Copii care merită o șansă
De câţiva ani buni, familia Dobre, din comuna Vrîncioaia trăieşte, la fiecare început de an şcolar, un adevărat coşmar. Chiar dacă au scăpat de grija celor 2 copii mai mari, pe picioarele lor acum, pentru cei mici cheltuielile sunt, de la an la an, tot mai greu de acoperit. Deşi luni clopoţelul va suna din nou, mama copiilor abia a reuşit să cumpere uniforma pentru mezina familiei, sarafan şi doua bluze albe şi banii s-au topit... Pentru băiatul de 13 ani n-a mai rămas nimic, nici măcar de-un caiet. Părinţii nu ştiu cum să se mai descurce căci toţi banii care le intră în casă sunt 170 lei, alocaţia copiilor şi câştigul obţinut de capul familiei, cu ziua prin sat.
La fiecare început de an şcolar, în casa familiei Dobre se dă o adevărată luptă, cum să facă rost de bani pentru a-şi pregăti copiii de şcoală. La 42 de ani, tatăl copiilor se simte vinovat că nu le poate asigura strictul necesar. Ar munci mai mult, zi şi noapte, daca ar avea unde. Într-o localitate cum este Vrîncoaia, din crucea munţilor, unde locuri de muncă nu sunt, iar cu ziua prin sat o zi munceşti, 3-4 nu, cum să câştigi mai mult? Puţinii bani, cum vin aşa se duc. Valerica nu poate munci, nu are voie să facă efort. Are mari probleme de sănătate. Toată viaţa i-a fost dată peste cap în urmă cu 9 ani când a adus pe lume ultimul copil, pe Denisa. A stat internată în spital mai bine de 3 luni. Nici nu s-a vindecat bine după naştere că un alt necaz în familie a doborât-o din nou declanşând un diabet dificil.
„Am momente când îmi scade glicemia foarte brusc, cad jos din picioare; am momente când creşte, se ridică la 600 - 700”, spune Valerica Dobre.
- De ce vă temeţi în acel moment? întreb.
„Sincer, mă tem că o să mor şi o să rămână copiii singuri”, ne-a spus Valerica Dobre.
Grijile şi gândul că boala o împiedică să-şi ajute familia, îi fac mult rău.
„Nu avem bani, am încercat să pun câte puţin, deoparte. A fost prea puţin. Am reuşit doar să cumpăr uniforme şcolare, restul mai e de lucru: ghiozdane, încălţăminte, rechizite. Ce-am putut, m-am descurcat, ce nu s-a putut..., nu ştiu cum o să facem”, şopteşte femeia cu lacrimi în ochi.
Copiii înţeleg greutăţile casei şi ajută cât pot. Daniel, de 13 ani, merge în vecini şi ajută la treabă, iar Denisa, o mână de copil de doar 9 ani, o ajută tot timpul pe mama ei la treburi, sau merge cu tatăl ei la adunat de fân. Şi la şcoală învaţă foarte bine. Ne arată cu mândrie diplomele obţinute până la finele clasei a II. a. Deşi ar fi dorit, părinţii nu au avut bani s-o trimită în tabără, să-i facă o bucurie.
„N-am fost niciodată plecată de acasă”, spune copila cu oarecare regret.
- Ai fi vrut? întreb.
„Aş fi vrut foarte mult să merg la mare...”, oftează Denisa.
Greul casei îl duce Costică Dobre care se ascunde de copii şi de soţie, să nu-l vadă cât suferă că nu le poate asigura măcar strictul necesar. În fiecare zi porneşte să caute de muncă. De cele mai multe ori găseşte căci felul lui de-a fi, vesel, optimist, gata să pună mâna la treabă, i-a adus preţuirea consătenilor.
„De lucru e numai în agricultură şi la pădure. Urci la deal, cobori la vale... Te duci la coasă, la cărat fânul, la ce te pune omu. Muncă! Fără muncă nu mi-a dat nimeni nici un leu.”, ne spune Costică Dobre.
Dacă găseşte de lucru, primeşte 60- 70 lei/zi.
„Ce poţi face cu 60 lei !!! Te duci în sat, iei 3-4 pâini, o sticlă de ulei, un kil de fasole, o pereche de pantaloni la un copchil..., cam atât.”
- Pregătiţi copiii de şcoală? Le trebuie genţi, uniforme, vă descurcaţi?
„N-am cum, le iau şi eu aşa, din puţin, câte ceva... Îs copii buni mă ascultă, nu-s obraznici şi învaţă bine. Nu mi-au făcut niciodată probleme la şcoală”, spune tatăl copiilor.
E greu să ţii doi cai când n-ai ce pune uneori pe masă, dar fără cai ar fi fost muritori de foame.
- Ce v-aţi fi făcut fără cai?
„Ca cu mâinile rupte, asta-i pâinea noastră, caii!”, mai spune Costică Dobre.
Cu toate necazurile din familia ei, Denisa îndrăzneşte să viseze, vrea sa devină cântăreaţă, are o voce frumoasă, sau învăţătoare.
„Îmi place să cânt Şi mama cântă foarte frumos, pe ea am moştenit-o, spune Denisa. Dacă nu s-o putea să fiu pe scenă, aş vrea să fiu învăţătoare”.
Vecinii au toată admiraţia pentru această familie care se zbate să iasă din nevoi, să-şi trimită copiii la şcoală, să nu îngroaşe şirul celor care abandonează şcoala din cauza sărăciei.
„Sunt oameni harnici, muncitori, care se chinuie să câştige un ban, să-şi crească copiii şi să-i ţină la şcoală. Fără educaţie e greu, mai ales la noi, la ţară. Merită să fie ajutaţi”, ne-a spus Ionel Lechea, care le cunoaşte bine situaţia.
Dacă şi dumneavoastră credeţi că aceşti copii merită să fie ajutaţ, ar avea nevoie de rechizite şcolare, genţi, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru 9 si 13 ani, alimente. Persoana de contact : COSTICĂ DOBRE : tel. 0726/ 53.54.01. - comuna VRÎNCIOAIA , VRANCEA. ( Janine VADISLAV )