Social

Brutăriile, verificate de inspectorii sanitari

Raluca Manolache
11 nov 2013 969 vizualizări
Aditivii din paine, la control. Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea au realizat în luna octombrie mai multe controale la operatorii economici din judeţ care produc şi comercializează produse de morărit, panificaţie şi patiserie.

Au fost verificate 27 de unităţi în cele mai multe situaţii find vorba de unităţi care produc paine. În 22 de situaţii s-a constatat că se folosesc aditivi în prepararea produselor comercializate. “Au fost controlaţi 39 de aditivi alimentari care erau corespunzători din punct de vedere al declaraţiilor de conformitate şi al etichetării dar nu toţi erau însoţiţi de buletin de analiză complete (31 aveau buletine de analize iar 8 nu aveau declaraţia de conformitate însoţită de buletin de analize)”, spun specialiştii DSP Vrancea. În urma controalelor s-a mai constatat că toţi cei 234 de salariaţi aveau controlul medical periodic realizat. În urma verificărilor au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale cu “Avertisment”, iar raportul de control a fost transmis şi Ministerului Sănătăţii pentru eventuale măsuri. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.