Social

Noi reguli în Sănătate

Ziarul de Vrancea
2 oct 2013 1616 vizualizări
Lista afecţiunilor pentru nu vor mai fi permise internările de la 1 februarie 2014

  

Noi reguli în sănătate. Dacă în prezent ne putem duce la urgenţă chiar şi pentru o banală durere de cap, de la 1 februarie 2014 acest lucru nu va mai putea fi posibil. Mai mult, peste 300 de afecţiuni nu vor mai fi tratate în regim de internare în spital. Asta prevede un nou proiect de lege aflat pe site-ul ministerului Sănătăţii, în care se menţionează foarte clar numărul de consultaţii la care avem dreptul într-un an.

În proiectul de lege, care cuprinde patru documente, se mai stabileşte tipul şi numărul de analize la care un român are dreptul în decursul unui an: majoritatea fiind analize de sânge uzuale. Excepţie făcând urgenţele. Noul pachet de servicii medicale de bază are o mare componenţă de prevenţie. „El tratează cauzele şi nu simptomele", a precizat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

În cazul în care dorim să depăşim acest număr de consultaţii sau de servicii medicale la care avem dreptul va trebui să scoatem bani din buzunar sau să ne încheiem o asigurare complementară de sănătate.

Deocamdată, nu s-a stabilit cât va costa în plus o consultaţie sau o analiză faţă de cele stabilite în pachetul de bază sau ce costuri vor avea poliţele de asigurări complementare. Şeful de la Sănătate a precizat că înainte de a stabili aceste lucruri trebuie să avem un pachet de servicii medicale de bază "de la care să plecăm". 

Eugen Nicolăescu susţine că pentru reformarea sistemului de sănătate trebuie urmărite câteva priorităţi: modificarea legii sănătăţii şi a statutului spitalelor, noua lege a malpraxisuslui, organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, dar şi o nouă lege privind veniturile personalului medical.

Dacă despre toate aceste proiecte ministrul a vorbit în diferite ocazii, ba mai mult, unele dintre ele fiind în dezbatere publică de luni bune, aşa cum este cazul noii legi a malpraxisului, care se analizează de aproximativ 6 luni, noul pachet de servicii medicale pare să fie ultima noutate în privinţa reformei în sistemul sanitar pe care o pregăteşte Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a vorbit, în cadrul unei conferinţe organizate la instituţia pe care o conduce, despre ce presupune acest nou pachet de bază de servicii medicale, care este pus în dezbatere publică până la sfârşitul lunii. Demnitarul spune că dacă lucrurile decurg conform planificării făcute de ministerul Sănătăţii, pachetul de servicii medicale de bază ar intra în vigoare de la 1 februarie 2014.

„Odată cu aplicarea noului pachet de servicii medicale de bază pacientul va avea drepturile respectate cu adevărat şi nu doar pe hârtie, pentru că ce am scris în pachet se va da”, a spus Nicolăescu.

Ce servicii medicale sunt incluse în pachetul de servicii medicale de bază

În prezent, nu există un pachet de servicii medicale de bază foarte bine stabilit. Teoretic, avem dreptul la o serie nelimitată de servicii medicale, dar în practică acestea sunt extrem de limitate. Un exemplu concret constă în faptul că banii acordaţi pentru analize nu ajung nici măcar până a zecea zi din lună.  

Pentru a stopa acest fenomen, autorităţile spun că un pas esenţial în acest sens reprezintă realizarea unui pachet de servicii medicale de bază. De asemenea, introducerea pachetelor suplimentare de servicii medicale, încheiate cu companiile care oferă asigurări private de sănătate reprezintă cel de-al doilea pas în acest sens.

Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul instituţiei proiectul privind pachetul de bază, defalcat în patru documente: pachet asistenţă medicală primară, pachet spital, pachet programe naţionale de sănătate şi pachet ambulator.

Obiectivul pachetul de servicii medicale de asistenţă primară constă în creşterea accesului la servicii esenţiale de bază a populaţiei vulnerabile. În acest sens, autorităţile îşi propun ca toate comunităţile din România să dispună de asistenţi medicali care, în colaborare cu medicii de familie, vor furniza servicii medicale de bază în special pentru grupurile vulnerabile, printre acestea se numără mamele şi copiii, pacienţii cu boli transmisibile. De asemenea, acest pachet de bază are drept scop evaluarea riscului de boli netransmisibile, dar şi de a furniza servicii de îngrijire la domiciliu.

