Două focșănence, câștigătoare la Gala Voluntarilor de Cruce Roșie din România
Două focșănence s-au numărat anul acesta printre câștigătoarele Galei Naționale a Voluntarilor de Cruce Roșie din România, care a avut loc marți, la București.
Este vorba de Lidia Boc, nominalizată la categoria “Voluntarul Anului în domeniul educației pentru sănătate” și Viorica Marin, nominalizată la categoria “Voluntarul Anului în domeniul social”. Anul acesta, printre finaliști s-a numărat și Marilena Șerbănuț, nominalizată la categoria “Voluntarul Anului 2017”. “Prin entuziasmul și dedicarea de care a dat dovadă, dna Viorica Marin a antrenat și alți membri ai comunității, persoane vulnerabile, îndeosebi de etnie romă, pentru a participa și a se implica în procesul de lungă durată de dezvoltare participativă a comunităților urbane marginalizate țintă din Focșani. Viorica se remarcă ca o persoană pe care poți conta, care a depășit limitări majore legate de vârsta și starea de sănătate precară, pentru a se alătura unui demers în care a dovedit că crede cu putere – dezvoltarea comunității pentru grupul defavorizat din care ea însăși face parte”, spune Alina Gârleanu despre Viorica. Cât despre Lidia Boc, aceasta este voluntar al Crucii Roșii Vrancea încă din anul 1998, implucându-se mai ales în programe pentru sănătate și acordare a primului ajutor. Lidia Boc este coordonatorul din ultimii ani al concursului “Sanitarii pricepuți”, dar și coordinator al proiectului “Colgate pentru sănătate”, în care au fost implicați nu mai puțin de 6350 de elevi și 35 de cadre didactice. “Este o persoană activă, dinamică, cu inițiativă, care cunoaște principiile Crucii Roșii și a făcut din acestea un mod de viață. Este un om de echipă, întotdeauna înconjurată de tineri, care a știut să le capteze atenția și să-i coopteze în activități de voluntariat, astfel încât să dispară barierele dintre generații” , spune despre ea Veturia Ioniță, un alt voluntar al Crucii Roșii Vrancea. În fiecare an, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor de Cruce Roșie din România, sunt premiați voluntarii care își aduc o contribuție semnificativă în comunitate, în acord cu principiile Crucii Roșii. (D.L.)