Elevii Liceului cu Program Sportiv(LPS) Focșani – exemplu de solidaritate prin donarea de sânge
Un gest de altruism și responsabilitate socială a fost făcut marți, 7 octombrie 2025, de un grup de elevi din clasa a XII-a de la Liceul cu Program Sportiv Focșani, care au participat la acțiunea anuală de donare de sânge, organizată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea.
Deși nu toți elevii înscriși inițial au putut participa din diverse motive medicale sau logistice, cei prezenți au considerat experiența una cu totul aparte.
„Mai importantă decât gestul în sine a fost lecția de viață. Elevii au văzut oameni aflați în nevoie, au înțeles cât de esențială este donarea de sânge și au primit informații despre grupa lor sanguină și profilul medical personal”, se arată în informarea transmisă redacției Ziarului de Vrancea.
Participarea la această activitate, devenită tradiție la LPS Focșani, reprezintă și un pas spre maturitate pentru tinerii aflați la începutul vieții de adulți.
„Deși ies puțin din zona de confort, acești elevi învață că provocările vieții sunt complexe, iar implicarea civică și empatia pot face o diferență reală. Ne dorim ca astfel de acțiuni să devină un model și pentru alți tineri din comunitate”, au transmis cadrele didactice coordonatoare ale activității.
Inițiativa s-a desfășurat într-o atmosferă de solidaritate și încredere, elevii demonstrând că spiritul de echipă și dorința de a ajuta îi definesc nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi.
Foto: Liceul cu Program Sportiv Focșani
Redacția Ziarul de Vrancea