De exemplu, femeile însărcinate vor fi luate în evidenţa unui medic în primul trimestru de sarcină. Acestea vor trebui să se prezinte la medic o dată pe lună din a treia lună până în a şaptea. Din al treilea trimestru, femeile însărcinate vor trebui să vină la control de două ori pe lună. Apoi, după venirea pe lume a copilului, medicul trebuie să urmărească lăuza din ziua externării până în săptămâna a patra de la naştere.

VEZI AICI TOATE SERVICIILE MEDICALE INCLUSE ÎN  PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE ASISTENŢĂ PRIMARĂ

De asemenea, copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani vor avea dreptul la o consultaţie la medicul de familie o dată pe an. Persoanele trecute de vârsta de 40 de ani vor avea dreptul la trei consultaţii pe an, iar în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni cardiace, diabet sau depresie vor avea dreptul la debutul bolii de până la 4 consultaţii pe an, pentru ca mai apoi acestea să se reducă până la maxim 2 consultaţii pe an, în perioada de monitorizare a afecţiunii.

În cazul în care pacienţii în cauză se confruntă cu episoade acute aceştia vor avea dreptul la 1-2 consultaţii la medicul de familie şi la un set de 1-4 analize.

În pachetul de servicii medicale disponibile în spital se stabilesc criterii clare inclusiv în ceea ce priveşte spitalizarea de zi. „Internarea poate fi făcută de orice structură funcţională cu paturi, cu profil medical sau chirurgical sau în structuri specializate de tip ‘spitalizare de zi’. Internarea este exclusiv diurnă şi fiecare intrare acoperă 12 ore”, se arată în proiectul de lege.

În noul pachet de bază sunt menţionate criteriile generale de internare, dar şi pentru servicii medicale acordate pe perioada şederii lor în spital. Astfel, nu va sta mai mult de o zi internată în spital o persoană care a fost operată dacă starea ei de sănătate este una bună, dacă nu reprezintă co-morbidităţi cronice necontrolate şi dacă are vârsta cuprinsă între 6 luni şi 70 de ani.

În pachetul de servicii medicale de bază disponibil în spital vor fi incluse acele afecţiuni pentru care prin serviciile prespitaliceşti existente nu pot rezolva cazurile. Concret, nu se vor mai putea interna persoanele diagnosticate cu diabet, ulcer, cei diagnosticaţi cu infecţie intestinală bacteriană - nespecificată, infecţie intestinală virală – nespecificată, diaree şi gastro-enterită, erizipelul, sifilis secundar al pielii şi al mucoaselor, rubeolă, hepatită virală cronică B cu agent Delta, sau scabie.

AICI GĂSEŞTI LISTA COMPLETĂ A BOLILOR PENTRU CARE NU TE MAI POŢI INTERNA

Un alt pachet de servicii medicale de bază este cel al programelor naţionale de sănătate. Astfel, Programul Naţional de Imunizare, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control HIV, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control TB, Programul Naţional de Oncologie, Programul Naţional de Diabet Zaharat şi Programul Naţional de Tratament al Bolilor Rare sunt doar câteva dintre programele naţionale incluse în pachetul de servicii medicale de bază. Acest lucru presupune că persoanele care vor beneficia de serviciile medicale incluse în Programele Naţionale de Sănătate nu vor trebui să scoată bani din buzunar sau să îşi încheie o asigurare de sănătate complementară.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A PROGRAMELOR NAŢIONALE DE SĂNĂTATE CARE SUNT INCLUSE ÎN PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ

Pachetul ambulator de servicii medicale are rolul de a diminua internările din spitalizarea continuă, de a creşte accesul populaţiei la servicii medicale, de a eficientiza calitatea serviciilor acordate prin coordonarea îngrijirii şi optimizarea timpului de îngrijire.

În acest pachet de servicii medicale de bază sunt date specificaţii concrete în cazul consultaţiilor. Acestea sunt împărţite în trei categorii: de scurtă durată, standard şi lungă sau complexă.

