Social

Colegiul Medicilor a lansat campania “Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”

Ziarul de Vrancea
11 aug 2017 1495 vizualizări
Colegiul Medicilor a lansat campania “Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”
Colegiul Medicilor a lansat campania “Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”

 Pacienţii sunt sfătuiţi să renunţe autodiagnosticarea pe net şi să apeleze la medici

Colegiul Medicilor din România (CMR) a lansat, joi, campania "Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet", care are ca scop informarea și conștientizarea populației asupra riscurilor la care se expune atunci când informațiile culese de pe internet iau locul consultațiilor medicale de specialitate. Potrivit CMR, pacienții care apelează la surse de informare neconvenționale riscă întârzierea unui diagnostic corect sau ratarea acestuia și ajung la medic într-o etapă avansată a bolii, fapt care poate reduce semnificativ șansa de vindecare și pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere. Campania se adresează atât publicului, cât și medicilor, care au observat că tot mai mulți pacienți aleg să caute informații medicale, sfaturi terapeutice de pe internet sau rețele de socializare. "Medicii din România se simt și sunt responsabili de securitatea sanitară a cetățenilor, a pacienților. Chiar dacă noi, CMR, nu avem astăzi o cercetare statistică — profesionistă sau nu — asupra acestui subiect, știm cu toții din practica de zi cu zi că avem tot mai mulți și tot mai adesea pacienți care doresc să își ia infomații, diagnostice și terapeutice din medii neconvenționale, în speță internetul și rețelele de socializare, dar nu exclusiv", a declarat Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, citat de Agerpres. El a subliniat că, spre deosebire de medici, cel care dă informația pe internet sau pe rețelele de socializare este cel mai adesea un anonim sau un neidentificabil, situat oriunde în lume și care nu își asumă nicio răspundere pentru informația sau sfaturile pe care le oferă. "Mergeți la medic pentru orice problemă de sănătate! Aveți încredere în medicul dumneavoastră! Urmați sfaturile și indicațiile medicale! Nu întârziați în suferința dumneavoastră apelând la mijloace alternative! Nu vă asumați riscuri care vă pot afecta iremediabil sănătatea! Nu există boli, ci bolnavi", a atenționat președintele CMR. (D.L.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.