Social

Spitalul Vidra cere sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru o finanţare mai bună

Raluca Manolache
5 apr 2013 1106 vizualizări
Aceasta în condiţiile în care medicii asigură asistenţa medicală pentru o populaţie de peste 45.000 de locuitori

Spitalul Vidra îşi doreşte să obţină o finanţare mai bună. Oficialii unităţii spitaliceşti au transmis Ministerului Sănătăţii şi Prefecturii judeţului Vrancea a adresă prin care motivează de ce unitatea merită fonduri mai multe pentru tratarea bolnavilor. Aceasta în condiţiile în care medicii de la această unitate asigură asistenţa medicală pentru o populaţie de peste 45.000 de locuitori. De altfel, cinci comune din cele 13 arondate spitalului nu au medic de familie. “Subfinanţarea împovărătoare a activităţii de asistenţă medicală curativă cat şi a urgenţelor medico-chirurgicale care s-au adresat unităţii noastre în cursul  anului 2012 s-au datorat: calculul sumei posibile de contractat s-a bazat pe un ICM aleatoriu de 0,59 avand în vedere că pană la 31 mai 2010, unitatea a fost finanţată non DRG îmbunătăţirea treptată a ICM la 0.66 în cursul anului 2011 (prin înfiinţarea a două linii de gardă – medicală şi chirurgicală) nu se regăşeşte în actul adiţional pentru anul 2012, cee ce generează subfinanţarea – chiar lipsa finanţării pe trim IV / 2012. Pentru anul 2012 se realizează o îmbunătăţire continuă a ICM pană la 0.80, fără ca formula de plată a serviciilor să suporte vreo adaptare, unitatea fiind finanţată pe spitalizare de zi, asistenţa medicală a populaţiei avand mult de suferit! Utilizarea unei formule de calcul cu termenii necorespunzători (DMS), este un prim termen, din ecuaţie, responsabil de cifra scăzută, impusă, pentru internări contractate. Folosirea unei DMS naţional de 6,65 impus unităţii ( în condiţiile în care an de an unitatea nu a depăşit o DMS de 4,7), generînd nedecontarea spitalizărilor realizate şi validate dar nedecontate după cum urmează: pentru anul 2011, din 3.658 bolnavi externaţi-validaţi, s-au decontat 2.300, pentru anul 2012, din 3.400  bolnavi externaţi-validaţi, s-au decontat 2.230. În formula de calcul a sumei de plată pe caz, cu actul adiţional încheiat, ni se impune un ICM de 0,59, în condiţiile în care unitatea noastră, pană la 31 mai 2011, a fost finanţată non DRG, reprezentînd al doilea termen al ecuaţiei care generează o plată pe caz externat mult diminuată faţă de cea necesară”, spun oficialii Spitalului din Vidra în adresa transmisă Ministerului Sănătăţii. În aceste condiţii, se solicită să fie consideraţi indicatorii statistici reali ai unităţii şi aceştia să fie utilizaţi în formulele de calcul ce stau la baza stabilirii bugetului, decontarea serviciilor. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.