Social
Mihai Copaci îşi caută adjuncţi la CAS Vrancea
17 iun 2013
1958 vizualizări
Mihai Copaci, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, îşi caută adjuncţi.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv –direcţia economică şi director executiv adjunct – medic şef. Concursul se va organiza pe 16 iulie la ANFP şi dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Candidaţii trebuie să îndeplinească şi o serie de condiţii. Pentru postul de director economic se solicită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul ştiinţelor economice, vechime în specialitate de minimum 3 ani, iar pentru postul de medic şef candidaţii trebuie să aibă studii universitare în domeniul ştiinţelor biologice şi biomedicale – specializarea medicină, vechime în specialitatea studiilor de minimum 3 ani. În acest moment, aceste posturi sunt ocupate cu delegaţie de dr. Magda Beda – medic şef şi Gabriela Chioşmag, director economic. (Raluca MANOLACHE)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.