Social

Incredibil! Soldatul vrancean mutilat în Afganistan, ameninţat, intimidat şi adus prea repede în patrie

Ziarul de Vrancea
14 mai 2013 6674 vizualizări
Romanii din SUA i-au trimis premierului Ponta o scrisoare care conţine detalii incredibile despre modul în care a fost tratat militarul vrancean Florinel Enache, aflat de un an în spital, după ce a fost rănit în Afganistan.“Florinel este trimis în mare grabă şi înainte de termen la Bucureşti, înainte de a-l analiza pentru protezare”, spun romanii de peste Ocean.Soldatul a fost externat ieri din SUA şi urmează să ajungă în patrie azi.Se pare că Florinel ar fi putut fi inclus într-un proiect experimental de protezare în SUA, însă oficialii militari s-au opus pentru a nu-i da “speranţe false” .Mai mult, se pare că acesta “a fost supus ameninţărilor, intimidării, cum că îşi va pierde beneficiile militare dacă îndrăzneşte să stea de vorbă cu vreun jurnalist, indiferent de subiect”.Culmea, soldatul nu şi-a primit nici salariul restant, iar locuinţa sa este nepotrivită pentru un mutilat de război

După mai mult de un an de spitalizare, plutonierul Florinel Enache, rănit în Afganistan, unde se afla în misiune, a fost externat ieri de la Centrul Naţional Militar Medical ”Walter Reed” din SUA. Florinel a plecat alături de soţia şi fiul său, precum şi de doi medici romani, unul din Focşani şi unul de la Spitalul Militar Central. După o escală la un spital din Germania, Florinel ar urma să ajungă în ţară astăzi. Romanii care s-au aflat alături de el în SUA ne-au transmis că Florinel a fost emoţionat dar plin de speranţă şi aşteptare. Cu toate acestea, militarul erou al Romaniei nu va ajunge acasă, în comuna Gura Caliţei, unde locuieşte, ci va fi internat pentru cel puţin trei luni la Spitalul Militar Central din Bucureşti pentru continuarea tratamentului. Cu toate că a părăsit America, romanii din diaspora, care i-au fost alături militarului vrancean în momentele grele, sunt îngrijoraţi de modul cum îşi va continua tratamentul şi de ajutorul pe care îl va primi din partea Ministerului Apărării şi a Guvernului Roman. Prietenii din SUA i-au trimis o scrisoare destul de dură prim-ministrului Victor Ponta pentru a interveni “în suportul Eroului Roman”. În această scrisoare, romanii din America atrag atenţia asupra neajunsurilor şi problemelor întampinate de familia militarului, dar şi ce ar trebui să facă autorităţile pentru ca Florinel Enache “să reînveţe cum să-şi trăiască viaţa cu demnitate”. Revoltător este modul în care Florinel a fost tratat de oficialii romani după ce a ieşit pentru prima dată după un an în afara spitalului, chiar de Paşte, la o biserică din Washington. (S. VRÎNCEANU, R. MANOLACHE)
 
Cat de greu cumpără Romania un cărucior pentru un soldat rănit

“Ziarul de Vrancea” vă prezintă în următoarele randuri scrisoarea adresată prim-ministrului Victor Ponta:
Către: Domnul Victor Ponta, Prim Ministru al României:
Intervenţia dumneavoastră în suportul Eroului Român, Florinel ENACHE
Din partea: Diasporei Româneşti din America şi de pretutindeni; Asociatiei Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP); North American Romanian Press Association (NARPA);


“Stimate domnule Prim Ministru Victor Ponta. Aşa cum ştiţi, la 4 mai 2012, plutonier adjutant Florinel Enache, aflându-se într-o misiune de cercetare în provincia Zabul din Afganistan, alături de Infanteria Mecanizată 282 Focşani şi sub comanda ISAF din cadrul NATO, a fost rănit grav de un dispozitiv exploziv improvizat. Acesta a pierdut braţul stâng şi ambele picioare din zona pelvisului. Cât s-a aflat sub îngrijiri medicale la Centrul Naţional Militar Medical ”Walter Reed” din SUA, comunitatea de români de aici s-a unit pentru a-si arăta suportul şi dragostea faţă de eroul nostru. De-a lungul a numeroase vizite la spital, evenimente de strângere de fonduri, asistenţă cu traduceri între Florinel Enache şi personalul medical, sau gătirea de mâncăruri româneşti aproape zilnic, mulţi dintre noi am avut ocazia să-l cunoaştem îndeaproape şi să-l apreciem pe eroul nostru. În acelaşi timp, am observat disfuncţionalitatea şi birocraţia din Guvernul Român şi MApN în special, lucru ce ameninţă calitatea îngrijirii lui Florinel Enache, şi a altor eroi români aflaţi în situaţii similare. În aceasă chestiune dorim să intervenim la dumneavoastră, să vă solicităm luarea de măsuri de urgenţă în calitate de Prim Ministru, pentru că de dumneavoastră depinde în ultimă instanţă felul în care funcţionează Guvernul Român. Florinel Enache a primit un fotoliu rulant personalizat abia recent, la un an de zile de când a fost rănit, şi doar ca urmare a multiplelor intervenţii pe lângă autorităţile de la Bucureşti făcute de românii din diaspora, mass media, şi inclusiv de personalul medical de la Walter Reed.

Locuinţa soldatului rănit are nevoie de amenajări speciale

Florinel este trimis în mare grabă şi înainte de termen la Bucureşti, pe 13 mai, înainte de a-l analiza pentru protezare. Dar fiţi fără grijă, chiar dacă este trimis la Spitalul Militar din Bucureşti - şi departe de sub ochii noştri -, atât diaspora românească dar şi mass media nu vor înceta să se intereseze de cazul lui şi să monitorizeze îngrijirile medicale acordate. În acest sens, solicităm intervenţia dv. pentru a garanta că Florinel Enache va primi suport moral şi următoarele beneficii materiale, fără obstacole birocratice, întârzieri şi posibil corupţie.
1. Lucrări de renovare la locuinţa Enache. Singurele pregătiri la casa lui au fost distribuirea unui camion de balastru pentru a cimenta aleea până la poartă pentru a permite accesul căruţului electric. Familia a plătit pentru ciment şi mâna de lucru. Aşa ceva este de neacceptat. MApN ar trebui să finanţeze 100% renovările necesare, inclusiv extinderea holurilor, a pasajelor între camere şi amenajarea unei băi speciale, cu centrală electrică separată, care să-i asigure lui Florinel nu doar intimitatea de a se îngriji personal, dar independenţa şi demnitatea. Aceste lucruri mărunte care pentru noi ar părea banale, sunt de importanţă maximă în cazul unor oameni care trebuie să reînveţe cum să-şi trăiască viaţa cu demnitate. Mai mult, de importanţă maximă este şi un pat specializat, foarte scump şi pe care familia nu şi l-ar permite. Vă rugăm să direcţionaţi Guvernul să acţioneze imediat, şi apoi să se facă publice acţiunile prin intermediul mass media, că aceste renovări la casă vor fi îndeplinite şi că un pat specializat a fost achiziţionat şi instalat.

“Familia nu a aprimit aproape nimic din cele promise”

2. Salariul, Asigurarea, Diurna. Membri ai mass media şi diaspora au primit informaţii confuze de la MApN în ce priveşte salariul, asigurarea şi diurna datorate familiei Enache. Probabil singurul lucru pe care îl putem spune cu siguranţă este că familia nu a aprimit aproape nimic din cele promise. În câteva declaraţii, MApN scria că Florinel va primi o sumă echivalentă cu 50 de solde lunare şi o asigurare de $60.000. Diurna de 70 Euro, plătită retroactiv pe ultimele 12 luni trebuie să fie imediat virată în contul familiei. Mai mult, d-na Enache va trebui să primească remuneraţie cu norma întreagă în calitatea ei de îngrijitor/însoţitor. Salariul ei trebuie să fie unul decent, şi nu redus de măsurile de austeritate impuse de Guvern. Vă rugăm, luaţi măsuri imediate pentru ca salariile, diurna, asigurarea şi cele 50 de solde să fie acordate familiei imediat ce ajunge în România, fără piedici birocratice, şi faceţi acest lucru cunoscut prin intermediul mass media.

Florinel se întoarce fără picioare şi are nevoie de proteză. Ataşatul militar se opune!

“Florinel este un adevărat domn, cu un spirit uman prea puternic şi umil pentru a se plânge. Are încredere în Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii lui”, spun prietenii din America despre Florinel Enache, care a fost vizitat în spital chiar de preşedintele american Barack Obama

3. Întoarcerea în S.U.A. pentru Protezare. Oficiali MApN citaţi de câteva surse din diaspora şi comunitatea medicală de la Walter Reed s-ar fi angajat să-l aducă pe Florinel Enache înapoi la ”Walter Reed” în termen de 3 luni pentru a fi pregătit de protezare. Ne manifestăm frica şi lipsa de încredere în Guvernul Român în acest sens. Suntem aproape siguri că, odată dus în România, eroul nostru nu va mai avea nici o şansă să fie întors în SUA. În privinţa protezelor, doi membri ai comunităţii româneşti de aici au trimis o scrisoare către APL (Applied Physics Laboratory) din cadrul Universităţii Johns Hopkins pentru a lua în considerare protezarea lui Florinel Enache. Acesta este un program experimental şi ar fi putut fi acoperit financiar de sponsorii APL. Experţii de la APL au acceptat să analizeze cazul, să îl întâlnească pe Florinel. Însă mai târziu am aflat că Biroul Ataşatului Militar al României la Washington ar fi intervenit pentru a anula această întâlnire, pentru a nu-i da ”speranţă falsă” lui Florinel. Acest tip de acţiune, de a bloca o şansă unică pentru Florinel, este de neimaginat, şi lipsită de conştiinţă. Vă rugăm să acţionaţi decisiv în a direcţiona Guvernul Român să-i acorde lui Florinel şansa de protezare, de a-l trimite din nou în S.U.A., pentru că ”Walter Reed” este cel mai performant spital din lume în ce priveşte protezarea. Eroul nostru o merită.

