Iată cum am aflat de condițiile vitrege în care trăiește o familie cu unsprezece copii: patru dintre micuții familiei Dumitrescu învață la Școala Gimnazială ”Oana Diana Renea” din Focșani. Din momentul în care au început cursurile on-line, aceștia nu au avut cum să participe la lecții, decât extrem de greu, fiindcă trei copii împărțeau același dispozitiv: un telefon. În mod absolut spontan, împreună cu o colegă, am decis să facem o vizită  părinților, dornice să aflăm concret ce le lipsește.

Ajunse la adresa pe care mama elevilor noștri ne-a furnizat-o, la o casă în construcție din localitate, am avut marea mâhnire de a constata că nu am știut ce fel de viață duc. Deși pe tată l-am găsit văruind, scuzându-se că regretă deranjul din casă, am îregistrat, în cele câteva minute petrecute acolo, modestia condițiilor de trai: într-o cameră încălzită de o sobă cu lemne stăteau cinci frățiori, având vârste destul de mici. Nu știu dacă erau atât de cuminți fiindcă am venit noi, doamnele lor de la școală; dar m-a impresionat această atitudine smerită a unor copilași care, în mod normal, ar fi trebuit să se joace. Nu am văzut, nici nu cred că era posibil, niciun zâmbet, măcar unul ca de fotografie, cum s-ar spune... Într-o altă cameră, la fel de spațioasă și bine încălzită, dar la care am ajuns ieșind în frigul de afară mai întâi, stăteau fetițele. Cea mai mărișoară e în clasa a treia. Ea are grijă de gemenii familiei, o fetiță și un băiețel, avînd fiecare un an și jumătate. În camera lor, ca de altfel și în camera băieților, sunt două paturi mari. E clar că dorm acolo mai mulți copii, poate și părinții, nu știm exact, ne-a fost jenă să întrebăm, fiindcă nu ne-am propus să le facem morală sau să-i judecăm. Am vrut doar să știm câte ceva despre ei, nu doar ceea ce poate un copil să spună la școală, de față cu atâția alți colegi de-ai lor care nu înțeleg situația. Ochii noștri au fost însă acaparați de fetița de 5 luni din pătuțul ce se afla în cameră. Era atât de liniștită, că te mirai, din moment ce nu a scâncit nici măcar o dată. Parcă învățase și ea, ca frățiorii ei, o lecție despre cumințenie.

 Acum vine partea mai delicată a lucrurilor, dar nu pot să trec peste acest aspect. Oamenii despre care vă povestesc trăiesc doar cu gândul ca în luna martie vor fi evacuați din locuința în care nu știm dacă există apă curentă, ale cărei geamuri sunt obturate de niște pături, provocând o beznă nefirească în care stau copiii.

Acest lucru ne determină să facem un apel la domnul primar, care poate schimba povara din inimile de părinți neputincioși în a face mai mult pentru suflețelele aduse pe lume. Fetele sunt patru, cu vârste cuprinse între 5 luni și 17 ani, iar băieții sunt șapte, având cel mai mic un an și jumătate, iar cel mai mare 15 ani.

Îndemnul de a acorda orice fel de ajutor care să îmbunătățească nivelul de trai al acestei familii se adresează tuturor oamenilor inimoși: FIȚI BRAȚUL CARE AJUTĂ!

Adresa și numărul de telefon la care poate fi contactată familia Dumitrescu din Focșani sunt: