Spitalul Judeţean a primit o autosanitară de la Ambulanţă
Spitalul Mare din Focşani are propria ambulanţă. Autosanitara, ce va fi folosită pentru transportul între secţii a pacienţilor care nu sunt în stare critică, a fost transferată unităţii spitaliceşti de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea. “Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani a reuşit să obţină de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă transferul fără plată al unei ambulanţe de tip A. În acest mod, pentru prima oară de la înfiinţare, spitalul va avea propria ambulanţă, pe care o va putea utiliza conform nevoilor sale. În perioada următoare, utilitara va fi reparată şi îmbunătăţită astfel încât, până la data de 1 iunie 2013, să fie în stare perfectă de funcţionare. Autospeciala va funcţiona în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a spitalului şi va fi folosită pentru transportul bolnavilor între secţiile unităţii. Această acţiune a fost întreprinsă atât pentru a uşura şi eficientiza transportul intraspitalicesc al bolnavilor, cât şi pentru a reduce cheltuielile, făcandu-se astfel economii la bugetul unităţii.
De asemenea, în perioada următoare, se urmăreşte casarea prin programul Rabla, a celor două maşini vechi aflate în administrarea spitalului. Odată ce se vor putea identifica noi fonduri şi cu ajutorul voucherelor obţinute se va achiziţiona o maşină nouă ce va avea ca destinaţie transportul bolnavilor dializaţi”, a precizat Alina Pelin, purtătorul de cuvant al Spitalului Focşani. (Raluca MANOLACHE)