Social

Aţi plătit la sănătate? CAS Vrancea vă răsplăteşte cu tomografii decontate parţial

Raluca Manolache
27 aug 2013 13686 vizualizări
Chiar dacă sistemul de stat ar trebui să le ofere bolnavilor toate facilităţile, în Vrancea investigaţiile de tip CT şi RMN se găsesc doar la privat şi CAS decontează doar o mică parte din costurile investigaţiilor u şi la Spitalul Focşani bolnavii sunt trimişi la privat

Tomografiile răman un lux pentru vranceni! Chiar dacă abia îşi cumpără medicamentele de pe o lună pe alta, bolnavii sunt nevoiţi să scoată şi cateva sute de lei din buzunar în cazul în care au nevoie de o explorare computer tomograf (CT) sau rezonanţă magnetică nucleară (RMN). Aceasta pentru că oficialii din sănătate decontează doar o parte din tarifele stabilite de firmele private care furnizează aceste servicii asiguraţilor la sănătate. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea are stabilită o listă de preţuri, iar bolnavii trebuie să plătească o coplată pentru a beneficia de o tomografie sau un examen RMN. „Pe parcursul anului 2012, Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea a decontat contravaloarea serviciilor medicale efectuate asiguraţilor de către furnizorii de servicii de radiologie şi imagistică medicală, autorizaţi şi evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pentru un număr de 506 RMN şi 672 CT următoarelor unităţi: S.C. EUROMEDIC ROMÂNIA (CT şi RMN), S.C. INTERCLINIC S.R.L (CT) şi S.C. MEDICONST S.R.L. (CT)”, a menţionat Iustina Papuc, purtătorul de cuvant al CAS Vrancea. Numărul persoanelor care au avut nevoie de astfel de investigaţii este însă mai mare pentru că o parte dintre bolnavi au decis să îşi plătească singuri aceste servicii pentru a nu fi trecuţi pe liste de aşteptare. În acest an, bugetul CAS Vrancea pentru aceste servicii se prezintă astfel: Euromedic – 208.000 lei, Interclinic – 175.772 lei şi Mediconst – 95.265 lei.

Spitalul din Focşani trimite bolnavii tot la privat

Chiar dacă sistemul de stat ar trebui să le ofere bolnavilor toate facilităţile de diagnostic şi tratament, în Vrancea acest lucru este imposibil. Aceasta şi în condiţiile în care Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani îşi trimite pacienţii care au nevoie de investigaţii de tip tomograf şi RMN tot la privat. Spitalul are tomograful stricat din 2009 şi nu s-au găsit fonduri pentru repararea acestuia, situaţie în care unitatea a intrat în contract cu Interclinic. „Din totalul pacienţilor care au fost trataţi  anul trecut în Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf Pantelimon" Focşani, 272 au beneficiat de computer tomograf (CT) şi 32 de rezonanţă magnetică nucleară (RMN). Aceştia au fost atat pacienţi internati în secţiile spitalului cat şi pacienţi care s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe. Conform contractului încheiat cu Interclinic, unitatea spitalicească decontează tomografiile pacienţilor care sunt încadraţi ca urgenţă medicală”, a spus Alina Pelin, purtătorul de cuvant al Spitalului Focşani. Cu toate acestea, „banca din sănătate” plăteşte doar o parte din costurile investigaţiilor de tip CT şi RMN, iar bolnavul contribuie cu cel puţin 100 de lei în funcţie de zona investigată.

Vă prezentăm în următoarele randuri cateva dintre preţurile practicate de CAS Vrancea:
Tomografie plană - 52,15 lei
CT craniu nativ cu substanţă - 258,61 lei
CT regiune gat nativ şi cu substanţă de contrast nonionică - 258,29 lei
CT abdomen nativ şi cu substanţă de contrast adm. intravenos - 265,37 lei
CT pelvis nativ şi cu substanţă de contrast adm. intravenos - 265,65 lei
CT membre cu substanţă nativ şi de contrast nonionică/segment - 264,51 lei
CT craniu fără substanţă de contrast nonionică - 87,72 lei
CT regiune gat fără substanţă  de contrast nonionică - 87,24 lei
CT regiune toracică fără substanţă de contrast nonionică - 112,49 lei
CT coloană vertebrală fără substanţă de contrast nonionică/segment - 47,06 lei
RMN cranio-cerebral nativ  300,93 lei
RMN regiuni coloană vertebrală (cervicală, toracică etc.) nativ - 300,93 lei
RMN abdominal nativ - 300,93 lei
RMN pelvin nativ - 300,93 lei
RMN extremităţi nativ/segment (genunchi, cot, gleznă etc.) - 300,93 lei 
RMN umăr nativ şi cu subst. de contrast - 471,46 lei
RMN sani nativ - 300,93 lei
 RMN cranio-cerebral nativ şi cu substanţă de contrast - 471,46 lei
RMN regiuni coloană vertebrală  (cervicală, toracală etc.) nativ şi cu substanţă de contrast - 471,46 lei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Doctorul de serviciu., acum 4123 zile, 8 ore, 21 minute, 9 secunde
De ce toti medicii trimit pacientii la INTERCLINIC, cind Spitalul Jud. Focsani are CT. si i-l anunta ca defect ? De ce CAS Vrancea nu face un calcul simpu, sa vada ce sume colosale ajung la acea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.