioane de refugiați, în principal copii, adolescenţi şi femei au părăsit Ucraina, o ţară devastată de un război care nu ţine seama de oamenii care nu-l vor şi nu-l susţin. Rachete ucigaşe care străbat Ucraina şi noi toţi suntem parte a acestui prezent sumbru pe care dorim să îl transformăm cât mai repede în amintire. De atunci şi până acum, zeci de mii de voluntari de Cruce Roşie din toată țara au devenit „soldaţi” în „Războiul Binelui”.

NU ne lăsăm! Veghem asupra demnităţii cu omenie! Putem să reconstruim totul din frumos, lumină, bunătate!

Astfel, la Centrul de primire refugiaţi a organizat în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Elena Doamna" s-au întreprins activităţi de organizare, amenajare, dotare cu:

- standuri cu produse/materiale de strictă necesitate pentru persoanele refugiate şi copiii acestora constând în:, alimente, medicamente, produse de igienă ,băuturi - apă şi sucuri, îmbrăcăminte pentru adulți și copii, scutece de unică folosință, prosoape mari și mici, papuci de baie, halate de baie, paturi, truse de prim ajutor cartele telefonice puse la dispoziția refugiaților etc.

- frigidere pentru depozitarea preparatelor, alimente destinate gustărilor pentru refugiați, pachete alimentare, sandwich-uri.

- la locul de joacă și odihnă pentru copii și mămici cu copii mici – s-au completat  amenajările cu saltele, paturi, perne, jucării. În acest loc, copiii se pot juca sau pot dormi în timp ce este parcursă procedura de înregistrare și examen epidemiologic.

- stocuri de alimente, produse de igienă, apă, prosoape, lenjerii, masă caldă, la cererea CJCCI Vrancea pentru fluxurile de refugiați care ajung în centrul de primire și în centrele de cazare

- sprijin direct la sediul Filialei de Cruce Roşie Vrancea pentru refugiaţii ucraineni care se prezintă personal sau însoţiţi de reprezentantii ISU , IPJ Vrancea și/sau familiile care le oferă cazare.

- sprijin pentru nevoile urgente de moment (îmbrăcăminte pentru copii și adulți, încălțăminte, cartele telefonice, produse de strictă necesitate la solicitarea acestora, în general, produse alimentare, apă, dulciuri, produse igienă, medicamente etc)

- informații utile şi îndrumare către centrul de primire pentru înregistrarea în evidențele CJCCI Vrancea și de orice natură pentru cei cazați în centrele de cazare refugiați din Focsani si Panciu, combustibil pentru deplasarea spre ieșirea din țară către zonele de frontiera, inclusiv ajutor financiar fix, în cazul în care persoanele refugiate hotărăsc să îşi continuie drumul spre destinaţii alese de aceştia.

Crucea Roșie Vrancea speră să rămâneţi alături în continuare și, împreună, să „săpăm” de-acum încolo „tranşee” în favoarea binelui, în orice formă este el definit de fiecare dintre noi. O donație, o faptă buna, o clipă de voluntariat – totul, pentru o mai bună versiune a prezentului!

Vă reamintim că Filiala de Cruce Roșie Vrancea a deschis şi un cont de pentru donații în lei, cu această destinație: RO 28BTRLRONCRT00I1030407 - Banca Transilvania, cod SWIFT BTRL RO 22. Puteţi dona şi numerar, prin casierie, direct la sediul Filalei din Focșani, str. D. Cantemir nr. 5.

Pentru donații în natură și informații despre cum puteți ajuta, ne găsiți la sediul filialei din Focșani sau la telefon 0237 206961:

- de luni până vineri, între 08.00 - 18.00

- sâmbâta și duminica, între 10.00 - 16.00

Crucea Roșie Vrancea a răspuns rapid și eficient la criza provocată de acest război nedrept și foarte aproape de granița României. De la sfârșitul lunii februarie suntem în prima linie pentru a sprijini refugiații din Ucraina și populația afectată de război.

Crucea Roșie Vrancea organizat până acum 4 convoaie umanitare pentru Cernăuți până acum și e în pregătire un al cincilea transport umanitar. Toată acţiunea umanitară din această perioadă este o acțiune pe termen lung. Totul implică un efort de lungă durată pe care numai împreună cu DUMNEAVOASTRA îl putem susţine!

 

Mulţumim că rămâneţi alături de noi!

Maratonul Umanitar pentru Ucraina continua!

Comunicat de presă + foto tranmsise de Filiala de Cruce Roşie Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.