Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea va înființa un Centru de Tip RESPIRO în orașul Obobești
Amănunte în legătură cu acest subiect ne-au parvenit prin intermediul unui comunicat de presă transmis de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea.
Scopul proiectului este acela de a înfiinţa un Centru de Tip Respiro, cu o capacitate de patru locuri, destinat persoanelor cu dizabilităţi şi acordarea de asistenţă de specialitate pe o perioadă determinată de timp.
De asemenea, unul din principalele scopuri ale serviciilor de tip respiro este acela de a oferi membrilor familiilor persoanelor cu dizabilităţi oportunitatea de a se elibera temporar de stresul pe care îl resimt atunci când asistă în permanenţă /oferă servicii persoanelor aflate într-o astfel de situaţie, aceste servicii pot preveni abuzul şi neglijarea persoanei cu handicap şi contribuie la unitatea familiei.
Proiectul, ce urmează a fi finanțat de către ANDPDCA, prin Programul de Interes Naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/ centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate”, contribuie la promovarea şi creşterea independenţei beneficiarilor (persoane cu dizabilități) şi la păstrarea unui echilibru în viaţa lor şi a familiilor lor.
Grupul țintă al proiectului îl reprezintă persoanele adulte/vârstnice cu dizabilităţi, persoane adulte/vârstnice cu domiciliul pe raza județului Vrancea, care deţin certificat de încadrare într-un grad de handicap – grav, care şi-au pierdut autonomia personală, care necesită sprijin permanent din cauza pierderii capacităţii de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire, precum şi pentru facilitarea deplasării în interiorul sau/şi exteriorul locuinţei în funcţie de necesităţi.
Beneficiarii direcţi ai acestui proiect sunt persoanele cu dizabilităţi iar beneficiarii indirecţi sunt familiile acestora. Este cunoscut faptul că din cauza suprasolicitării fizice şi psihice, profund resimţite de către persoanele care îngrijesc continuu persoane cu dizabilităţi accentuate şi grave, acestea au nevoie de momente de odihnă şi destindere.
La nivelul Județului Vrancea există, în acest moment, un număr 17.000 persoane încadrate într-un grad de handicap, din care un numar de 2036 persoane adulte cu dizabilitați grave și care au asistent personal, 30 persoane au reprezentant legal, precum și un numar de 180 persoane cu handicap grav sau accentuat institutionalizate, ce pot fi plasate la un asistent personal profesionist.
Director General
Daniela NICOLAŞ
Purtător de Cuvânt
Lăscan Adina