Pensionări în loc de disponibilizări la Direcţia de Sănătate Publică
Pensionări în loc de disponibilizări la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Ministerul Sănătăţii a transmis la începutul acestei săptămani instituţiei de sănătate o informare cu privire la noul stat de funcţii. Oficialii din sănătate au aflat astfel ce posturi vacante au fost “şterse” din organigramă şi cate posturi ocupate au dispărut. Aceasta în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. Aşa se face că DSP Vrancea rămane cu 68 de posturi în statul de funcţii. “În urma aplicării prevederilor OUG 77/2013 Ministerul Sănătăţii a radiat din posturile aprobate instituţiei un număr de şase posturi vacante. Totodată în baza actului normativ menţionat vor fi reduse din statul de funcţii aprobat un număr de trei posturi”, a precizat Carmen Gheorghiu, purtătorul de cuvant al DSP Vrancea. Cu toate acestea, nici un angajat nu îşi va pierde locul de muncă în mod forţat pentru că vor fi trei salariaţi care ies la pensie. “În urma aplicării prevederilor legislative va fi îngreunată activitatea compartimentului de inspecţie sanitară. De la acest compartiment urmează să iasă la pensie trei persoane”, a menţionat dr. Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea. Unitatea s-a confruntat şi pană în acest moment cu deficit de personal după ce unii dintre angajaţi fie au îndeplinit varsta de pensionare, fie au decedat din cauza problemelor de sănătate. Nu trebuie să uităm că Ministerul Sănătăţii îşi doreşte să reorganizeze activitatea instituţiei astfel încat o parte din competenţe să fie preluate de Consiliul Judeţean. De asemenea, în Monitorul Oficial a fost publicată hotărarea ce aduce modificări privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. Una dintre anexe cuprinde şi lista unităţilor aflate în subordinea MS dar care sunt finanţate integral din venituri proprii din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate. În această listă figurează şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni şi Spitalul Vidra. (Raluca MANOLACHE)