Spitalele, verificate la medicamentele “anti-caniculă”
Spitalele vrancene trebuie să se pregătească pentru a-i putea trata pe vrancenii cu probleme de sănătate cauzate de temperaturile foarte ridicate, cum sunt cele din aceste zile. Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în spitale cu privire la stocurile de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor. Şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean va trebui să suplimenteze echipajele, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere. “Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei. Se vor verifica condiţiile igienico –sanitare, de cazare şi alimentaţie, din taberele şcolare, precum şi respectarea condiţiilor igienico-sanitare din unităţile cu profil alimentar (depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare) şi verificarea controlului medical periodic al persoanelor angajate în aceste unităţi”, a fost mesajul transmis de Ministerul Sănătăţii.
Ce trebuie să facă bătranii pentru a se feri de căldură
Autorităţile sanitare din Vrancea vin şi cu o serie de sfaturi pentru populaţie în aceste zile caniculare. Cei mai expuşi sunt copiii şi varstnicii. “Persoanelor varstnice şi cu afecţiuni cronice li se recomandă să se hidrateze corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit, sucuri naurale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi. De asemenea, alimentaţia va fi predominant din legume şi fructe proaspete. Se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei. De asemenea, se va evita circulaţia în perioadele de varf ale caniculei sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum pălăriuţa de protecţie pe cap. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente ”, au transmis medicii de la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea. (Raluca MANOLACHE)













