Social

Pompe cu insulină pentru diabetici, doar cu aprobarea CNAS

Raluca Manolache
11 aug 2013 11962 vizualizări
Dosarele vor trebui să cuprindă un referat de justificare din partea medicului curant, dar şi informaţii privind evoluţia afecţiunii u în Vrancea sunt trei persoane „dependente” de pompa cu insulină

Pompe cu insulină pentru persoanele care suferă de diabet, doar cu aprobare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a fost înştiinţată despre faptul că medicii specialişti diabetologi vor trebui să întocmească dosare pentru bolnavii de diabet zaharat care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru terapie cu infuzie continuă cu insulină, acestea urmand să fie trimise la CNAS spre aprobare şi nu la Ministerul Sănătăţii, aşa cum se întampla pană în acest moment. Dosarele, ce vor trebui să cuprindă un referat de justificare al medicului curant, dar şi informaţii privind evoluţia afecţiunii, copii cu analizele medicale, bilete de externare care susţin labilitatea glicemică, care nu poate fi controlată prin insulinoterapie intensivă, vor fi trimise la CNAS pentru a fi analizate de către coordonatorul naţional al Programului naţional de diabet zaharat. CAS Vrancea a primit şi o listă cu bolnavii ale căror dosare au fost aprobate, după ce au fost trimise la Ministerul Sănătăţii, dar şi centrele regionale unde au fost repartizaţi în vederea eliberării pompelor de insulină. Pe listă se află şi o persoană din Vrancea, al cărei dosar a fost aprobat. Este vorba despre un pacient care a solicitat înlocuirea aparatului. „În urma primirii acestor liste, veţi înştiinţa bolnavii, ale cărora dosare au primit aprobare, pentru a lua legătura cu centrul regional unde au fost repartizaţi, în vederea eliberării pompelor de insulină. Centrele care au primit finanţare în vederea achiziţionării şi eliberării pompelor de insulină sunt: Centrul regional Timişoara – Institutul de Diabet, Boli Metabolice şi Nutriţie, Centrul regional Timişoara – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Centrul Regional Craiova – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Centrul regional Iaşi – Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, Centrul regional Cluj – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj”, au transmis oficialii de la Bucureşti. În Vrancea sunt trei persoane „dependente” de pompa cu insulină care imită întocmai funcţia pancreasului, eliberand în permanenţă mici cantităţi de insulină necesare organismului. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Brighi , acum 3278 zile, 2 ore, 11 minute, 3 secunde
Bună seara. Cum as putea intra în posesia unei pompe. Mulțumesc
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.