Foto | Crucea Roșie Vrancea, din nou alături de sinistrați: al doilea transport umanitar pentru Suceava
Crucea Roșie Vrancea continuă să fie un sprijin de nădejde pentru familiile afectate de calamități. Reprezentanții organizației au anunțat, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook, că al doilea transport umanitar organizat pentru județul Suceava a ajuns, zilele trecute, la Broșteni, pe strada Neagra, unde ajutoarele au fost distribuite către 30 de familii sinistrate.
Acțiunea a avut loc în perioada 15–16 august și a constat în oferirea a 40 de kit-uri/rucsaci cu produse de igienă, materiale sanitare și medicamente – articole solicitate în mod expres de beneficiari la primul transport.
Voluntarii, motorul solidarității
Crucea Roșie Vrancea a ținut să mulțumească voluntarilor care au făcut posibilă această acțiune:
-
prof. ing. Ionuț Ciprian Anuțoiu, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani
-
Frunzoiu Andrei, elev la Școala Nr. 5 „Anghel Saligny” Focșani
-
Pavel Teodor și Apădurăriței Ștefan, elevi ai Colegiului Național „Emil Botta” Adjud
De asemenea, sprijinul donatorilor a fost esențial. Printre cei care au contribuit se numără Clubul Seniorilor Unirea Focșani, DMF Poliplast SRL, preotul Aurel Boțan – paroh la Biserica „Sfântul Nicolae Vechi” Focșani și protoiereu al Protoieriei Focșani I, organizația parteneră Deutsches Rotes Kreuz, Kreisverband Lauterbach, precum și Vivand Oil SRL.
Strângere de fonduri și donații continue
Crucea Roșie Vrancea anunță că strânge zilnic donații la sediul din strada Dimitrie Cantemir nr. 5, Focșani. Sunt necesare produse de igienă, încălțăminte (adidași, ghete, pantofi), pături, mănuși de protecție și alimente neperisabile (conserve de carne, pate, pește, mâncare gătită la conservă).
Pentru cei care doresc să contribuie financiar, donațiile se pot face direct la casieria organizației sau în următoarele conturi:
-
RO52BREL0002001321830119 – LEI
-
RO31BREL0002001321830206 – EUR
-
RO90BREL0002001321830308 – USD
-
RO28BTRLRONCRT00I1030407 – LEI (cauze urgente, Crucea Roșie Vrancea)
Detalii suplimentare privind modul de organizare a colectei și depozitării ajutoarelor pot fi obținute la numărul de telefon 0741 993 954 – Rodica Davidean, director Crucea Roșie Vrancea.













