Social

Bolnavii de inimă sau cu diabet riscă să rămână fără permis

Ziarul de Vrancea
2 ian 2018 4195 vizualizări

Ministerul Sănătăţii intenţionează să modifice legea, astfel încât persoanele cu anumite boli să nu mai poată conduce autoturisme.

Astfel, cei cu boli cardiovasculare sau cu diabet riscă să rămână fără permis. Potrivit proiectului de lege se vor modifica condiţiile de sănătate pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a obține dreptul de a conduce un vehicul. Proiectul a fost lansat recent în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătății. Proiectul prevede ca permisele de conducere auto să fie eliberate sau reînnoite persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare numai după ce afecțiunea în cauză a fost tratată și în baza unui aviz eliberat de un medic specializat în cardiologie. Dacă situația medicală o impune, solicitantul permisului auto poate fi nevoit să efectueze un control medical periodic. Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite în cazuri excepționale, cu condiția ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător printr-un aviz cardiologic și să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranță, ținând seama de efectele afecțiunii respective. De asemenea, un candidat sau un conducător auto care suferă de diabet zaharat și care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înțelege riscurile hipoglicemiei și că este capabil să țină sub control aceste episoade. În cazul în care un candidat sau un conducător auto cu diabet zaharat urmează un tratament medicamentos, eliberarea sau reînnoirea permiselor se efectuează numai pe baza avizului medicului diabetolog și, după caz, pe baza unor controale medicale periodice efectuate la intervale de maxim 5 ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.