Ce i se va întampla dacă îndrăzneşte să stea de vorbă cu presa?

Am solicitat ca acţiunile dumneavoastră, când le veţi întreprinde, în beneficiul lui Florinel Enache, să fie făcute publice prin intermediul mass media, pentru a ne asigura că eroul nostru primeşte toate drepturile şi beneficiile pentru care a muncit şi s-a sacrificat cu preţul trupului. Este important ca aceste acţiuni să fie făcute publice pentru că noi, cei care am urmărit cazul Florinel Enache de aproape, am observat, la prima mână, că el a fost supus ameninţărilor, intimidării, cum că îşi va pierde beneficiile militare dacă îndrăzneşte să vorbească cu un reprezentant mass media, indiferent de subiect. Vă rugăm să înţelegeţi că Florinel Enache nu s-a plâns nici măcar o dată, nimănui. El este un adevărat domn, cu un spirit uman prea puternic şi umil pentru a se plânge. Are încredere în Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii lui. Dar noi am observat. Într-un caz recent, de exemplu, Florinel Enache a făcut o vizită în afara spitalului pentru prima dată într-un an de zile. A ales să petreacă prima zi de Paşti la o biserică românească din apropiere de ”Walter Reed”. Enoriaşii români şi americani de la biserică l-au întâmpinat cu dragoste şi apreciere. Inclusiv marele Ghiţă Mureşan s-a aflat acolo. Au fost numeroase fotografii şi imagini video făcute de enoriaşi, iar câteva din aceste imagini au fost transmise într-un reportaj la Televiziunile din România. Reacţia anumitor oficiali din MApN a fost însă dură, negativă şi cu iz de ameninţare, din nou. Acesta este un răspuns tipic birocratic şi teribil în reacţie la un moment miraculos de neuitat, prima ieşire a lui Florinel Enache în afara porţilor spitalului, în zi de Paşti. Cu toţii înţelegem respectarea contractelor de confidenţialitate pe care oameni ca Florinel le-au semnat înainte de a pleca în misiune, dar tentativele MApN de a ascunde povestea eroilor români este inacceptabilă.

“Noi ne întrebăm adesea, care sunt numele eroilor români?!”

Interesele unei societăţi libere, şi drepturile românilor de a-şi cunoaşte bine eroii, sunt protejate numai prin transparenţă şi acordarea de acces neîngrădit membrilor mass media pentru a descrie devotamentul, curajul şi sacrificiul lor. Vă rugăm să luaţi măsuri imediate în a direcţiona MApN să permită reprezentanţilor mass media acces neîngrădit către eroii noştri. Fără intimidări, fără ameninţări, şi fără necesitatea semnării de noi contracte de confidenţialitate. După ce politicienii şi guvernanţii se vor poza cu Florinel Enache, şi după ce paradele se vor disipa, şi după ce bliţul fotografilor se va stinge, îngrijirea medicală şi cariera militară ale lui Florinel Enache vor trebui să continue. Românii din ţară, românii din diaspora, şi mass media vor continua să vă monitorizeze acţiunile. Nu doar în cazul lui Florinel Enache, ci şi al tuturor eroilor români care au fost uitaţi prin diferite sate sau colţuri de oraşe, ţinuţi sub tăcere. Noi ne întrebăm adesea, care sunt numele eroilor români?! Îi cunoaştem doar pe cei decedaţi. Însă cei care sunt în viaţă, care au cel mai mult nevoie de ajutorul nostru, sunt acoperiţi sub anonimat de către MApN. O solicitare a noastră către MApN de a face publice numele lor a fost refuzată. Vom fi atenţi la acţiunile dv, pentru că dorim să ştim felul în care Guvernul condus de Dumneavoastră se îngrijeşte şi va începe să se îngrijească mai bine de eroii noştri care s-au sacrificat cu trup, suflet si familii. Dorim ca eroii noştri –până la ultimul- să ştie că NOUĂ ne pasă.

