Social

Dr. Vadim Beţişor, trimis în judecată pentru şpaga de 500 lei

Gabriel Sava
28 mai 2013 3190 vizualizări
Doctorul este acuzat că a cerut bani în schimbul eliberării unui certificat de deces, fapt care intra în atribuţiile sale de serviciu u astăzi se va judeca şi recursul la măsura arestării preventive dispusă pe 19 mai

Medicul Vadim Beţişor de la Spitalul municipal Adjud, care efectua şi gărzi la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vrancea, a fost trimis ieri în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Fapta a fost comisă, după cum spun procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Vrancea, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Asta după ce medicul a fost chemat să constate decesul unei femei aflate la al treilea atac cerebral în ultimele două săptămani. “Pentru a elibera certificatul medical constatator al morţii, medicul a primit suma de 200 lei, însă a mai solicitat alţi 300. Eliberarea acestui document intra în atribuţiile de serviciu ale medicului în cauză”, au precizat procurorii. Conform materialului de urmărire penală, ambele sume au fost predate de fiul femeii care a decedat, Vasilică Andrei Zlota, denunţător în cauză, medicului Vadim Beţişor, la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Primii bani au fost primiţi în jurul orelor 18.00, iar cand ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) au organizat flagrantul, medicul a mai primit restul de 300 lei, în jurul orelor 21.00. Imediat după momentul în care a luat banii şi a eliberat certificatul în cauză, medicul a fost săltat de procurori, dus la audieri, reţinut şi ulterior arestat pentru 15 zile. Şi la prezentarea materialului de urmărire penală, dar şi la instanţă, medicul a susţinut că a primit acei bani, fără însă a-i cere în mod special.

Fiul victimei, ameninţat cu puşcăria pentru că a mutat mortul

Mama denunţătorului a decedat în comuna Boloteşti, unde iniţial a ajuns un echipaj de Ambulanţă de la Odobeşti şi mai apoi a fost chemată o autosanitară cu medic. În momentul în care s-a deplasat la faţa locului, medicul Vadim Beţişor a constatat că femeia fusese luată de fiu şi transportată la Ţifeşti, unde urma să fie înmormantată, fapt interzis pană la constatarea cauzelor decesului. Pentru aceasta însă rudele aveau nevoie de un certificat de deces, pe care îl poate elibera medicul de pe Ambulanţă în cazul în care nu sunt suspiciuni cu privire la cauza morţii. Conform ofiţerilor anticorupţie, medicul a avut o discuţie cu fiul victimei, care i-a oferit suma de 200 de lei pentru ca victima să nu mai fie transportată la SML Vrancea, iar certificatul de deces să fie eliberat pe loc. Medicul i-ar fi cerut încă 300 de lei pentru acest “serviciu”. Acela ar fi fost momentul în care medicul l-a ameninţat pe bărbat că va “înfunda puşcăria” pentru că a mutat trupul neînsufleţit al mamei sale, fără acceptul autorităţilor. Aceasta, dar şi solicitarea unor bani în plus, l-au determinat pe bărbatul din Clipiceşti să meargă la DGA pentru a face un denunţ. Medicul a fost arestat pentru 15 zile iar azi, la Curtea de Apel Galaţi se va judeca recursul declarat împotriva măsurii luate de Tribunal. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.