Serviciul de ambulanţă judeţean, integrat în SMURD!
Serviciul de ambulanţă judeţean nu va mai fi descentralizat, ci se va integra în SMURD! Această propunere îi aparţine vicepremierului Liviu Dragnea care a precizat după întrevederea comisiei mixte PSD-PNL pe tema descentralizării, că serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci, dimpotrivă, se va integra în sistemul SMURD. "Am avut o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru Nicolăescu şi domnul ministru secretar de stat Arafat despre ambulanţă, despre serviciul de ambulanţă judeţean. Ne-au explicat amândoi care este conceptul integrat de funcţionare şi de dezvoltare a acestui serviciu împreună cu serviciul SMURD. În urma acestor discuţii, opinia noastră, pe care o vom susţine şi la discuţia finală din USL, este că serviciul de ambulanţă judeţean să nu fie descentralizat, dimpotrivă, să se integreze în sistemul SMURD", a spus Liviu Dragnea. În Vrancea, un prim pas privind colaborarea între cele două unităţi, Ambulanţă şi SMURD a fost făcut în urmă cu caţiva ani cand s-a înfiinţat dispeceratul unic integrat. De altfel, Vrancea s-a aflat printre primele judeţene din ţară în care s-a înfiinţat acest dispecerat unic pentru ISU-SMURD-Ambulanţă. De asemenea, propunerea de unificare vine după ce Ministerul Sănătăţii a iniţiat un proiect de reorganizare prin care se propunea înfiinţarea a şapte servicii regionale la care se adaugă Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. Conform proiectului, ar fi luat fiinţă şi Serviciul Regional de Ambulanţă Sud Est, denumit în continuare Serviciul Regional de Ambulanţă Sud Est, prin reorganizarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Constanţa, şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea şi Tulcea. Personalul din cadrul SAJ Constanţa şi ale Ambulanţelor din aceste judeţe urma să fie transferat în interesul serviciului şi fie preluat cu aceleaşi drepturi salariale de către Serviciul Regional de Ambulanţă Sud-Est. De acest proiect nu s-a mai auzit însă nimic şi nici oficialităţile din sănătate nu au primit nicio informare de la Ministerul Sănătăţii cu privire la reorganizarea mult promisă. În judeţul Vrancea sunt 11 substaţii de salvare: Focşani, Adjud, Panciu, Odobeşti şi Mărăşeşti şi şase în mediul rural, la Vidra, Năruja, Dumbrăveni, Dumitreşti, Reghiu şi Măicăneşti. (Raluca MANOLACHE)