Consultaţia scurtă constă în îngrijirea pentru o problemă certă, în timp ce consultaţia standard se împarte în alte două categorii: de nivel A şi de nivel B. În primul caz este menţionat inclusiv cât timp trebuie să dureze consultaţia atunci când avem nevoie de un bilet de trimitere, de o prescriere medicale sau de un concediu medical: 5 minute, indiferent dacă este la cabinet sau la domiciliu. Consultaţiei de tip B se împarte în alte două tipuri: B1 – „îngrijirea pentru o problemă care nu este certă, în relaţie cu una sau mai multe boli preexistente” şi B2 – îngrijirea pentru monitorizarea pacientului cu una sau mai multe afecţiuni cronice de lungă durată.  Consultaţia lungă sau complexă presupune îngrijirea pentru o problemă care nu este certă.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A SERVICIILOR MEDICALE INCLUSE ÎN PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ DE AMBULATORIU

Mai mult, în noul proiect de lege sunt detaliate serviciile medicale oferite pentru fiecare specialitate în parte. Astfel, pachetul de servicii medicale de baza din ambulatoriu cuprinde între 2 şi 4 consultaţii pe an în funcţie de stadiul bolii.

De exemplu, un cardiac care se confruntă cu insufiecienţă cardiacă, hiopertensiune severă sau boli valvulare va avea dreptul la 4 consulaţii pe an. Diabeticii cronici vor avea şi ei dreptul tot la 4 consultaţii pe an.

Cum va stopa pachetul de servicii medicale şpaga din sistem

Mai mult, ministrul spune că, dacă în prezent nu mai sunt bani pentru diferite investigaţii din a şasea sau a opta zi a lunii, odată cu intrarea în vigoare a noului pachet de servicii medicale de bază acest lucru nu se va mai întâmpla. „Cu noul pachet de servicii medicale, aşa cum este construit, se vor asigura serviciile medicale incluse pentru toată luna şi pentru toţi cei care au dreptul. De exemplu: dacă în pachetul de bază scrie că beneficiaţi de şapte servicii, păi acelea le veţi primi. Nu doctorul hotărăşte”, a ţinut să sublinieze şeful de la Sănătate.

Pachetul de bază va ajuta inclusiv la eliminarea spăgii din sistem, suţine ministrul. „De la 1 februarie 2014, o persoană care suferă de tensiune arterială va benefica de următoarele servicii şi se va adresa medicului pentru acele servicii. Nu trebuie să se ducă să se roage de medic pentru a primi acele servicii, care sunt puse pe site. Pachetul de servicii medicale de bază este transparent, fiecare pacient va şti exact de ce servicii poate să beneficieze. În felul acesta credem că practica asta veghe de plăţi informale în sistemul sanitar va fi stopată”, a mai spus liberalul.

Pachetul de servicii medicale de bază este gratuit pentru toţi cetăţenii României, indiferent că sunt asiguraţi sau nu sunt asiguraţi, a mai spus ministrul. Întrebat de ce o persoană care îşi plăteşte în acest moment asigurările de sănătate ar mai continua să o plătească de mâine în condiţiile în care e pus pe aceaşi poziţie cu cineva care nu îşi plăteşte asigurarea, şeful de la sănătate a spus: „dacă nu ar plăti-o de mâine nu şi-ar lua pachetul. Toată lumea ar suferi. Ştiţi foarte bine că sistemul de asigurări sociale de sănătate se bazează pe principiul solidarităţii”.

Noul pachet de servicii medicale de bază are o mare componentă de prevenţie. „El tratează cauzele şi nu simptomele. Vom avea prevenţia cuprinsă pe de o parte în pachetul de servicii medicale de bază, o vom avea cuprinsă în pachetul privind programele naţionale de sănătate şi vom avea o componentă şi în pachetul de servicii suplimentare prin asigurările private de sănătate. Astfel încât să fie cu adevărat un domeniu care să facă mult bine acestei ţări în următorii ani. Prevenţia nu produce efecte de azi pe mâine. Prevenţia trebuie aplică cu consecvenţă mulţi ani ca să îmbunătăţească indicatorii sanitari. Tocmai de aceea am pus-o pe toate capitolele, pe toate tipurile de pachete ca să putem să o urmărim şi să o putem duce mai departe în viitor”, a mai spus şeful de la Sănătate.

 

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.