Astăzi despre: Dr. Nicolae Simionescu, fondatorul şcolii româneşti de biologie și patologie celulară
Nicolae Simionescu (n. 27 iunie 1926, București – d. 6 februarie 1995, București) a fost un medic român, membru titular (1991) al Academiei Române.
Nicolae Simionescu este unul dintre părinții biologiei celulare românești. Vedea cercetarea științifică ca fiind mai mult decât o simplă profesie și visa la “un loc unde cercetătorii tineri români să aibă șansa de a-și ilustra talentul și potențialul”. Iar acest vis a devenit realitate în 1979, când soții Simionescu au inaugurat Institutul de Biologie și Patologie Celulară “Nicolae Simionescu” – unul dintre pilonii principali ai cercetării românești..„Umăriți pentru că lucram mult peste program – luminile laboratoarelor fiind aprinse după ora 16:00, am fost acuzați că vindem secretele științifice străinilor pentru că publicam în reviste străine”. „Rezultate cercetării științifice au făcut posibilă caștigarea la fiecare 3 ani a unui grant american. Am publicat în reviste internaționale de prestigiu și astfel în 10 ani Institutul a căpătat un renume internațional, a devenit Instituție membră a UNESCO-Molecular Cell Biology Network și în 20 de ani Centru de Excelență al Comunității Europene”(revistagalenus.ro)
Medicul Nicolae Simionescu, fondator al şcolii româneşti de biologie celulară, al Institutului de Biologie şi Patologie Celulară şi al Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, membru titular şi vicepreşedinte (1994-1995) al Academiei Române, s-a născut la 27 iunie 1926, la Bucureşti.
Şi-a efectuat studiile liceale şi universitare în Capitală; doctor în medicină (1966). Şi-a continuat specializarea în biologie celulară şi moleculară în Belgia, Franţa şi SUA. Cadru universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1946-1952); consultant la Clinica chirurgicală a Spitalului „Bernat Andrei” (1953-1957); cercetător şi şef al secţiei de Morfologie şi Patologie din cadrul Institutului de Endocrinologie din Bucureşti (1950-1970). A predat la universităţi din SUA şi Canada.
A introdus în biologia celulară termenul şi conceptul de „transcitoză” şi „transcitoza mediată de receptor”; a descoperit „microdomeniile biochimic diferenţiate” ale suprafeţei celulei endoteliale: a descoperit proteinele care leagă albumina în membrana diferitelor celule. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 500 de lucrări şi studii, cursuri şi manuale, publicate singur sau în colaborare.
A iniţiat şi a creat, împreună cu Maya Simionescu, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, punând bazele unei şcoli româneşti de biologie şi patologie celulară. A fost membru în comitetele de redacţie ale unor reviste din ţară şi din străinătate, dar şi al unor organisme de mare renume: American Thyroid Association, Societatea internaţională de endocrinologie, Societatea italiană de anatomie etc. Membru titular (din 18 dec. 1991) şi vicepreşedinte (8 ian. 1994-6 febr. 1995) al Academiei Române. A murit la 6 februarie 1995.(lapsihiatru.ro)
Doamna științei românești, Academician Maya Simionescu - despre invitația profesorului George Emil Palade și obstacolele din calea înfiițării Institutului de Biologie şi Patologie Celulară: „știința este arta de a găsi soluții”.
Împreună cu soțul dumneavoastră, profesorul Nicolae Simionescu, ați înființat Institutul de Biologie și Patologie Celulară care-i poartă numele. A fost un drum sinuos?
Este puțin spus. A fost „o cursă cu obstacole”. Și obstacole înalte și puse strâns. Ideea ne-a venit repede, după ce am ajuns la Universitatea Rockefeller din New York, urmare a unei invitații neașteptate, dar fericite a profesorului George Palade. Ce ne-am dorit? Să transferăm din SUA în România climatul de știință adevarată, de cultură a cercetării, de respect pentru cunoaștere și pentru cei care o produc, cercetătorii. De la idee la realizarea ei este un drum lung, adesea foarte greu și trebuie să ai multă determinare și chiar un pic de nebunie ca să nu te oprești, să nu te pierzi. Fiecare pas a avut bariere, fiecare aprobare cerea un mare efort – asta până s-a construit și echipat Institutul. Dar obstacole și mai grele ne așteptau după deschiderea oficială a Institutului, în 3 septembrie 1979. Au început imediat, în 1980, când toate fondurile de cercetare din partea statului au fost tăiate, lucrul în laboratoare se făcea iarna la 12 oC, iar microscoapele electronice trebuiau oprite din cauza oscilațiilor de tensiune care le stricau. Eram urmăriți pentru că lucram mult peste program – luminile laboratoarelor fiind aprinse după ora 16:00, am fost acuzați că vindem secretele științifice străinilor pentru că publicam în reviste străine etc. Sir Peter Medawar (Premiul Nobel în 1960) spunea „știința este arta de a găsi soluții”. Și le-am găsit. Am competiționat pentru granturi la Institutul Național de Sănătate (NIH) din SUA. Am câștigat 4 granturi consecutiv (3 ani fiecare) și astfel cercetarea noastră a fost susținută timp de 12 ani din fonduri americane (micile salarii erau acoperite de la buget). Am ales o echipă de tineri, care atât moral, cât și științific erau excelenți. Am optat pentru teme de cercetare care erau importante științific și social și, în același timp, fezabile în condițiile noastre. Lucram mult, foarte multe ore, bine și serios, astfel încât rezultate majore au început să apară; aceste rezultate au făcut posibilă caștigarea la fiecare 3 ani a unui grant american. Am publicat în reviste internaționale de prestigiu și astfel în 10 ani Institutul a căpătat un renume internațional, a devenit Instituție membră a UNESCO-Molecular Cell Biology Network și în 20 de ani Centru de Excelență al Comunității Europene (prin competiție).
Cum influențează materialul genetic apariția unor anumite boli?
În celulă găsim ascunsă cartea vieții, ADN-ul și astfel celula este sediul vieții și al bolii. Fiecare individ se dezvoltă dupa un plan care „este scris” și se transmite prin genele moștenite de la mama, de la tata. Dar tot prin gene se poate transmite și predispoziția de a face anumite boli, boli moștenite. Alte boli, tot genetice, se pot dezvolta spontan atunci când are loc o mutație genică, o modificare într-o genă sau un cromozom. Factori epigenetici sau de mediu (de ex. radiațiile) pot induce modificări ale genelor normale. Factorii epigenetici nu schimbă secvența ADN-ului, dar induc sau reprimă exprimarea unor gene.(revistagalenus.ro)
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