Cu respect şi sinceritate, Prietenii lui Florinel Enache”.
 

Militarul Florinel Enache a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Medalia Naţională „Serviciul Credincios” - clasa I, cu însemn de război, pentru militari. Decretul de decorare a plutonierului-adjutant principal Constantin-Florinel Enache a fost semnat ieri. „În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni în Teatrul de operaţii din Afganistan, în timpul căreia a fost rănit, dl preşedinte Traian Băsescu a conferit Medalia Naţională «Serviciul Credincios» - clasa I, cu însemn de război, pentru militari, dlui plutonier-adjutant principal Constantin-Florinel Enache. Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale”, se arată în comunicatul Preşedinţiei. Pe perioada şederii în SUA Florinel Enache a fost vizitat de două ori de preşedintele Barack Obama.

 

Plutonierul adjutant principal Florinel Enache, rănit în urmă cu un an în Afganistan, se va întoarce astăzi în ţară, fiind aşteptat, în jurul orei 12.00, de ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, la Flotila 90 Transport Aerian. Militarul român a fost internat la Centrul Naţional Medical Militar "Walter Reed", din Bethesda, Maryland, Statele Unite ale Americii, informeaza MApN intr-un comunicat dat publicitatii astazi.  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
Ana , acum 3970 zile, 11 ore, 59 minute, 27 secunde
Ministru Dusa, ieri:" Mâine, începând cu 07.30, voi merge în comuna Gura Caliţei, din judeţul Vrancea, pentru a vedea stadiul lucrărilor la casa plutonierului adjutant principal Florinel citeste integral
marian, acum 3970 zile, 15 ore, 56 minute
Ar fi de mare ajutor daca presa vranceana ar merge la casa lui Florinel pentru a se interesa si scrie exact de conditiile pe care le are acolo, ce s-a facut, ce ar mai fi nevoie etc....
Mihaela, acum 3970 zile, 16 ore, 54 minute, 32 secunde
Ideea era ca noi, romanii, sa ne unim pentru eroii nostril, si nu sa ne certam. Daca nici atat lucru nu putem face, atunci la ce sa ne mai asteptam? Unde este omenia, macar? Unde este bunul simt, citeste integral
nicusor de la braila , acum 3970 zile, 41 minute, 52 secunde
ba sa fii militar e o meserie ca oricare alta care omu si-a ales-o singur si nu la fortat nimeni cu toate riscurile ei ,si pe santier se intimpla accidente si in soferie si asa mai departe,putea sa citeste integral
schimbu3, acum 3971 zile, 36 minute, 21 secunde
Ma umpleti de dezgust, postaci naimiti! Omul acela nu va mai avea pentru tot restul vietii ambele picioare si o mana, credeti ca ar fi supravietuit intr-un spital din Romania? Pentru voi nu conteaza citeste integral
danb, acum 3970 zile, 21 ore, 36 minute, 50 secunde
Treaba e ca tocmai de aia risc sa-mi explodeze ceva in fata vreo bomba, pentru ca sunt militari romani in Afghanistan. Pana acum nici nu stiau talibanii unde suntem pe harta, acum suntem pe lista lor citeste integral
MRU ( MEREU ULTIMUL ), acum 3971 zile, 2 ore, 39 minute, 42 secunde
Asta era tot spilul, sa iasa ca Basescu este ala bun si guvernul, ala rau. Se stie ca reprezentantii diasporei din SUA sunt basisti, sau daca nu sunt, guvernul american care la sprijinit pe Chior ii citeste integral
ceatateanu", acum 3971 zile, 3 ore, 30 minute, 44 secunde
De unde sa dea americanii,bani? Sunt si ei in recesiune.Cu autostrada Bektel ,dupa ce ne-a supt pritr-un contract beton si scapam de datorii la ei ce sa mai spun.Americanii iau ,nu dau.Apropo de eroul citeste integral
db, acum 3971 zile, 12 ore, 4 minute, 52 secunde
Daca nu era tratat in America, la cel mai bun spital militar din lume, sunt sigura ca acest om ar fi fost mort astazi. Scrisoarea este un apel, iar aici ar trebui sa intervina barbateste guvernul citeste integral
danb, acum 3971 zile, 11 ore, 50 minute, 15 secunde
Pai poate era mai corect sa incepeti cu Obama, ca nu ai nostri erau pe toate televizoarele din lume ca a fost omorat Bin Laden si poate a contat si munca omului asta ca sa poata Obama si americanii sa citeste integral
danb, acum 3971 zile, 12 ore, 15 minute, 45 secunde
Ciudata chestie. Deci omul asta a luptat pentru interesele Americii si acum se pune o presiune extraordinara pe romani ca sa-i asigure tot felul de beneficii materiale. Sigur sunt de acord sa-i dam si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.