Social

Militarul vrancean Florinel Enache, vizitat la spital de ministrul Duşa

Raluca Manolache
1 iul 2013 787 vizualizări
Plutonierul adjutant principal Florinel Enache, care a fost rănit grav în timp ce se afla în misiune în Afganistan, a fost vizitat ieri la spital de ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Acesta se află internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, de la jumătatea lunii mai, unde autorităţile i-au făcut un salon special care să îi îndelinească cerinţele medicale după ce militarul a rămas fără ambele picioare şi o mană. Ministrul a stat de vorbă atat cu Florinel Enache, cat şi cu familia acestuia. “Ministrul Apărării a fost informat de echipa medicală multidisciplinară de faptul că starea de sănătate a militarului este stabilă. Acesta s-a asigurat că la nivelul spitalului au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru a asigura, la parametrii optimi, tratamentul şi supravegherea medicală a militarului, până la infrastructura materială, tehnică, umană şi de suport logistic din domeniul medical, impuse de complexitatea şi gravitatea unui politraumatism specific teatrelor de operaţii”, a transmis MApN. Reamintim că Florinel Enache a fost rănit în primăvara anului trecut de un dispozitiv exploziv improvizat în timpul unei misiuni de cercetare în provincia Zabul din Afganistan. Soldatul se deplasează acum cu ajutorul unui scaun electric. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.